Ramai la curent!

Investitii

CJ Brașov face primul pas pentru rezolvarea crizei gunoaielor. Va plăti 4,2 milioane de lei pentru documentația tehnică

Publicat

in

Consiliul Județean (CJ) Brașov a încheiat contractul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Brașov – Servicii de consultanță și asistență tehnică pentru elaborarea și implementarea proiectului”, cu Asocierea SC EPMC Consulting SRL – SC FINTECH ADVISERS SRL din Cluj-Napoca, care a fost desemnată câștigătoare în urma procedurii de achiziție care s-a derulat în perioada 14 noiembrie 2017 – 20 august 2018. Valoarea contractului este de 3.449.165,40 lei (fără TVA), respectiv 4.235.852 lei, cu tot cu TVA. 



Potrivit prevederilor contractuale, asocierea de firme va realiza Master Planul gestionării deșeurilor la nivelul județului Brașov și studiul de fezabilitate, va elabora cererea de finanțare în vederea accesării fondurilor disponibile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 pentru proiectul „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Brașov”, inclusiv anexele solicitate și va asigura servicii de consultanță și asistență tehnică pe durata implementării proiectului. Acestea includ asistare și sprijin pentru membrii Unității de Implementare a Proiectului; elaborarea proiectelor tehnice și a documentației tehnice necesare obținerii avizelor pentru proiect; asigurarea asistenței din partea proiectantului pe parcursul execuției lucrărilor; elaborarea documentațiilor de atribuire și sprijin acordat pe parcursul desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de produse, servicii și lucrări; asistență tehnică pentru delegarea operării instalațiilor realizate prin proiect către operatorii finali.

Durata contractului este de 72 luni, urmând a se finaliza după delegarea gestiunii serviciilor către operatorii finali.

Contestația a ajuns chiar și la Înalta Curte de Casație și Justiție 

Acest contract a fost încheiat cu întârziere datorită faptului că rezultatul procedurii de achiziție a fost contestat în instanță de către ofertantul clasat pe locul doi. Prima instanță – Tribunalul Brașov – a respins contestația, însă firma a formulat recurs la Curtea de Apel Brașov. Totodată, contestatarul a depus o cerere la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat suspendarea și strămutarea procesului de pe rolul Curții de Apel Brașov. În 10 aprilie 2019, Instanța Supremă a respins cererea privind suspendarea judecării cauzei și a precizat că asupra solicitării de strămutare se va pronunța pe 6 noiembrie 2019. În urma judecării recursului, Curtea de Apel Brașov a respins recursul formulat de firma contestatoare printr-o decizie definitivă care a fost comunicată Consiliului Județean Brașov în data de 19 iunie 2019. 



Între timp, administrația județeană a solicitat consiliere metodologică din partea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, care a precizat că autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul, în cazul unei hotărâri judecătorești favorabile, rămasă definitivă și comunicată instituției, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție încă nu s-a pronunțat asupra cererii de strămutare. 

Dacă nu se obțin banii europeni în actualul ciclu bugetar, CJ Brașov va avea o problemă 

Practic, contractul care a fost semnat zilele trecute este primul pas în rezolvarea crizei gunoaielor din județul Brașov, pentru că, după pregătirea documentațiilor tehnice care fac obiectul acestui contract, administrația județeană va trebui să depună cererile de finanțare pentru realizarea lucrărilor. 

„Deoarece amânarea semnării contractului până în luna noiembrie 2019, când este stabilit primul termen la Înalta Curte de Casație și Justiție, ar influența în mod semnificativ riscul ca proiectul «Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din Județul Brașov» să nu poată fi implementat cu fonduri din POIM aferente exercițiului financiar 2014-2020, s-a luat decizia încheierii contractului cu ofertantul declarat câștigător în urma procedurii de achiziție. Având în vedere și necesitatea asigurării conformării și atingerii țintelor stabilite de Uniunea Europeană în domeniul deșeurilor, considerăm că este în interesul Autorității Contractante, respectiv în interesul public să înceapă cât mai repede activitățile de pregătire a Proiectului, astfel încât acesta să poată fi aprobat pentru finanțare și să înceapă a fi implementat în perioada de programare 2014-2020. S-a ținut cont inclusiv de documentele existente și aprobate până în prezent de instituțiile europene privind indicatorii finanțați prin programarea 2021-2027, conform cărora pentru viitoarea etapă de programare, acești indicatori (în forma existentă la ora actuală) prevăd susținerea financiară pentru sectorul deșeuri doar a infrastructurii necesare reciclării/reutilizării, nu și tratării, respectiv depozitării deșeurilor, cum este cazul nostru”, a declarat vicepreședintele CJ Tóásó Imelda, care a definitivat termenii contractuali cu reprezentantul legal al Asocierii SC EPMC Consulting SRL – SC FINTECH ADVISERS SRL. 

