Arhitectul Dorin Ștefan, alături de președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, primarul Brașovului, George Scripcaru, coordonatorul proiectului pentru aeroport, Alexandru Anghel, președintele CJ Covasna, Tamas Sandor au prezentat miercuri primele imagini ale viitorului terminal al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav. La această prezentare au luat parte şi prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, dar şi mai mulţi consilieri judeţeni şi consilieri locali braşoveni.
Terminalul va fi o clădire care va îmbina arcul clădirilor din goticul transilvănean cu arcul primei hale de avioane a IAR de la Brașov, a anunțat azi arhitectul Dorin Ștefan, care a făcut primele desene ale obiectivului. „M-am gîndit la goticului transilvănean, o zestre istorică extraordinară, şi la prima hală de avioane a IAR de la Brașov, construită în 1930, ambele având în comun acel arc. Elementele tradiţionale vor fi îmbinate cu elemente moderne“, a explicat arhitectul Dorin Ştefan.
Clădirea terminalului va avea 11.000 de metri pătrați, și va îmbina betonul armat din structură, cu pereții de sticlă. Acoperișul va fi și el din stuiclă, cu panouri foto-voltaice, care vor contribuie la reducerea consumului de energie.
Terminalul va avea trei niveluri. Subsolul va fi dedicat fluxului de bagaje, parterul va fi destinat zonelor de check-in și spatiilor comerciale în dreapta și zonelor de sosiri în stânga, cu 3 benzi de bagaje. La etaj vor fi fluxurile de securitate, control pașapoarte, spații comerciale și porți de îmbarcare. Alexandru Anghel, coordonatorul proiectuzlui aeroportului, spune că această clădire trebuie să aibă fluxurile atât de bine stabilite, încât să fie capabilă să proceseze la orele de vârf, cel puţin trei aeronave a câte 180 de locuri. De asemenea, soluţia constructivă aleasă trebuie să permită ulterior extindere aeroportului, cu costuri minime.
Din estimările făcute de arhitectul Dorin Ștefan, o astfel de clădire ar costa cam 2000 de euro pe metri pătrat, costuri de proiectare și construire, iar ridicarea ei ar dura în jur de 18 luni, din care 3 pentru proiectare.
2 Trackbacks-uri / Pingbacks-uri