Asociațiile de proprietari pot cere SPLT să furnizeze căldură. Deocamdată, brașovenii par tentați să mai amâne momentul

Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți, brașovenii racordați la sistemul centralizat de termoficare par a mai trage de timp până la momentul în care să ceară furnizarea de căldură. Potrivit legislației, după trei zile consecutive în care temperaturile exterioare sunt mai mici de 10 grade, se poate furniza căldură. Până în data de 4 octombrie, a anunțat viceprimarul Brașovului, Mihai Costel, nici o asociație de proprietari nu a depus o cerere prin care să solicite furnizarea de căldură. Pentru a beneficia de căldură, asociația de proprietari trebuie să obțină acordul a jumătate plus unu dintre locatarii ale căror apartamente sunt racordate la sistemul centralizat. Cererile se pot depune la Sediul Serviciului Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov, iar dacă o singură asociație solicită reluarea furnizării, trebuie pornită unitatea de producție la care aceasta este arondată. Dacă nu se va depune nici o cerere de furnizare a agentului termic, unitățile de producție vor fi pornite începând cu data de 1 noiembrie.

La sistemul centralizat de termoficare din Brașov sunt racordate 7.000 de apartamente. Anul acesta au fost înregistrate 350 de cereri de debranșare de la sistem, dar și 130 de solicitări de rebranşare la sistemul centralizat. De asemenea, recent, au fost racordate și 38 de apartamente de pe strada Iuliu Maniu.

Consumatorii casnici plătesc un tarif de 198,87 lei/Gigacalorie, iar agenții economici –  266,53 lei/Gigacalorie, fără TVA  sau 394,24 lei/Gigacalorie, fără TVA.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.