 

Investitii

Consultanță de peste 200.000 de lei pentru găsirea unor soluții de modernizare a fântânilor arteziene din Brașov. Pe listă este și cea din Piața Sfatului

Publicat

in

Municipalitatea brașoveană are în plan să modernizeze fântânile arteziene din oraș. Un prim pas în acest plan este contractarea unui consultant care să le evalueze să să propună soluții tehnice pentru modernizaea lor. Pentru aceste servicii, municipalitatea brașoveană este dispusă să plătească 206.612 lei, fără TVA, dar a primit o ofertă în valoare de 250.000 de lei, fără TVA.

Amplasamentele care fac obiectul contractului de consultanță se află în Parcul Trandafirilor, Pietonal Valea Cetății, Casa Armatei Rudolf, Piaţa Sfatului, Intersecție str. Toamnei – str. Zizinului, Parc Ursu Valea Cetății, Scuar Astra Uranus, B-dul 15 Noiembrie Patria, Parcul Tractorul, B-dul 15 Noiembrie Registrul Comerțului, B-dul Victoriei – Rapid, Parcul N. Titulescu, Lac Noua, Lac Poiana Braşov, sensuri giratorii unde sunt rețele de utilități.

Sisteme de pulverizare a apei, în mai multe zone ale orașului

În caietul de sarcini aferent achiziției se arată că achiziția serviciilor de consultanță este necesară pentru inventarierea şi evaluarea stării de funcționare a fântânilor existente, dar şi a locațiilor în care pot fi amenajate sisteme de pulverizare a apei sau de asigurare a oxigenării apelor stătătoare.

De asemenea, consultantul va trebui să identifice soluțiile tehnice și să estimeze costurile necesare asigurării unor sisteme moderne din punct de vedere arhitectural, dar și din punct de vedere al eficienței energetice și a costurilor de funcționare.

În documentul amintit se mai arată că documentațiile tehnice care fac obiectul contractului trebuie predate în termen de 90 de zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2026.

Fântâna de la Rapid, din nou pe listă

Un aspect interesant al acestei achiziții este prezența pe lista obiectivelor ce sunt luate în calcul pentru modernizare a fântânii de la Rapid, care a fost umplută de mai bine de un an cu pietriș, după ce locuitorii din zonă reclamau că aceasta era folosită pe post de piscină de către oamenii străzii. De altfel, această fântână este și pe lista artezienelor ce trebuie întreținute în acest an.

Citește mai departe

Investitii

Unul dintre cele mai aglomerate drumuri din zona Brașovului intră în faza de proiectare. Se pregătește lărgirea DJ103A spre Tărlungeni

Asociația de Transport Brașov a început demersurile pentru lărgirea DJ103A dintre Brașov și Tărlungeni. Proiectul prevede patru benzi de circulație, pasaj denivelat la centură, piste pentru biciclete și măsuri pentru prioritizarea transportului public. Investiția ar putea ajunge la 40 de milioane de euro.

Publicat

in

Asociația de Transport Brașov a început demersurile pentru unul dintre cele mai importante proiecte rutiere din zona metropolitană: lărgirea drumului județean DJ103A între Brașov și Tărlungeni. Deocamdată, proiectul se află în faza pregătirii studiului de fezabilitate.

Orele de vârf, un calvar pentru circulația dintre Tărlungeni și Brașov

Asociația a lansat o consultare de piață pentru a afla cât va costa realizarea documentației tehnice necesare investiției. Inițiativa vine în contextul în care circulația între Brașov și Tărlungeni este afectată de traficul intens de la orele de vârf, ceea ce se reflectă inclusiv în întârzierile autobuzelor de transportul public metropolitan. Uneori, acestea acumulează întârzieri chiar de până la 30-40 de minute, în timp ce coloanele de mașini se întind frecvent pe mai mult de un kilometru în zona intersecției cu Varianta Ocolitoare a Brașovului.

Acest discumfort vine pe fondul dezvoltării rezidențiale din ultimii ani, în zona cartierului izvor, de la intrarea în Tărlungeni.

Ce include Studiul de Fezabilitate pentru DJ103A

DJ103A reprezintă principala legătură rutieră dintre cartierul Izvor din comuna Tărlungeni și municipiul Brașov, traversând și teritoriul administrativ al municipiului Săcele. Potrivit reprezentanților Asociației de Transport Brașov, studiul de fezabilitate va analiza o modernizare amplă a acestui coridor rutier.

