Absolvenții de clasa a VIII-a, repartizați azi la liceu. Brașovul are cu 100 de locuri mai puțin în clasa a IX-a

Admiterea la liceu în 2019 ajunge azi în punctul culminant: edu.ro publică repartizarea computerizată în licee, în funcție de opțiunile elevilor și de media de admitere la Evaluarea Națională 2019.

UPDATE: Ministerul Edicatiei a publicat repartizarea absolvenților de gimnaziu in clasa a IX-a. Detaii AICI.



Repartizarea computerizată pentru admiterea în licee 2019 este publicată de edu.ro la acest link: http://admitere.edu.ro/.  

Rezultatele repartizării computerizate se afișează și la liceele la care au fost admişi candidații. În acelaşi timp, în unităţile de învăţământ gimnazial vor fi afişate listele cu locurile neocupate în liceele de stat.

Această etapă a admiterii în clasa a IX-a stabilește și Topul Liceelor, o ierarhie în funcție de media de admitere la fiecare profil. 



Cum se face repartizarea

Repartizarea se face ordonând candidații în județul respectiv descrescător, după medii, încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opțiunile exprimate.

Când se ajunge la un candidat, se caută în lista sa de opțiuni prima opțiune validă la care există locuri libere. Ordinea opțiunilor de pe fișă este prin urmare semnificativă, prima opțiune exprimată este luată în considerare înaintea celorlalte opțiuni.



În județul Brașov, începând cu anul școlar 2019 – 2020 vor fi mai puține locuri de clasa a IX-a. 

Potrivit planului de şcolarizare pentru anul școlar 2019 – 2020, în județul Brașov vor fi cu 100 de locuri mai puțin în clasele a IX-a. Au fost reduse 11 clase de liceu, însă au fost înființate, în schimb 7 clase a IX-a de școală profesională. 

Cele 11 clase de liceu au fost tăiate de la: Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“ din Braşov, Colegiul Economic „Andrei Bârseanu“ din Brașov , Colegiul Tehnic de Transporturi din Braşov , Colegiul Tehnic „Transilvania” din Brașov, Liceul cu Program Sportiv din Brașov, Colegiul Tehnic „Dr. Alexandru Bărbat“ din Victoria, Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“ din Făgăraş, Colegiul Tehnic „Malaxa“ din Zărneşti, Colegiul Tehnic „Simion Mehedinţi“ din Codlea, Liceul „Şt. O. Iosif”  din Rupea, Colegiul Național „Doamna Stanca” din Făgăraş

Cele 7 școli care au primit „la schimb”  clase profesionale sunt următoarele: Colegiul Tehnic „Mircea Cristea“ din  Braşov, Colegiul Tehnic de Transporturi din Braşov , Colegiul Tehnic Transilvania din Brașov, Colegiul Tehnic „Dr. Alexandru Bărbat“ din Victoria, Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“ din Făgăraş, Colegiul Tehnic „Malaxa“ din Zărneşti, Colegiul Tehnic „Simion Mehedinţi“ din Codlea



4 unități de învățământ rămân doar cu „tăierile”:  Colegiul Economic „Andrei Bârseanu“ din Brașov (aici erau propuse 8 clase de liceu), Colegiul Naţional „Doamna Stanca” din Făgăraş, Liceul cu Program Sportiv din Brașov, Liceul „Şt. O. Iosif” din Rupea. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.