Made in CJ Brașov: „Președinte pentru o sarcină”

cj

În decembrie, Mihail Veștea a fost „președinte pentru o zi”. Astăzi, Claudiu Coman a fost „președinte pentru o sarcină”, aceasta fiind singura cale legală pentru ca cei 175 de angajați ai aparatului propriu al Consiliului Județean (CJ) Brașov să își poată primi salariile.

Concret, o treime dintre aleși au convocat pentru luni, la ora 9.00, o ședintă „excepțională” a CJ, în timpul căreia i-au delegat lui Coman atribuțiile președintelui pentru a rezolva o problemă „ieșită din comun”: semnarea ștatelor de plată ale angajaților.

„Am evitat astfel tensiunile sociale, dar și încălcarea Codului Muncii. Salariile aferente lunii ianuarie trebuiau plătite încă din 5 februarie”, a declarat Claudiu Coman.  După ce a semnat documentele amintite el a revenit la statutul de „simplu vicepreședinte”.

De altfel, din 24 ianuarie, Consiliul Județean Brașov nu are un vicepreședinte care să îndeplinească atribuțiile președintelui, iar problema va fi rezolvată după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) va emite o sentință definitivă privind măsura arestului la domiciliu a președintelui Aristotel Căncescu, termenul de judecată fiind 10 februarie. Dacă ÎCCJ va emite o decizie definitivă, aceasta va fi comunicată Prefecturii Brașov, care, la rândul ei, va transmite Consiliului Județean un ordin de prefect privind prelungirea suspendării președintelui. În baza acestui document, va fi convocată o ședință de îndată a forului deliberativ județean, în care unul dintre vicepreședinți va fi mandatat să îndeplinească atribuțiile președintelui, care va fi și ordonator principal de credite.

Până în 23 ianuarie, inclusiv, atribuțiile președintelui au fost îndeplinite de Mihail Veștea, iar la următoarea ședință de îndată, ordonator principal de credite, pentru perioada menținerii măsurii arestului la domiciliu a lui Căncescu va fi Claudiu Coman.

13 februarie, data limită până la care se poate adopta bugetul CJ. Se repetă scenariul?

Potrivit legislației, vineri este ultima zi în care se va mai putea vota bugetul județului. Dacă în 10 februarie, Curtea Supremă va amâna emiterea unei hotărâri definitive privind arestul la domiciliu a lui Căncescu, adminsitrația județeană va fi pusă în situația repeta scenariul de luni. Mai precis, a anunțat Coman, pentru data de 13 ianuarie, începând cu ora 9.00, o treime din consilierii județeni ar urma să convoace o ședință „excepțională”, în timpul căreia vor mandata un vicepreședinte să îndeplinească atribuțiile președintelui pentru o sarcină precisă: adoptarea bugetului. Tot vineri, de la ora 10.00 se va desfășura dezbaterea publică a bugetului, iar la ora 11.00 va fi ședința de plen în care acesta va fi votat.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.