Cinci investitori au depus oferte pentru atribuirea contractului de parteneriat public-privat pentru realizarea Autostrăzii Ploieşti- Braşov, până luni, ultima zi de depunere a cererii de participare, anunţă Guvernul.
Sursa citată menţionează că ofertele pentru primul contract strategic de parteneriat public-privat din România, depuse la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, sunt analizate de către o Comisie de evaluare. Comisia include şi experţi cooptaţi, reprezentanţi ai partenerului public. Ofertele au fost deschise în prezenţa investitorilor privaţi care au depus solicitarea de participare la acest proiect, preciează sursa citată.
Din acest moment, procedura legală prevede următoarele acţiuni:
1. Comunicarea, în aproximativ cinci zile, a candidaţilor selectaţi, în vederea depunerii ofertei tehnice şi financiare;
2. Depunerea ofertelor detaliate în termen de 60 de zile de la comunicarea acceptării;
3. Negocierea competitivă a clauzelor contractului de parteneriat public-privat;
4. Desemnarea partenerului privat câştigător şi a variantei de contract de parteneriat public-privat ce va fi supus aprobării Guvernului;
5. Semnarea contractului de parteneriat public-privat aprobat de Guvern;
6. Constituirea societăţii de proiect de către CNAIR şi partenerul privat.
„Numărul ofertelor depuse arată atât interesul deosebit al investitorilor pentru proiectele strategice ce urmează să fie realizate în parteneriat public-privat, cât şi încrederea mediului de afaceri în economia românească. De asemenea, înscrierea pentru acest prim proiect arată că este apreciat de investitori demersul Guvernului de a îmbunătăţi cadrul legal şi de a aproba realizarea în parteneriat public-privat a 21 de proiecte strategice de investiţii“, se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX.
Dacă nu vor exista contestații, contractul ar putea fi atribuit la începutul lunii martie 2019, respectând acest calendar. În urmă cu o săptămână, premierul Viorica Dăncilă s-a aventurat într-un termen prea puțin realist, promițând că „la sfârșitul lunii ianuarie, îl vom desemna pe cel care va construi această autostradă“.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 39/2018, proiectarea şi construcţia autostrăzii Ploieşti-Braşov se va realiza prin parteneriat public-privat, respectiv printr-o societate de proiect ce va avea ca acţionari partenerul public, respectiv CNAIR, şi un partener privat, desemnat în urma procedurii de achiziţie publică, prin negociere competitivă, procedură care începe practic de astăzi.
Autostrada Ploieşti-Braşov, prevede o durată de proiectare, execuţie şi operare de 24 de ani. În cadrul proiectului este inclusă şi operarea tronsonului de Autostradă Bucureşti – Ploieşti, încă de la semnarea contractului de atribuire.
Valoarea estimată pentru acest contract este de 1,36 miliarde euro. Contractul prevede, de asemenea, plăţi anuale din fonduri publice care să asigure recuperearea investiţiei de către partenerul privat.
Fii primul care comentează