23 August 1944: o lovitură de stat în care Partidul Comunist Român a fost doar figurant. Apoi s-a rescris istoria. MĂRTURIA LUI COPOSU

23 august! Ce înseamnă această zi pentru cei din  generația Milennials și părinții lor? Suntem în perioada în care unii tineri asociază data cu „ceva din istorie” (fără „a pune degetul” exact pe ce), alții cu lansarea, în 1991 a world wide web- adică celebrul www din ziua de azi.

Și totuși, ce înseamnă 23 august pentru istoria României? O foarte bună prezentare a importanței acestei zile a prezentat-o fostul lider țărănist, Corneliu Coposu, în urmă cu peste 70 de ani, pentru presa străină. Interviul nu a mai apărut și în presa românească a vremii, văzând lumina tiparului abia la începutul anilor 90, după cercetările istoricului Marin Pop. 
 

Contextul lui august 1944

În 23 August 1944, România a întors armele, trecând din tabăra Axei (Germania – Japonia – Italia) în cea a Națiunilor Unite, alături de Anglia, SUA sau Uniunea Sovietică. La momentul respectiv, România spera ca după încheierea  războiului să se revină la situația de dinainte de 1 septembrie 1939, când istoricii au convenit că a început Al Doilea Război Mondial.  De altfel, și lovitura de stat din 23 august 1944 a fost pregătită de liderii partidelor istorice, care au negociat cu puterile occidentale condițiile trecerii în tabăra Națiunilor Unite, însă soarta țării noastre a fost decisă în timpul Conferinței de la Ialta, când Marea Britanie, SUA și Uniunea Sovietică (URSS) au „împărțit” Europa, România intrând în sfera de influență a sovieticilor.  În 1945, URSS a impus un guvern comunist, condus de Petru Groza, după care, unul câte unul, liderii partidelor istorice au fost arestați, iar în 30 decembrie 1947 a părăsit România și Regele Mihai I. Odată instalați la putere, comuniștii au început să rescrie istoria, iar episodul 23 august 1944 (dată care a devenit ziua națională a Republicii Socialiste România) a căpătat o altă semnificație. Înainte de 1989, eram învățați că în 23 August 1944, România s-a alăturat Armatei Roșii Eliberatoare, iar principalii actori erau comuniștii din România. Și acum, avem impresia că 23 august 1944 este o „sărbătoare comunistă”. În realitate, în 1944, comuniștii erau slab reprezentați în România, nu aveau lideri puternici și le era imposibil să pregătească o lovitură de stat. Negocierile cu puterile Occidentale au fost începute de liderii partidelor istorice încă din anul 1941, apoi, după 1942, când devenea clar eșecul campaniei din Est, s-au purtat discuții și între membri ai Guvernului Antonescu și reprezentanții puterilor occidentale, însă toți erau „trimiși la Moscova”.

 

Corneliu Coposu, interviu pentru Associated Press, în 1945, despre lovitura de stat de la 23 august 

Detaliile loviturii de stat din 23 august 1944 au fost prezentate de Corneliu Coposu în interviu pentru Associated Press, care, se arată într-un articol publicat de Historia, ar fi trebuit să fie publicat  pe 23 august 1945, în ziarul „Dreptatea”, oficiosul PNŢ. „Cu toate acestea, Maniu a interzis publicarea articolului în ultimul moment, liderul ţărănist considerând că «nu este momentul să se analizeze, în presă, fazele şi culisele loviturii de Stat»”,  mai relatează Historia.

Interviul respectiv a fost descoperit în  baza de date a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de istoricul Marin Pop, în cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, și publicat apoi în cotidianul Adevărul.

„Actul de la 23 august 1944 nu a fost o insurecţie armată, ci o lovitură de stat care a fost pregătită de multă vreme de către o conspiraţie restrânsă ca număr şi executată prin surprindere, fără forţă militară. (…) Începutul acţiunii pregătitoare este situată în primăvara anului 1941 (aprilie), când se conturase clar perspectiva intrării României în război, alături de Axă. Relaţiile României cu Aliaţii ei fireşti (Anglia, Franţa, Statele Unite şi Uniunea Sovietică) urmau să fie rupte, iar ţara aluneca pe povârnişul dependenţei totale faţă de Germania. (…)  Obiectul acţiunii conspirative a fost, iniţial, (1941-1942) nerecunoaşterea arbitrajului de la Viena, răsturnarea guvernului militar al lui Antonescu la momentul oportun; ieşirea României din Axă; încetarea neîntârziată a războiului din Est. Începând cu anul 1942, obiectivul se conturează în: încheierea armistiţiului cu Aliaţii, în cele mai bune condiţii; ieşirea României din Axă, eliberarea ţării de ocupaţia hitleristă şi alăturarea ei la Naţiunile Aliate; restabilirea independenţei şi suveranităţii naţionale; înlăturarea guvernului de dictatură; întronarea unui regim democratic şi restabilirea libertăţilor civice; realizarea păcii. (…) Iniţial, Partidul Comunist Român, prin manifeste şi publicitate, s-a străduit să marcheze şi prezenţa lui, la organizarea şi realizarea răsturnării de la 23 August 1944, cu trecerea timpului a început să revendice actul: că ar fi fost iniţiat, condus şi realizat de Partidul Comunist; că acest partid ar avea meritul înfiinţării coaliţiei; că celelalte formaţii ar fi prestat o colaborare subsidiară, fortuită, de ultim moment, etc… ”, a declarat Corneliu Coposu în anul 1945.

Citește aici interviul complet.

Follow and like us:

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*