Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu ochii pe tranzacțiile Romgaz și OMV Petrom

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)  verifică tranzacțiile de joia trecută când prețul acțiunilor companiilor Romgaz și OMV Petrom au scăzut cu circa 5% fiecare, iar valoarea tranzacțiilor pe aceste companii a fost mare, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din instituție.

În cursul zilei de miercuri, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat un Proiect de Hotărâre prin care a propus plafonarea prețului gazelor naturale din producţia internă la producători până la data de 30 iunie 2021, la 55 lei/Mwh. Această măsură ar fi afectat două companii: OMV Petrom și Romgaz.

În următoarea zi, prețul acțiunilor Romgaz și OMV Petrom au scăzut cu 5,03%, respectiv 4,64%. Ce a atras atenția, însă, este faptul că pe Romgaz s-au cumpărat masiv acțiuni. Valoarea tranzacțiilor a depășit 42,7 milioane lei, fiind și o tranzacție Deal de 1,22 milioane lei, adică în afara pieței. În cazul OMV Petrom, valoarea tranzacțiilor a fost de 5,7 milioane lei. 

În această vară, tranzacțiile cu acțiuni pe piața românească de capital s-au situat, în medie, între 10 milioane lei și 25 milioane lei pe zi, cu anumite excepții, cand a mai depășit 30 milioane lei. Joi, însă, cu excepția celor 42,7 milioane lei de la Romgaz, valoarea totală a fost de 19,7 milioane lei.

În următoare zi, vineri, Ministerul Finanțelor Publice a scos de pe site-ul propriu proiectul de hotărâre, iar ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat la Constanța că se va discuta despre acest subiect “când cu toții vom fi pregătiți”, deși cu o zi înainte a spus că este o măsură comunistă „până la un anumit punct, dar necesară”.

Din acel moment, prețul acțiunilor celor două companii a crescut, Romgaz închizând cu un plus de 2,98%, iar OMV Petrom cu 2,27%. În cursul zilei de vineri au mai existat creșteri și de 5%.

În această dimineață, acțiunile Romgaz urcau cu 1,77%, iar ale celeilalte companii cu 1,43%.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.