FOTO. Corpul vechi al Maternității a fost predat „la cheie” după doi ani de lucrări. Dar pacientele mai au puțin de așteptat

Lucrările pentru reparațiile și modernizarea corpul vechi al Spitalulu ide Obstetrică și Ginecologie Brașov a fost, în sfârșit finalizate, iar recepția a fost făcută luni, în prezența managerului unității, dr. Valeria Badea, a președintelui Consiliului Județean, Adrian Veștea și a vicepreședintelui Adrian Gabor. Cu toate astea, clădirea nu a fost încă repusă în funcțiune, preprezentanții CJ anunțând că reinaugurarea corpului vechi va avea loc ”în perioada următorarea”.

Suntem pregătiți pentru inaugurarea corpului modernizat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. A.I. Sbârcea”, o investiție de peste 5 milioane de euro care va face din Maternitatea Brașov un etalon de calitate și performanță a serviciilor medicale atât pentru spitalele publice, cât și pentru cele private. În acest an am alocat Maternității un buget de 5.767.200 lei, din care 5.414.842 lei sunt fonduri pentru dotarea cu aparatură de ultimă oră a corpului de clădire modernizat”, a spus președintele CJ Adrian-Ioan Veștea.

 

Telenovela Maternității Brașov – 7 ani între prima lansare a licitației și finalizarea propriu-zisă a lucrărilor

Maternitatea Brașov este ultima dintr-un program finanțat de Banca Europeană de Investiții și derulat de Ministerul Sănătății, pentru reabilitarea unor spitale de acest gen din România. Spitalul de Obstetrică și Ginecologie A.I Sbârcea Brașov a intrat în acest program încă din 2008, încă procedura de licitare a lucrărilor a fost una mai mult decât complicată.

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”228″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”100″ thumbnail_height=”75″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show as slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

În 2010, licitația pentru execuție a fost câștigată de ICCO, dar lucrările efective nu au mai pornit. Contractul a fost reziliat trei ani mai târziu, pentru că, unele schimbări apărute în proiect, au dus la reducerea cheltuielilor, iar compania nu a putut veni în timp util cu o nouă ofertă.

După o nouă procedură lungă de licitație, contractul a fost atribuit în 2015 unui nou constructor- Victor Construct din Botoşani, care a primit termen până în august 2016 să finalizeze lucrările corpului vechi al Maternității. Termenul însă nu a putut fi respectat, pe de o parte din cauză că firma de ocntrucții nu a respectat ritmul de lucru, iar pe de altă parte pentru că, pe parcurs au apărut o serie de lucrări neprevăzute, pentru consolidarea structurii de rezistență. În aceste condiții, termenul a fost prelungit până în vara acestui an, în iulie, însă nici de această dată nu a fost respectat, recepția făcându-se, în final, luni 30 octombrie. 

Corpul vechi al clădirii de la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie va fi dotat și echipat cu materiale noi, achiziționate în ultimii doi ani. 

Printre cele mai importante achiziții realizate în acest an de Maternitate cu fonduri de la bugetul județului Brașov se numără: 12 paturi de terapie cu acționare electrică, bare laterale și tăblii detașabile, 7 paturi cu acționare mecanică și bare laterale, 22 paturi cu acționare electrică, 49 de paturi cu acționare mecanică, 6 monitoare pentru funcțiile vitale, 3 mese de operație cu funcții multiple, 4 cardiotocografe, o masă pentru autopsie, 7 mese radiante, 3 aparate de anestezie cu monitoare pentru funcțiile vitale, 2 sisteme de încălzire fluide, un microtom manual și rotativ cu cool cut, 4 saltele încălzite, 2 mese ginecologice, un laparoscop ginecologic, un punct trafo 2×630 KWA în anvelopă de beton/metal, 10 incubatoare de înaltă performanță, o stație centrală de monitorizare TI NN și 4 cardiotocografe pentru monitorizarea parametrilor. De asemenea, până la sfârșitul anului va fi refăcut în totalitate covorul asfaltic din curtea spitalului.

Potrivit vicepreședintelui CJ Adrian Gabor, și în anul 2016 s-au finanțat din bugetul județean investiții importante pentru Maternitatea brașoveană care au totalizat 2.898.180 lei. Printre aceste se află două centrale de apă caldă și căldură 950 KW, un defibrilator bipolar cu monitor inclus, un ecograf 3D, un analizor de biochimie, un analizor de coagulare, o lampă scialitică pentru blocul operator, o stație centrală de sterilizare, un analizor de hematologie, un aparat de colorare automată și o lampă de fotometrie. Nu în ultimul rând, cu fonduri asigurate din bugetul județean s-a finanțat realizarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru proiectul „Modernizarea, dotarea și eficientizarea energetică a corpului nou al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. A.I. Sbârcea» Brașov”.

Corpul vechi al Spitalului de Obstetrică și Ginecologie de la Brașov a fost cumpărat în 2014, de la Biserica Evanghelică- proprietarul care a revendicat și a obținut clădirea. Conform contractului, Consiliul Judeţean plătește timp de opt ani câte o rată anuală de 380.000 de euro. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.