Ramai la curent!

Cotidian

Competiție spectaculoasă. Weekend cu Spartan Race Poiana în Brașov.

Publicat

in

La opt ani după prima competiție și lunga așteptare a miilor de oameni dornici de aventură, cea mai populară cursă de obstacole din lume şi unul dintre cele mai mari braduri Lifestyle, Spartan Race, ajunge și în România, la Poiana Brașov, pe data de  4-5 august 2018. România este una dintre puținele țări unde competiția începe cu un  Trifecta weekend, deoarece condițiile și ambianța uimitoare din Poiana Brașov oferă un cadru perfect pentru spartani. Aceasta înseamnă că participanții pot testa fiecare dintre cele trei tipuri clasice de curse Spartan: Sprint, Super și Beast.

„Suntem bucuroşi de faptul că primul eveniment Spartan din România poate avea loc într-un cadru atât de minunat precum Poiana Braşov. Împreună cu colaboratorii şi partenerii noştri am pus la bază un eveniment sportiv-educativ unde s-au înscris deja 2.400 de participanţi din 25 de ţări, iar înscrierile continuă şi la faţa locului. Totodată, aşteptăm şi spectatorii la faţa locului, unde pot urmări live lupta spartanilor, şi suntem siguri că vor avea parte de un spectacol de neuitat!”,  Ilyes Lorand, directorul cursei.

Cele trei curse de bază oferă o mulțime de obstacole pe distanțe de 5, 13, respectiv 20 de kilometri, iar participanții, ca să aibă curaj la start, nu trebuie să beneficieze de capacități supraumane, doar de spirit de aventură și să fie deschiși în faţa încercărilor. Nici micii spartani, însoțiți de părinții lor, nu se vor plictisi, deoarece și ei sunt așteptați pe trasee special amenajate pentru copii, unde pot demonstra că sunt capabili de mult mai mult decât credeau.

O caracteristică aparte a competiției Spartan Race este faptul că traseul și probele nu sunt dezvăluite dinainte, participanții cunosc doar lungimea aproximativă a cursei și numărul aproximativ al obstacolelor – de aici provine și bine-cunoscutul slogan al competiției: vei ști la linia de sosire!

Cursa de obstacole pe teren accidentat  oferă o serie de obstacole de diferite tipuri, cum ar fi târâre sub sârmă ghimpată, cățărare pe frânghie, cărare de bușteni sau efectuarea unor exerciții în apă și noroi. Obstacolele sunt diverse, ca și participanții: putem afirma că fiecare găsește o cursă potrivită și o poate duce la bun sfârșit, fiind capabil să-și depășească propriile limite.

Doritorii de aventură se pot alătura armatei spartane pe 4-5 august în Poiana Brașov, pentru a-şi depăşi propriile limite, fizice şi mentale.

Primul eveniment Spartan din România este organizat în colaborare cu Asociaţia de Turism Poiana Braşov, cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov şi Serviciul Public Local Salvamont Poiana Braşov.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Bilanț UPU Brașov: Peste 1.000 de prezentări la urgențe, în minivacanța de Paște

Publicat

in

Medicii Unității de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov au avut mult de lucru în minivacanța de Paște. Astfel, conducerea spitalului brașovean a anunțat că în perioada 09 – 13 aprilie la Unitatea de Primiri Urgențe Brașov s-au prezentat un total de 1.059 pacienți. Dintre aceștia, 572 au fost aduși cu ambulanța, iar 487 au mers la urgențe prin mijloace proprii.

În urma criteriilor de triaj, 296 de cazuri au fost urgențe majore, dintre care 52 critice, iar alte 763 au fost catalogate drept urgențe minore. De asemenea, conducerea unității sanitare brașovene a anunțat că din totalul pacienților, 68 au fost transferați din alte spitale din județ.Totodată, în perioada amintită au fost consemnate 50 de prezentări la Stomatologie.

