Florin Orțan a renunțat la conducerea Organizației Municipale Brașov a PSD

Senatorul brașovean Florin Orțan și-a anunțat sâmbătă demisia din funcția de președinte al Organizației Municipale a PSD Brașov, motivul prezentat de el fiind că nu poate „lupta pe mai multe fronturi”.
„Meseria care m-a consacrat necesită concentrare şi efort. Nu poţi să-ţi faci meseria în acei parametri de excelenţă şi precizia cu care ţi-ai obişnuit pacienţii, să fii parlamentar, să te ocupi de partea politică şi de finanţare a unui proiect atât de complex precum Spitalul  şi să mai conduci şi o organizaţie politică. Mi-am informat colegii că renunţ la funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Braşov a PSD”, a transmis Florin Orțan, printr-un comunicat de presă.
De asemenea, el a anunțat că în ședința Biroului Permanent Judeţean, l-a propus pe Lucian Pătrașcu pentru a prelua interimatul.
Pe de altă parte, Florin Orțan a afirmat că „votul de luni, din Senatul României în privinţa atribuirii terenului necesar construirii spitalului e doar începutul unui drum lung. Legea va trece, sunt convins, însă este nevoie de multă şi abilă negociere politică pentru ca proiectul aşteptat de braşoveni, să fie continuat. Trebuie obţinut consensul şi conlucrarea între autorităţile locale şi Guvern pentru găsirea formulei de finanţare rapide şi avantajoase, o combinaţie între fonduri locale, guvernamentale şi împrumuturi garantate guvernamental”.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.