Directorul Regiotrans şi fostul director CFR Brașov, trimişi în judecată după ce au recunoscut ferm darea și luare de mită

Costache Nicolau, fost director al Sucursalei Braşov a CFR, a fost trimişi în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu acord de recunoaştere a vinovăţiei, dare de mită şi trafic de influenţă. Fostul șef al CFR Brașov este trimis în judecată în același dosar cu directorul general REGIOTRANS, Florin Hădărean, acesta din urmă, pentru dare de mită.

În acest dosare de luare și dare de mită, directorul Regiotrans, Florin Hădărean şi-a recunoscut vinovăţia de a fi dat mită unui fost şef de serviciu din cadrul CFR  şi a fost de acord cu o pedeapsă de un an şi patru luni de închisoare cu suspendare. În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au notat că în perioada 3 iunie 2010 – 6 aprilie 2015 Florin Hădărean i-a dat şi i-a promis Estrellei Ştefănescu, şef serviciu în cadrul C.N.C.F. – C.F.R. S.A., sume de bani şi foloase necuvenite în cuantum total de 24.653,67 lei (combustibil, un laptop, un telefon şi abonament telefonic, servicii de cazare în staţiune turistică, reparaţii la autoturismul personal, precum şi suma de 923 lei numerar). Conform procurorilor, mita a fost dată pentru confirmarea volumului de tren km. (indicator principal în funcţie de care se acorda subvenţia) realizat de Regiotrans. Documentele în care era făcută această confirmare au fost ataşate cererilor şi notelor de fundamentare pe baza cărora Regiotrans a obţinut ilegal subvenţii de la bugetul de stat.

În cazul fostului director al sucursalei CFR Brașov, Costanche Nicolau, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, în acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au notat că în august 2010, acesta a primit sume de bani necuvenite, în total 10.500 lei, de la administratorii a două societăţi comerciale. Banii au fost primiţi, într-o situaţie, în legătură cu încheierea unui act care intra în îndatoririle sale serviciu, respectiv efectuarea plăţii unor facturi restante, iar în altă situaţie în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, respectiv a adus la cunoştinţă administratorului unei societăţi comerciale că urmează să se organizeze o procedură de achiziţii publice a lucrărilor pe raza R.C.F. Braşov, la un moment anterior publicării în SEAP a anunţului de participare şi a stabilit de comun acord cu acesta condiţiile de participare la licitaţie pentru ofertanţi. Sumele de bani şi foloasele necuvenite au fost primite direct, prin remitere, în cazul primei situaţii, respectiv în contul personal, în cazul celei de-a doua situaţii.

Totodată, în 10 februarie 2011, în calitate de director al Sucursalei Regionala C.F. Braşov, Costache Nicolau a primit suma de 2.000 de lei de la administratorul unei societăţi comerciale, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Sucursala Regionala C.F. Cluj şi promiţând că îi va determina să aprobe plata facturilor restante emise de această societate către Sucursala Regionala C.F. Cluj în cadrul executării contractelor încheiate anterior între cele două părţi.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe Florin Hădărean şi Costache Nicolau, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise la Tribunalul Braşov.

Acest dosar este disjuns din cel în care în 23 martie şeful serviciului Urmărire Transporturi din cadrul CFR SA, compania fostului milionar Costel Comana Regiotrans SRL, precum şi companiile Rail Force SRL şi RC CF Trans SRL au fost trimise în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în acest caz prejudiciul fiind de peste un miliard de lei.

Sursa: news.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.