„Studiul de fezabilitate va include obligatoriu următoarele: lărgire la 2 benzi de circulație pe sens pe întreaga lungime (aproximativ 8 km); pasaj rutier denivelat la intersecția DJ103A cu Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov; soluție de racordare a cartierului Izvor la DJ103A; piste pentru biciclete pe întreaga lungime; măsuri / amenajări pentru prioritizarea transportului public metropolitan. De asemenea, documentația tehnică va include optimizarea intersecție între străzile Zizinului și Timișul Sec. Proiectul de lărgire este inclus în lista proiectelor prioritare din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov. Investiția urmează să se realizeze în baza parteneriatului încheiat între Asociația de Transport Brașov, Consiliul Județean Brașov, municipiul Brașov, municipiul Săcele și Comuna Tărlungeni”, au precizat reprezentanții Asociației de Transport Metropolitan Brașov.

Finanțarea viitoarei investiția nu a fost încă stabilită. Șantierul, la câțiva ani distanță

Deși proiectul este inclus în lista investițiilor prioritare pentru zona metropolitană, sursa de finanțare nu este stabilită încă. Potrivit reprezentanților asociației, sunt analizate două variante: Programul Național „Anghel Saligny”, în cazul în care acesta va fi relansat, sau Programul Regiunea Centru, prin care pot fi accesate fonduri europene.

Până la începerea efectivă a lucrărilor, autoritățile trebuie să finalizeze studiul de fezabilitate, proiectarea și procedurile de finanțare, ceea ce înseamnă că șantierul este încă la câțiva ani distanță.

Citește mai departe

Investitii

Primăria Brașov analizează instalarea unor baterii pentru energia produsă la parcul fotovoltaic din Stupini. Investiția inițială este deocamdată întârziată

Primăria Brașov a contractat un studiu de fezabilitate pentru instalarea unor baterii de stocare a energiei produse de parcul fotovoltaic din Stupini. În paralel, proiectul centralei, care trebuia finalizat încă din 2024, se apropie de etapa testelor tehnice.

Publicat

in

Primăria Brașov analizează posibilitatea de a instala baterii pentru stocarea energiei produse de viitorul parc fotovoltaic din Stupini. Această investiție ar permite utilizarea mai eficientă a electricității generate de centrală și ar reduce presiunea asupra rețelei energetice în perioadele de producție ridicată. Deocamdată, proiectul bateriilor de stocare se află într-o fază preliminară.

Municipalitatea a contractat servicii de consultanță pentru realizarea unui studiu de fezabilitate care să stabilească dacă investiția în baterii este oportună și care ar fi costurile implementării. Contractul pentru elaborarea documentației are o valoare de 140.000 de lei, la care se adaugă TVA.

Energia produsă la Stupini ar putea fi stocată în baterii

În ultimii ani, sistemele de stocare a energiei au devenit o componentă importantă a proiectelor bazate pe surse regenerabile. Bateriile permit acumularea energiei produse în perioadele cu consum redus și utilizarea acesteia atunci când cererea crește. Soluția este promovată tot mai frecvent la nivel european, în contextul în care producția mare de energie solară poate genera dezechilibre în rețelele electrice, mai ales în zilele cu radiație solară intensă.

Prin studiul de fezabilitate comandat acum, Primăria Brașov încearcă să determine dacă o astfel de investiție poate fi integrată în proiectul centralei fotovoltaice de la Stupini și care ar fi beneficiile economice ale acesteia.

Parcul fotovoltaic trebuia finalizat anul trecut

Analiza privind instalarea bateriilor vine în timp ce proiectul centralei fotovoltaice înregistrează întârzieri semnificative față de calendarul stabilit inițial. Primăria Brașov a obținut în 2023 finanțare europeană pentru construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate de aproape 20 MW, fără sisteme de stocare a energiei.

Contractul de proiectare și execuție a fost semnat în decembrie 2023, valoarea investiției fiind de peste 75 de milioane de lei fără TVA. Din această sumă, aproximativ 40,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Conform documentelor contractuale, implementarea proiectului trebuia să dureze 120 de zile, dintre care 30 de zile pentru proiectare și 90 de zile pentru execuția lucrărilor. În aceste condiții, centrala ar fi trebuit să fie finalizată și pusă în funcțiune încă din 2024.

Termenele inițiale nu au fost respectate de constructor, (asocierea condusă de Synergy Construct SRL), astfel că și punerea în funcțiune a centralei a fost amânată.

Pentru a evita pierderea finanțării europene, municipalitatea a fost nevoită să prelungească perioada de implementare a proiectului printr-un act adițional semnat în noiembrie 2025.

Potrivit administrației locale, centrala fotovoltaică se apropie acum de etapa testelor tehnice, care ar urma să înceapă în perioada următoare.

O nouă investiție, după finalizarea centralei

Dacă studiul de fezabilitate va demonstra că soluția este rentabilă, Primăria Brașov va trebui să identifice sursa de finanțare pentru achiziția și instalarea sistemelor de stocare. Costul unei astfel de investiții nu este cunoscut deocamdată, acesta urmând să fie stabilit prin documentația aflată acum în elaborare.

Citește mai departe

Trending