Pentru este anul Centenarului, primăria Braşov anunţă că iluminatul festiv va fi diferit faţă de ceilalţi ani, cu mai multe elemente noi şi pe o suprafaţă mult mai mare, astfel încât fiecare braşovean şi turist să simtă că Braşovul aniversează nu doar sărbătorile de iarnă, ci şi centenarul.
,,Am solicitat firmei care se ocupă de iluminat ca în acest an să vină cu un nou concept de amenajare a străzilor şi piaţetelor din oraş, care să fie mai extins decât în ceilalţi ani, prin care să unim centrul oraşului cu Piaţa Unirii, ca simbol al acestui moment aniversar, pentru ca de 1 Decembrie să se simtă că Braşovul este în sărbătoare. Este un moment important pentru noi ca popor şi sper ca braşovenii să fie prezenţi pe 1 Decembrie în Piaţa Sfatului, pentru a putea spune împreună: <<La mulţi ani, români, La mulţi ani România!>>” a declarat primarul George Scripcaru.
Iluminatul festiv va fi montat pe următoarele străzi: Str. N. Iorga, str. Lungă (în dreptul Casei Armatei), Livada Poştei, b-dul Eroilor, str. Mureşenilor, str. George Bariţiu, Şirul Ghe. Dima, str. C. Brâncoveanu, str. Prundului, str. Poarta Şchei, str. Grigoraş Dinicu, str. N. Bălcescu, str. Apollonia Hirscher, str. Postăvarului, str. Republicii, str. M. Weiss, str. Diaconu Coresi. La acestea se adaugă Parcul Titulescu, Piaţa Sfatului, Piaţa Unirii, Piaţa G. Enescu şi Piaţa Sf. Ioan.
În câteva dintre zone se schimbă şi conceptul de amenajare, astfel Republicii este gândită ca o traversare de 27 de portaluri care te duc spre locul central al Braşovului istoric. În Piaţa Sfatului, pe lângă brad şi Târgul de Crăciun, în zona fântânii arteziene, va fi amplasată o fântână luminoasă, iar în Piaţa Sf. Ioan va fi amplasat un brad de Crăciun din luminiţe cu înălţimea de 10 m. Şi zona pietonală nou-creată în zona clădirii primăriei, la intrarea dinspre N. Iorga, va deveni mai luminată, prin amplasarea unui copac de lumini, de 4 metri înălţime. Doi îngeraşi luminoşi de 3 metri vor fi amplasaţi în Parcul Titulescu.
Toate modelele luminoase de pe stâlpi sunt diferite faţă de cele din anii anteriori, iar bradul din Piaţa Sfatului va arăta ca un brad tradiţional de Crăciun.
Costurile pentru iluminatul de sărbători sunt estimate la aproximativ 100.000 de euro, din care o parte importantă va fi susţinută de către operatorul serviciului de iluminat public.
Având în vedere că în acest an, în programul de iluminat de sărbători sunt incluse şi străzile dintre Piaţa Unirii şi magazinul Star (str. Prundului, str. Poarta Şchei, str. Grigoraş Dinicu şi str. N. Bălcescu), străzi care sunt cu sens unic şi, în mare parte, cu o singură bandă de circulaţie, începând din noaptea de 7 spre 8 noiembrie, pe acest traseu se vor introduce restricţii de circulaţie. Astfel, etapizat, circulaţia pe aceste străzi va fi închisă parţial, traficul fiind deviat, între orele 24.00 şi 5 dimineaţa până la finalizarea montării iluminatului ornamental.
Fii primul care comentează