Ramai la curent!

Cotidian

Visul unei nopți de iarnă: Tunelul de sub Tâmpa

Publicat

in

aleea de sub tampa zona posibil afectata de var 2

După ideea năstruşnică a şoselei cu două benzi exact prin mijlocul monumentelor istorice din centrul vechi, Primăria Braşov revine cu nou proiect care se dă fiori localnicilor: vrea să construiască o un tunel de legătură între două cartiere, nici mai mult, nici mai puţin, pe sub muntele Tâmpa, până în centrul vechi, relatează România Curată. Anterioara încercare de a discuta acest proiect a creat mari controverse şi i-a făcut pe aleşii locali să dea înapoi.

În afara costurilor mari pe care le-ar presupune proiectul, există două riscuri pe care le ridică un astfel de proiect: poate dăuna Muntelui Tâmpa, care este Sit Natura 2000 şi poate afecta grav monumentelor istorice din clasa A, aflate în centrul vechi.

 

Trei variante de traseu, cu tunel de minim 1.000 m pe sub Tâmpa

 

Primarul George Scripcaru vrea să scurteze legătura dintre cartierul Valea Cetăţii şi centrul vechi, trecând de-a dreptul prin muntele Tâmpa. Deocamdată, municipalitatea are la dispoziţie un studiu de prefezabilitate, care propune 3 variante de traseu care să străpungă Tâmpa şi să iasă în centrul vechi, în zona bastioanelor şi a zidurilor cetăţii. Primăria urmează să facă şi procedurile pentru achiziţionarea unui studiu de fezabilitate şi a documentaţiilor tehnice, astfel încât să includă proiectul în portofoliul propus spre finanţare pe fonduri europene în ciclul bugetar 2014-2020.

 

Variantele cuprinse în studiul de prefezabilitate sunt următoarele:

  • Varianta 1 – Capătul Bulevardului Valea Cetăţii – tunel prin Muntele Tâmpa (în dreptul lacului de acumulare) – Bastionul Ţesătorilor (Aleea Tiberiu Brediceanu) – Sens giratoriu Şaguna –  Str. George Bariţiu – Str. Mureşenilor – Strada Lungă – DN 13. Lungimea traseului este de 2.030 de metri, din care 1.273 de metri de tunel.
  • Varianta 2 – Capătul Bulevardului Valea Cetăţii – Tunel prin muntele Tâmpa (conform variantei 1) – Bastionul Ţesătorilor. Lungimea traseului este de 2.165 de metri, din care 1.290 de metri de tunel. Această variantă presupune luarea a 450 de metri pătraţi din curtea Bastionului Ţesătorilor, care este parte a zidurilor cetăţii, incluse în lista monumentelor istorice categoria A.
  • Varianta 3 – Intersecţia dintre Bld. Muncii, Bld. Valea Cetății şi strada Tâmpei – tunel – Zona Star. În acest caz, tunelului ar fi de 920 de metri. Această variantă nu se justifică, din moment ce legătura între cartierul Valea Cetăţii şi centrul vechi al oraşului este deja asigurată cu ajutorul străzii Dobrogeanu Gherea.

Surse din Primăria Braşov susţin că varianta optimă dintre cele trei ar fi prima- cu tunel de 1.270 de metri sub situl Tâmpa, pentru că în capătul din Valea Cetăţii se poate face organizarea de şantier, terenul este al autorităţilor locale şi nu sunt necesare lucrări complexe de relocare a reţelelor de utilităţi. Aşa cum este gândit acum, tunelul rutier pe sub Tâmpa ar urma să fie străbătut de o şosea cu două benzi, fiecare cu lăţimea de 3,5 metri, două benzi de urgenţă a câte 70 de centimetri, două trotuare, fiecare cu o lăţime de un metru. Înălţimea de gabarit va fi de cinci metri deasupra părţii carosabile şi de 2,5 metri pentru trotuare.

