Connect with us

Cotidian

PSD Brașov are doi candidați. Războiul civil din filială va fi arbitrat de București

Published

on

Decizia privind nominalizarea lui Cătălin Leonte drept candidat al PSD pentru funcția de primar este executorie, dar nu definitivă. El mai are de trecut un pas: verdictul Comitetului Executiv al Partidului, care va trebui să valideze candidatura. Pentru ca cei de la București să ia o decizie în cunoștință de cauză, Biroul Permanent Național a cerut Organizației Municipale Brașov a PSD să se pronunțe asupra candidatului pe care și-l doresc, astfel că joi seara Comitetul Executiv al filialei s-a reunit pentru a vota. Au participat 149 de membri, votul fiind secret. Votul a fost secret, iar   100 au votat pentru Răzvan Popa, 44 pentru Cătălin Leonte, iar cinci s-au abținut.

mohaci si popa

 

 „Am trimis procesul-verbal la București, acesta urmând a fi analizat de Comitetul Executiv Național. Deocamdată nu știm când se va desfășura ședința, dar sper să fie cât mai repede. Probabil că se va ține cont de toate aspectele de până acum”, a declarat președintele interimar al PSD Brașov, Mihai Mohaci.

Până atunci, fiecare dintre tabere consideră că în susține pe candidatul oficial al partidului. Susținătorii lui Cătălin Leonte invocă decizia Biroului Politic Național. Ceilalți,  care îl susțin pe Popa spun că, așa cum prevede statutul PSD,  acesta a fost validat de toate structurile de partid, respectiv organizația municipală, cea județeană, fiind validat apoi de Comitetul Executiv Național și nu a apărut nici o decizie de „anulare” a validării.

Practic, interpretând argumentele celor două tabere, care ambele invocă statutul PSD, rezultă că social-democrații au doi candidați pentru Primăria Brașov: CĂTĂLIN LEONTE și RĂZVAN POPA.  

Strategiile taberelor

Cătălin Leonte:  A fost înscris în competiția internă din PSD de anul trecut, alături de Marius Dunca, Dan Grigorescu și Răzvan Popa. Chiar dacă nu i se dădeau mari șanse, Popa a fost desemnat candidat. O perioadă, Leonte a rămas în PSD, dar în 1 martie a demisionat din partid și din Consiliul Local. A doua zi și-a anunțat candidatura ca independent pentru Primăria Brașov, iar în conferința de presă a afirmat că a plecat din partid pentru că nu i-au fost acceptate mai multe propuneri de reformare a partidului. În aceeași zi, „ca prin minune”, a fost sunat de reprezentanții PSRO, iar în 3 martie Mircea Geoană a venit la Brașov și a anunțat îl susține pe independentul Leonte. După acest episod, Leonte nu a mai fost atât de vizibil și nici nu  ieșit cu mesaje consistente, preferând să împânzească orașul cu materiale publicitare de dimensiuni impresionante. După demisia lui Constantin Niță de la șefia organizației județene, în PSD apele s-au tulburat, momentul culminant fiind atins în urmă cu o săptămână, când Biroul Permanent Național al PSD l-a desemnat pe Leonte candidat pentru Primăria Brașov.

psd mohaci si leonte (2)

El s-a reînscris în partid și, la prima conferință de presă în calitate de candidat, a anunțat că a venit în PSD pentru a-l reforma și a avertizat că va da un refresh total listei de candidați pentru Consiliul Local. A fost un atac frontal, care i-a pus pe gânduri pe mulți dintre social-democrații brașoveni.

Răvan Popa: După ce a primit „votul” de încredere al președintelui PSD, Liviu Dragnea, Popa a început să se promoveze, lansând atacuri la adresa Primăriei, însă discursul lui a fost lipsit de consistență și neconvingător. De asemenea, ca orice pretendent la fotoliul de primar al Brașovui, Răzvan Popa, cu nume de cod „R+”, a împânzit orașul cu materiale publicitare. În ciuda promovării, social-democratul nu a reușit să crească suficient de mult pentru a deveni un competitor cu șanse reale la localele din 5 iunie, mai ales în condițiile celui mai defavorabil dintre scenarii,  potrivit căruia în cursa pentru Primăria Brașov ar intra și George Scripcaru, ca independent.

popa r

După ce Biroul Permanent Național a decis că nu mai e candidatul potrivit, cu fostul președinte al PSD alături, Popa s-a repliat rapid și a exploatat patriotismul local, afirmând că Leonte a fost impus de conducerea centrală, ignorând voința organizației locale. De altfel, prin votul de aseară el a marcat un punct important, iar pentru a-l valida pe Leonte, Comitetul Executiv al PSD va trebui să vină cu argument mult mai puternice.

 Mohaci, acceptat de PSD

Pe lângă numirea lui Leonte drept candidat pentru funcția de primar al Brașovului, Biroul Politic Național al PSD  a decis să numirea lui Mihai Mohaci drept președinte interimar al organizației județene a partidului și nominalizarea lui drept candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov.

mohaci

 

Dacă în ceea ce privește situația candidatului pentru funcția primar, social-democrații sunt împărțiți, candidatura lui Mohaci drept candidat pentru funcția de președinte al CJ nu pare a fi contestată.  Președintele executiv al PSD Brașov, Viorel Chiriac, a spus că mâine, Comitetul Executiv Județean va stabili ordinea pe lista candidaților pentru funcția de președinte al Consiliului Județean, iar despre Mohaci a spus că își găsește locul pe listă, din moment ce aceasta nu este completată cu supleanți și a dat de înțeles că nu va fi o problemă în ceea ce privește acceptarea lui Mohaci drept candidat pentru șefia forului deliberativ județean.

 

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Trending