Citește mai departe

Cotidian

Program Starea Civilă Brașov – Compartimentul Decese, în mini-vacanța de Paște

Publicat

in

Brașovenii care au nevoie, în următoarele zile, de serviciile Compartimentului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă trebuie să țină cont de programul special de lucru anunțat de Primăria Brașov, pentru perioada 10–13 aprilie 2026, în weekendul de Paște.

Potrivit programului afișat, ghișeele pentru înregistrarea deceselor, din camerele 26 și 27, nu vor funcționa în fiecare zi.

Cum se lucrează la Compartimentul „Decese”

Programul anunțat este următorul:

vineri10.04.2026NU SE LUCREAZĂ
sâmbăta11.04.20269 – 13
duminica12.04.2026NU SE LUCREAZĂ
luni13.04.20269 – 13
  • Acest program este valabil numai pentru înregistrarea deceselor la Serviciul Stare Civilă de la Primăria Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Șinca Nouă caută firmă de salubritate pentru următorii 5 ani. Ce tipuri de deșeuri vor fi colectate separat

Publicat

in

Locuitorii din Șinca Nouă ar putea beneficia în următorii ani de un serviciu de salubritate mai bine organizat, după ce administrația locală a lansat procedura pentru desemnarea unui operator care să se ocupe de colectarea deșeurilor din comună.

Contractul pregătit de autoritățile locale are o valoare estimată de 1.005.675 lei fără TVA și ar urma să fie încheiat pentru o perioadă de cinci ani.

Ce va trebui să ridice noul operator

Firma care va câștiga contractul nu va avea doar obligația de a ridica gunoiul menajer de la gospodării, ci și de a gestiona separat mai multe categorii de deșeuri, atât de la populație, cât și de la instituții și agenți economici din comună.

Printre obligațiile prevăzute se numără:

  • colectarea separată a deșeurilor menajere;
  • ridicarea deșeurilor din coșurile stradale;
  • preluarea deșeurilor rezultate din construcții;
  • colectarea obiectelor voluminoase din gospodării;
  • campanii dedicate pentru deșeuri periculoase și textile.

Molozul, lemnul și metalul vor trebui colectate separat

Unul dintre aspectele importante ale viitorului contract este faptul că operatorul va trebui să preia și deșeurile provenite din lucrări de construcții sau renovări, pe categorii distincte.

Asta înseamnă că vor fi separate următoarele deșeuri:

  • deșeurile inerte, precum molozul sau cărămizile;
  • materialele valorificabile energetic, cum este lemnul;
  • deșeurile reciclabile, inclusiv metalul sau obiectele care conțin metal într-un procent semnificativ.

Tot operatorul desemnat va trebui să ridice și deșeurile voluminoase, precum mobilierul vechi sau alte obiecte mari care nu pot fi aruncate împreună cu gunoiul menajer obișnuit.

Campanii speciale pentru deșeuri periculoase și textile

Pe lângă colectarea obișnuită, viitorul operator va avea obligația de a organiza și campanii separate pentru ridicarea unor categorii de deșeuri care nu pot fi aruncate la întâmplare.

Conform caietului de sarcini este vorba, în special, despre următoarele tipuri de deșeuri:

  • ambalaje de la produse de curățenie;
  • recipiente în care au fost păstrate vopseluri sau alte substanțe similare;
  • textile uzate.

Aceste categorii sunt importante de precizat întyr-un contract cu viitorul operator de deșeuri mai ales că multe dintre ele ajung frecvent în fluxul menajer obișnuit sau sunt abandonate.

Câte deșeuri produce comuna Șinca Nouă

Potrivit datelor Primăriei Șinca Nouă, în anul 2024 comuna, care are două sate – Șinca Nouă și Paltin – avea 480 de gospodării individuale și o populație de aproximativ 1.250 de locuitori. Pentru următorii cinci ani, autoritățile estimează de la aceste gospodării, o cantitate totală de 175,2 tone de deșeuri, fără a lua însă în acest calcul și deșeurile textile, cele voluminoase, deșeurile menajere periculoase și cele abandonate.

Citește mai departe

Trending