Ramai la curent!

Cotidian

Firmele din Braşov se orientează către muncitorii străini. În primele luni ale anului, Serviciul de Imigrări Braşov a emis peste 500 de avize de muncă

Publicat

in

Firmele din Braşov se orientează din ce în ce mai des spre muncitorii din străinătate. Potrivit comisarului-şef de poliţie al Serviciului pentru Imigrări Braşov, Cătălin Gabriel Răşinar, de la începutrul anului până în prezent, IGI a eliberat peste 500 de avize de muncă pentru străini care s-au angajat cu acte în regulă în judeţ.

„Firmele din Braşov au început să angajeze din ce în ce mai mulţi străini, dovadă că în prima parte a acestui an, echipa IGI Braşov a eliberat peste 500 de avize de munca. Ne dorim să fim aproape de angajatorii locali şi să le oferim sprijinul necesar pentru ca procesul de angajare a străinilor să se realizeze fără incidente, astfel încât activitatea firmelor să nu fie perturbată“, a declarat comisarul-şef Cătălin Gabriel Răşinar, în cadrul unei sesiuni de informare organizate ieri la Braşov, de Biroul din România al Organizaţiei Internaţionale de Migraţie (OIM) , pe tema accesului străinilor pe piaţa de muncă din România.

Sesiunea de informare a fost organizată ca un răspuns la schimbările demografice şi economice de pe plan local. Braşovul se află în prezent pe locul al patrulea la nivel naţional privind numărul de străini angajaţi de firmele locale, cu peste 500 de avize de muncă eliberate de Serviciul pentru Imigrări Braşov in perioada ianuarie – mai 2019, în domeniile construcţi şi restaurante. În cadrul sesiunii de informare la care au participat reprezentanţi ai 14 companii şi agenţii de recrutare de pe plan local, precum şi reprezentanţi ai AJOFM şi ITM Braşov, Catalin Gabriel Răşinar a prezentat în detaliu procedura de angajare a străinilor din alte state UE sau din afara statelor UE, precum şi principalele probleme pe care IGI Braşov le descoperă în procesarea dosarelor venite din partea angajatorilor locali.

Braşovul are un Centru de Integrare a Străinilor

Numărul crescut al străinilor din Braşov ridică şi problema integrării acestora în comunitatea locală. În acest sens, la nivel naţional s-a creat încă din anul 2011 o reţea naţională de Centre Regionale de Integrare a Străinilor care activează în oraşe din toată ţara. Centrul Regional de la Braşov, înfiinţt şi coordonat de Asociaţia Română pentru Promovarea Calităţii şi a Practicilor de Succes oferă servicii specifice de integrare pentru aproximativ 350 de străini în fiecare an. Centrul Regional de Integrare a Străinilor Braşov oferă câteva servicii esenţiale pentru integrarea în România a migranţilor veniţi mai ales din afara statelor UE: cursuri de limba română, activităţi de
integrare şi de cunoaştere a societăţii româneşti; informare şi consiliere privind diferite aspecte juridice cu care migranţii se confruntă în România; asistenţa privind accesul la piaţa muncii, la sistemul educaţional, sistemul de sănătate etc; consiliere psihologică.

„Cel mai important serviciu pe care îl oferim este însă cursul de limba română organizat atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Cursurile sunt organizate de două ori pe săptămână, iar în acest an au participat la cursurile noastre aproximativ 70 de străini din Columbia, Venezuela, Rusia, SUA, Peru, Tunisia, Filipine, Ecuador, Mexic, Ucraina, majoritatea membrii de familie a unor cetăţeni români”, a declarat Astrid Hamberger, coordonatorul Centrului Regional pentru Integrarea Străinilor Braşov.

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Publicat

in

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Citește mai departe

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Citește mai departe

Trending