5 milioane de euro din bani publici, pentru concedii mascate sub titulatura unor “cursuri de formare profesională “. Două comune din Brașov, pe lista “cheltuitorilor”

Platforma media RECORDER.RO face o analiză a situației actuale în care sub masca unor cursuri de formare profesională, primarii, viceprimarii și o serie de funcționari din administrația locală românească își petrec concedii de 5-7 zile la hoteluri scumpe, alături de unul sau doi însoțitori.

Potrivit jurnaliștilor de la recorder.ro, în prezent, “O lege care ar fi trebuit să ridice nivelul de pregătire al angajaților din instituțiile publice, garantându-le accesul la cursuri de formare profesională, a fost pervertită într-o uriașă afacere turistică.

“Mii de funcționarii sunt trimiși anual în stațiuni de pe litoral, la munte sau la băi, câte șapte zile, la hoteluri de trei și patru stele, însoțiți de familie și cu servicii all inclusive asigurate. Toate acestea, sub umbrela unor așa-zise cursuri de formare profesională. Organizate de firme private, cursurile se țin superficial sau nu se țin deloc și inclusiv Institutul Național de Administrație – autoritatea de stat care ar trebui să le supravegheze – recunoaște că fenomenul a scăpat de sub control și că ele reprezintă, de fapt, concedii suportate din bani publici. Aceste practici au început în 2009, pe fondul unor reorganizări instituționale haotice, și au luat amploare în ultimii doi ani”, scriu jurnaliștii de la recorder.ro.

Din analiza recorder.ro reise că în primele șapte luni ale acestui an, instituțiile publice au achiziționat 5.583 de servicii hoteliere- cele mai multe de șapte zile, pentru cursuri de formare profesională, suma suportată de la bugetele locale ridicându-se la peste 21,355 milioane lei, adică aproape 5 miloane de euro.

Primăria Hârseni din județul Brașov a achiziționat mai multe cursuri de formare decât numărul de angajați

Pe lista localităților care au achiziționat astfel de servicii se află și câteva din județul  Brașov. Dintre toate, a atras atenția primăria comunei Hârseni, care a achiziționat 21 de cursuri de formare profesională, deși are numai 15 angajați!

Am încercat să aflăm de ce și am sunat la primărie, dar ni s-a transmis că primarul Mihai Oltean se află în concediu (se afla, de fapt, la Mamaia, la un curs de formare profesională). Am vorbit cu viceprimarul Ionuț Ovidiu Beleaua, care inițial ne-a spus că nu știe, nu se ocupă el. Întrebat cum se numea cursul de la care tocmai se întorsese, s-a speriat și a închis telefonul. După câteva zile l-am găsit pe primarul Oltean, care ne-a explicat că a participat la un curs de „uzanțe diplomatice și de protocol”, pe care îl consideră foarte util: „În sensul când vine un oficial mai înalt în instituție, un ministru, ceva, trebuie să știi cum să te comporți, ce trebuie să faci”.

De ce a cumpărat primăria Hârseni 21 de cursuri când are numai 15 angajați? Pentru că unii merg de două ori, iar printre cei dornici să aibă parte de un surplus de perfecționare se află chiar primarul Oltean. La început de august a fost la Mamaia, la început de septembrie se duce la Băile Felix. L-am întrebat dacă nu e cam mult și a răspuns cu vocea stinsă: „Asta e, ne specializăm, ne formăm, ne documentăm…”, scrie recorder.ro.

Tot în județul Brașov, la comuna Cristian s-au achiționat 38 de cursuri de specializare (!!), iar la Poiana Mărului, 8.

Analiza colegilor de la recorder.ro o puteți găsi integral aici. 

Peste puțin timp, recorder.ro va publica un al doilea episod al acestei analize, despre ce firme oferă cursuri de formare profesională pentru funcționari și cine se află în spatele lor.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.