Jocuri interactive la Zoo Brașov, de Ziua Internațională a Pădurilor

Grădina Zoologică de la Noua sărbătorește mâine Ziua Internațională a Pădurilor, prin mai multe jocuri interactive, destinate în special copiilor cu vârste de peste 10 ani. Ziua Pădurilor, sărbătoriută pe 21 martie, este un eveniment instituit din 2013, printr-o decizie a Adunării generale a Națiunilor Unite, menită să crească gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri. 



 

Jocuri interactive pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani

Primul dintre jocurile interactive propuse de Zoo Brașov, de Ziua Pădurilor, este numit „Ce se ascunde în copac“. Jocu va avea loc între orele 11.00 și 12.30 și se adresează copiilor cu vârste între 10 și 14 ani, care vor fi provocați să descopere ce înseamnă un copac și zonele din jurul lui, ce este un ecosistem, o faună și care este importanța acestora. De la ora 13.00 – 14.3, tot pentru copiii cu vârste de 10 – 14 ani va fi organizat jocul, ,,Copacul fără frunze” , tot un joc interactiv în urma căruia copiii vor recunoaşte părţile copacului și vom înţelege modul în care copacii ajută viaţa oamenilor şi a animalelor. „Vom descoperi  cum activităţile oamenilor influenţează viaţa animalelor sălbatice, nu neapărat într-un sens pozitiv. Adevăr sau Provocare ?!“ , spune Alin Pânzaru, directorul executiv al Zoo Brașov, care îi invită pe copii să participe la aceste jocuri interactive.  De la ora 15.00 – 16.00 urmează ,,Pădurea fermecată“. „Ne vom juca și vom afla multitudinea de motive care există în favoarea protejării plămânilor planetei Pământ.



 

Trebuie să învățăm noi și să-i învățăm și pe alții, să protejeze natura, în special pădurile, care ne asigură viața pe pământ.  Acesta este motivul pentru care Grădina Zoologică Brașov îi invită pe copii și nu numai, intr-o lume fascinantă pentru a găsi noi provocări și aventuri interesante la fiecare pas“, a mai spus Alin Pânzaru. 

România deținea în 2001, 62% din pădurile virgine ale Europei

Ziua Internațională a Pădurilor este marcată anual în lume, începând cu 2013, când Adunarea Generală a Națiunilor Unite a ecis să tragă un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care este supusă pădurea, în contextul tăierilor masive și necontrolate. Potrivit unui studiu din 2001, România deținea aproximativ 62% din pădurile virgine din Europa. De atunci însă, multe din aceste păduri au fost distruse. Potrivit mai multor surse, în ultimii 15 ani România a pierdut ultimul său Peisaj Forestier Intact și aproximativ 361.068 ha de pădure au fost degradate. În România întâlnim peste 700 de specii de vertebrate, inclusiv carnivore mari, precum lupul și râsul, jumătate din populația de urs brun a Europei, aproximativ 14 mii de specii de insecte, peste 900 specii de păianjeni, 3.600 de specii de plante, 300 de specii de păsări migratoare și ne-migratoare, inclusiv multe specii endemice și pe cale de dispariție. Toate protejate de pădure.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.