Potrivit materialului postat pe site-ul România Curată, unele dintre argumentele municipalității pot fi puse cu ușurință sub semnul întrebării: http://www.romaniacurata.ro/la-ce-viseaza-scripcaru-tunel-pe-sub-situl-tampa-care-sa-verse-traficul-in-centrul-istoric-al-brasovului/

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Gratuit pentru călători, dar nu și pentru bugetul local. Cât costă „Vinerea Verde” în municipiul Brașov

Publicat

in

Programul „Vinerea Verde”, prin care transportul cu autobuzele RATBV este gratuit în zilele de vineri în municipiul Brașov nu este gratuit pentru bugetul local. Astfel, viceprimarul Brașovului Lucian Patrașcu a anunțat că pentru acest an de la bugetul local al municipiului Brșaov ar urma să se aloce 1,6 milioane de lei, sumă ce urmează a fi virată în conturile operatorului local de transport.

De altfel, presiunea financiară este unul dintre motivele pentru care nu au aderat la program toate localitățile deservite de RATBV. Cu toate acestea, viceprimarul a spus că speră ca în perioada următare autoritățile locale să găsească resursele financiare pentru susținerea programului.

„Fiecare primărie trebuie să îşi calculeze acest efort bugetar, astfel încât să vină în sprijinul cetăţenilor, cărora să le ofere posibilitatea de a beneficia de gratuitate în zilele de vineri”, a declarat Patrașcu.

Citește mai departe

Cotidian

Avertizare meteorologică pentru județul Brașov: Vânt de aproape 100 km/h pe crestele montane. De mâine, vremea se răcește

Publicat

in

Administrația Națională de Meteorologie a transmis o avertizare „Cod Galben” pentru mai multe zone ale României, inclusiv județul Brașov, valabilă din 6 aprilie, ora 10.00 până în 09 aprilie, ora 10.00. Fenomenele vizate sunt: intensificări ale vântului. Conform meteorologilor, în intervalul amintit, în Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și nordul Crișanei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50…70 km/h. La munte, rafalele vor fi de 70…80 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 m de 90…100 km/h.

Totodată, meteorologii anunțat că începând din noaptea de marți spre miercuri (7/8 aprilie) vor fi precipitații mixte în centrul, estul și sud-estul țării, iar la munte vor predomina ninsorile și mai ales la altitudini mari.

În Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă (local 10…15 cm) și va fi viscol. Până în 9 aprilie, local se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

De marți (07 aprilie), vremea va intra într-un proces de răcire, astfel că până la începutul săptămânii viitoare se va menține rece pentru această perioadă. Izolat se va forma brumă.

Citește mai departe

Cotidian

Bran Plaza, noul punct de întâlnire începând cu data de 16.04.2026

Publicat

in

Începând cu 16 aprilie 2026, BRAN PLAZA își deschide oficial porțile și propune comunității un spațiu dedicat cumpărăturilor, relaxării și timpului petrecut într-un mod plăcut, contemporan.

Gândit ca un loc de întâlnire al brandurilor, dar mai ales a experiențelor, noul centru comercial reunește o selecție de magazine, servicii și zone dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru modern și accesibil. Printre acestea, amintim Pepco, Tedi, Sinsay, JYSK, Mesopotamia, Farmacia Minigram, MEGA IMAGE, BIPA, KFC și Restaurant Allegria. Deschiderea marchează un moment important pentru viața comunității din Zărnești. Prin diversitatea brandurilor prezente în acest loc, complexul își propune să răspundă nevoilor, dar și dorințelor întregii familii. 

„Ne dorim ca BRAN PLAZA să devină mai mult decât o destinație de cumpărături; să fie un loc în care oamenii revin cu plăcere pentru branduri, pentru confort, dar mai ales pentru energia unui spațiu gândit pentru Zărnești.”, spun reprezentanții noului centru comercial. 

Prin această deschidere, BRAN PLAZA își asumă rolul de a deveni un nou reper local, aducând mai aproape branduri apreciate și oferind un cadru potrivit pentru experiențe complete.

Publicul este invitat să participe la deschiderea oficială începând cu 16 aprilie 2026, pe strada Branului Tohanul Nou, nr 82.

Citește mai departe

Trending