Viceprimarul Costel Mihai se va ocupa de termoficare. Viceprimarul Barabas va fi pe șantiere

Primarul Brașovului, George Scripcaru le-a împărțit atribuțiile celor doi viceprimari, Costel Mihai și Laszlo Barabas. Laszlo Barabas va avea pe cap șantierele, Costel Mihai va trebui să o scoată la capăt cu sistemul centralizat de termoficare, dar și să transforme RAT Brașov într-un adevărat serviciu public.

Atribuțiile lui Costel Mihai 

m costel

Viceprimarul Mihai Costel va coordona şi va răspunde de activitatea Direcţiei Fiscale, Direcţiei de Servicii Sociale, Căminului pentru Persoane Vârstnice, Centrului pentru Persoane fără Adăpost, Serviciului Public de Administrare Creşe, R.A.T. Brasov, Societatea Tetkron S.R.L. , Teatrul Sică Alexandrescu, Filarmonica Braşov, Opera Braşov, Teatrul de Copii Arlechino, precum şi activitatea Direcţiei Juridice şi de Administraţie Publică Locală, Compartimentului Instituţii Cultura şi Compartimentului Monitorizare Regii Autonome şi Societăţi Comerciale din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi va asigura implementarea proiectelor cu finanţare europeană/guvernamentală din domeniile de activitate ale instituţiilor/serviciilor publice coordonate.

Atribuțiile lui Laszlo Barabas 

baraba

Viceprimarul Barabas Laszlo va coordona şi va răspunde de activitatea Direcţiei Arhitect Şef – Serviciului Autorizare Construcţii şi Serviciului Amenajarea Teritoriului şi Gestiune Date Urbane,  Direcţiei Tehnice – Serviciului de Investiţii şi Compartimentului Implementare şi Derulare Proiecte, Direcţiei Economice, Serviciului pentru Gestionarea Câinilor Fără Stăpân, Grădinii Zoologice, va asigura implementarea proiectelor cu finanţare europeană/guvernamentală din domeniile de activitate ale instituţiilor/serviciilor publice coordonate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.