Ramai la curent!

Cotidian

O comisie mixtă va verifica de ce nu le mai place urșilor pădurea. Dacă s-ar da liber vânătorii de trofeu, pentru un urs împușcat s-ar câștiga cel puțin 3.000 de euro

Publicat

in

În urma şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă din data de 7 noiembrie, prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, a emis un ordin de constituire a unei Comisii Mixte de Prevenţie pentru preîntâmpinarea situaţiilor de urgenţă, generate de urs şi alte animale sălbatice la nivelul judeţului Braşov.

Comisia este formată din reprezentanţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului Braşov, ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Braşov, ai Gărzii Forestiere Braşov, ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură “Marin Drăcea”-ICAS Braşov, primarul unităţii administrativ teritoriale în cauză, reprezentantul gestionarului de fond cinegetic în cauză, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  Ţara Bârsei Braşov, ai Grupării de Jandarmi Mobile şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov.

„Membrii Comisiei se vor deplasa în localităţile, unde a fost semnalată prezenţa animalelor sălbatice în anul 2017. Aceştia vor verifica dacă au fost  luate măsuri la nivel local de către gestionarul fondului cinegetic şi administraţia publică locală, în conformitate cu legislaţia în vigoare precum şi implementarea recomandărilor transmise de către Instituţia Prefectului judeţul Braşov”, a anunțat prefectul, printr-un comunicat de presă.

Cum s-a ajuns la prea mulți urși 

Reamintim că în toamna acestui an, urșii au „recucerit” orașele, după aproape 10 ani de liniște. Potrivit mai multor organizații de protecția mediului, o cauză a reapariției „urșilor gunoieri” ar fi „sistarea” hranei complementare de către administratorii fondurilor de vânătoare. Ba mai mult, surse din cadrul Federației Coaliția 2000 susțin că prin această măsură, cei care au în grijă fondurile de vânătoare încearcă să „convingă” Ministerul Mediului, că sunt prea mulți urși, că aceștia nu pot fi ținuți sub control, iar pentru reglarea numărului de animale trebuie redeschisă vânătoarea de urs.

Pentru administratorii fondurilor cinegetice, miza este destul de mare, având în vedere că pentru un trofeu de urs vânătorii plătesc cel puțin 3.000 de euro, dar se poate ajunge și la 10.000 de euro. 

Conform acelorași surse, „tăierea rațiilor” de hrană complementară s-a făcut brusc în urmă cu aproximativ doi ani, când a și fost interzisă vânătoarea. Până atunci, aceste animale au fost hrănite cu mare grijă, primeau chiar și dulciuri sau banane, astfel că a fost posibilă înmulțirea lor într-un ritm accelerat. Pentru a evita „invazia ursină”, specialiștii în carnivore mari din cadrul organizațiilor de mediu care fac parte din Federația Coaliția 2000 susțin că, nu trebuia oprită brusc hrănirea animalelor, ci acest lucru ar fi trebuit să se întâmple treptat, astfel încât animalele să aibă timp să se adapteze. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, rămași dintr-o dată fără hrană, urșii au început să coboare în orașe. 

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Cotidian

Salvie și echinaceea, în giratoriile din Brașov. Primăria a apelat la un peisagist pentru plantările de primăvară

Publicat

in

Primăria Brașov început plantările de primăvară, iar pentru ca stabili combinațiile optime de specii, municipalitatea a apelat la un peisagist. Până în prezent, au fost plantate flori și arbuști ornamentali în 7 zone ale municipiului, printre speciile folosite fiind tuia, ienupăr, pin, liliac, panseluțe, trandafir, lavand, photinia și euonymus aureus.

„Plantăm panseluțele pentru a asigura un aspect plăcut încă de acum, până când vor înflori lalelele, astfel încât întregul ansamblu să fie armonios și atractiv. Am ales aceste flori tocmai pentru rezistența lor – după cum se vede, chiar și în condițiile în care încă mai ninge sau temperaturile scad, panseluțele se comportă foarte bine”, a explicat Marta Zevedeanu, peisagist.

Totodată, au fost realizate lucrări de însămânțare a gazonului în mai multe spații verzi.

14 sensuri giratorii, primele pe listă

În perioada următoare vor fi realizate lucrări în sensurile giratorii, dar și în alte zone reprezentative ale orașului. Într-o primă etapă, 14 sensuri giratorii vor fi reconfigurate și înfrumusețate prin plantarea de specii ornamentale, conform conceptului stabilit de peisagist.

„În amenajarea sensurilor giratorii vom utiliza plante perene, arbuști ornamentali și flori, pentru un aspect estetic îmbunătățit și de durată. Alegerea plantelor perene este importantă deoarece acestea rezistă ani la rând, oferind un decor constant. Din punct de vedere cromatic, vom avea o paletă variată, incluzând specii precum salvie și echinaceea, plante care au și rolul de a atrage polenizatorii. Ne dorim ca aceste amenajări să reziste pe o perioadă cât mai lungă, din primăvara timpurie până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Obiectivul nostru este ca spațiile verzi să arate bine pe o perioadă cât mai îndelungată, începând cu debutul primăverii și până târziu în sezon, chiar pe tot parcursul anului. Mizăm pe aceste plante rezistente, pentru a evita înlocuirea frecventă și pentru a menține un aspect îngrijit și plin de culoare pe termen lung”, a mai spus Marta Zevedeanu.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa a deschis un nou șantier în Brașov. În zona străzii Stadionului se fac foraje orizontale

Publicat

in

Dacă pe strada 13 Decembrie din Brașov, lucrările de reabilitare a rețelei de apă se fac cu săpătură, fiind îngreunat traficul rutier, într-o altă zonă din oraș, intervențiile sunt realizate cu o tehnologie modernă.

Astfel, Compania Apa Brașov a anunțat că în 25 martie, în zona străzii Stadionului, au început lucrările de extindere a rețelei de apă, între intersecția cu strada Mihai Viteazul și intersecția cu Bulevardul Griviței.

„Lucrările sunt realizate prin foraj orizontal, astfel că arterele principale vor fi traversate doar prin această tehnică. Circulația pietonală va fi îngreunată doar pe anumite porțiuni, care vor fi semnalizate corespunzător. În ceea ce privește circulația rutieră, vom anunța din timp eventualele restricții și străzile afectate”, au anunțat reprezentanții companiei.

Citește mai departe

Trending