Ramai la curent!

Cotidian

Dacă sunteți puși să lucrați în timpul grevei sau a concediului fără plată, angajatorul poate fi amendat pentru „munca la negru”

Publicat

in

Înaltă Curte de Casație și Justiție a modificat legislația muncii cu privire la prestarea activității profesionale în condiții ilegale, adică „munca la negru”. Potrivit site-ului legislatiamuncii.ro, din momentul publicării deciziei ICCJ nr. 20/2016 în Monitorul Oficial, munca prestată de salariatul care are contractul individual de munca suspendat constituie contravenție, iar angajatorul va risca sancționarea cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei pentru un astfel de caz.
Până la aceasta dată, conform Codului Muncii, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă reprezenta o contravenție, iar primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără CIM încheiat constituie infracțiune. Așadar, primirea la muncă a persoanelor fără CIM se sancționează, de către Inspecția Muncii, cu amenzi de până la 100.000 de lei.
Decizia ICCJ a fost emisă ca urmare a sesizării formulate de Tribunalul Galați, cu privire la salariații care continuau să lucreze, deși aveau CIM suspendat pentru concediu fără plată. Decizia stabilește că „În sintagma «fără încheierea unui contract individual de muncă» prevăzută de dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) Codul Muncii, republicat, se include și situația contractului individual de muncă suspendat». Decizia Înaltei Curți este obligatorie pentru toate instanțele.

Conform Codului Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat:

din inițiativa salariatului – concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani; concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani; concediu paternal; concediu pentru formare profesională; exercitarea unor funcții elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului; participarea la grevă;
din inițiativa angajatorului – pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condițiile legii; în cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, pana la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești; în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare; în cazul în care împotriva salariatului s-a luat măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică executarea contractului de muncă, precum și în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conținutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă, pe durata detașării; pe durata suspendării de către autoritățile competente a avizelor, autorizațiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor.
de drept – concediu de maternitate; concediu pentru incapacitate temporară de muncă; carantină; exercitarea unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative ori judecătorești, pe toată durata mandatului, dacă legea nu prevede altfel; îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat; forță majoră; în cazul în care salariatul este arestat preventiv, de la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei.

Cotidian

ALERTĂ! Doi frați din Râșnov nu au mai ajuns acasă. Dispariția lor a fost anunțată și prin sostemul RO-ALERT

Publicat

in

Poliția Brașov a anunțat ieri dispatiția a doi copii în orașul Râșnov, iar astăzi a fost transmis și un mesaj de urgență prin sistemul RO-ALERT.

Potrivit polițiștilor, în 30 aprilie, în jurul orei 12.00, Zecheru Maris Casian de 8 ani si Zecheru Mihai de 10 ani, au plecat de la o școală din Râșnov și nu au mai ajuns acasă. Cei care îi văd sau au informații despre ei sunt rugați să sune la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112.

 

Semnalmentele celor doi frați:

Zecheru Mihai, de 10 ani. Semnalmente: înălţime 1.30 m, greutate 25 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, încălţat cu pantofi sport de culoare negru/verde şi îmbrăcat cu pantaloni de culoare albastră.

Zecheru Maris-Casian, de 8 ani. Semnalmente: înălţime 1,35 m, greutate 30 kg, păr şaten, ochi căprui, ten deschis, constituţie atletică, îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare gri cu negru, geacă de culoare verde cu negru şi încălţat cu pantofi sport de culoare negru-galben.

Citește mai departe

Cotidian

Tenis la Baza Sportivă Olimpia, din 15 mai. Consiliul Județean Brașov a anunțat tarifele pentru anul 2026

Publicat

in

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că, începând din 15 mai, va fi deschis sezonul tenis din acest an.  

În această perioadă, Serviciul Întreţinere Infrastructură Sportivă, Imobile şi Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean, care administrează Baza Sportivă Olimpia lucrează la amenajarea terenurilor de care sunt așteptați să se bucure de sportul alb sportivii profesioniști și cei amatori.

„Paşii principali sunt: curăţarea suprafeţei, răscolirea stratului superior de zgură cu un scarificator până la o adâncime de 5-8 cm, cernerea zgurii vechi pentru eliminarea impurităţilor, corectarea denivelărilor şi adăugarea de zgură proaspătă. Folosim aproximativ 2 tone pentru fiecare teren. Aplicăm un strat nou, în functie de uzura pe care o constatăm, pentru a reface textura suprafeţei. Apoi realizăm compactarea şi udarea constantă a terenului, pentru a nu crăpa. Ultimul pas este montarea liniilor de demarcaţie şi a accesoriilor pentru terenuri”, a declarat Radu Jica, şeful serviciului de specialitate din cadrul CJ Braşov.

Din 15 mai, baza va fi deschisă de luni până vineri, între orele 09.00-21.00, iar sâmbăta și duminica sâmbătă-duminică, orele 08.00-20.00.

Tarifele valabile pentru Baza Sportivă Olimpia:

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 08:00-18:00 – 30 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) în intervalul 18:00-21:00 – 55 lei/oră;

– Abonament de tenis (minimum 10 ore) pentru persoanele legitimate ca antrenor, instructor, asociații și cluburi sportive posesoare de CIS (Certificat de Identitate Sportivă), între orele 8:00-18:00 – 25 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 08:00-18:00 – 40 lei/oră;

– Tenis la liber (plata cu ora), între 18:00-21:00 – 65 lei/oră;

– Tenis competiții sportive – 300 lei/teren/zi;

– Închiriere rachete de tenis – 10 lei/buc./oră.

Citește mai departe

Cotidian

Apartamente, Ferrari și ceasuri de lux: ce se vinde pe eLicitatiiANAF și câți români au intrat pe platformă în prima lună de la lansare

Platforma eLicitatiiANAF a atras aproape 4,8 milioane de vizitatori în prima lună, cu 1.300 de licitații publicate. Apartamentele, mașinile de lux și bunurile valoroase sunt cele mai căutate.

Publicat

in

După prima lună de la lansarea platformei de licitații online eLicitatiiANAF platforma a înregistrat 4.783.929 de vizitatori, în aceeași perioadă fiind publicate în total 1.300 de licitații, dintre care 86 s-au aflat în faza de licitare efectivă, a transmis joi ANAF într-un comunicat.

Bunurile tranzacționate prin intermediul platformei provin din mai multe surse legale, respectiv din executări silite pentru recuperarea obligațiilor fiscale neachitate, precum și din măsuri dispuse în materie penală, în baza hotărârilor judecătorești sau intrate, potrivit legii, în proprietatea statului.

Primele 3 bunuri de mare valoare tranzacționate: un apartament de lux, un ceas elvețian şi un teren

Primele 3 bunuri de mare valoare au atras interes direct prin plata taxei de participare, dintre care două au generat și depunerea de oferte, confirmând funcționarea activă a mecanismului de licitație și implicarea reală a participanților.

Unul dintre cele mai urmărite active a fost imobilul situat în București, Sector 2, pe Bulevardul Dacia nr. 72 (apartament cu 3 camere și dependințe). Apartamentul a avut un preț de evaluare și pornire de 1.660.736 lei, este scutit de TVA, iar taxa de participare a fost de 166.073,60 lei. Pentru acest imobil a fost înregistrată o ofertă la nivelul prețului de pornire, ceea ce confirmă interesul pentru activele imobiliare scoase la vânzare prin platformă.

Un al doilea bun cu participare activă a fost un ceas elvețian de lux, realizat din platină, pentru care prețul de pornire și evaluare este de 84.700 lei (TVA inclus), iar taxa de participare s-a ridicat la 8.470 lei. Și în acest caz a fost depusă o ofertă la nivelul prețului de pornire, demonstrând interesul pentru bunuri de valoare ridicată comercializate transparent prin sistemul ANAF.

Al treilea bun aflat în procedură este un teren agricol extravilan arabil de 1.700 mp, pentru care a fost achitată taxa de participare, însă până la acest moment nu a fost înregistrată o ofertă.

Bunurile auto de lux şi cele imobiliare generează cel mai ridicat interes în platforma eLicitatiiANAF

În paralel, analiza interesului public arată că unele dintre cele mai accesate licitații sunt cele pentru bunuri auto de lux şi imobiliare — apartamente în ansambluri rezidențiale și autoturisme precum BMW X3 / X6, Volkswagen Touareg, Audi Q7 sau Ferrari F131 — ceea ce reflectă un interes crescut pentru achiziționarea, în cadrul procedurilor de licitație, a unor bunuri care au aparținut unor persoane publice cunoscute, în condiții de deplină transparență și acces public.

Citește mai departe

Trending