Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un nou Ordin pentru nivelul de intervenţie în cazul speciilor lup şi urs, prin care va putea fi aprobată, prin derogare, recoltarea/capturarea a 140 de exemplare de urs şi 94 de exemplare de lup.
Conform documentului, postat în consultare pe site-ul ministerului de resort, se reglementează condiţiile de implementare a derogărilor de la statutul de specii strict protejate, stabilit prin legislaţia naţională de mediu în vigoare, pentru speciile lup şi urs, cu condiţia să nu existe o alternativă acceptabilă.
Totodată, măsurile derogatorii sunt necesare pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice şi pentru prevenirea producerii unor daune importante asupra altor bunuri, precum şi în interesul sănătăţii şi securităţii publice.
Astfel, numărul maxim de derogări aplicabile la nivel naţional este de 140 de exemplare la specia urs (Ursus arctos) şi de 94 de exemplare la specia lup (Canis lupus).
„Exemplarele din speciile urs şi lup pot fi recoltate prin metoda ‘la pândă’ sau pot fi capturate în vederea relocării. De asemenea, capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs şi lup se poate realiza numai cu acordul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, prin Direcţia Biodiversitate, în baza următoarelor documente: punct de vedere al unei comisii constituită din reprezentanţi ai agenţiilor teritoriale pentru protecţia mediului şi al comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, procese verbale întocmite conform Hotărârii Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, avizul administratorului/custodelui ariei naturale protejate, după caz“, se menţionează în document.
În plus, pentru activitatea de capturare a speciilor de urs şi lup se va solicita şi obţine autorizaţia de mediu cu o valabilitate maximă de 60 de zile, iar exemplarele capturate/recoltate în aceste condiţii se deduc din numărul total de exemplare. Capturarea, relocarea sau recoltarea exemplarelor din speciile urs şi lup se realizează în prezenţa personalului tehnic de specialitate, după ce au fost monitorizate şi identificate.
La articolul 4 al Ordinului de ministru se prevede faptul că gestionarii fondurilor cinegetice care au recoltat sau capturat un exemplar în baza derogării au obligaţia să transmită autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului de pe raza administrativ-teritorială unde s-a desfăşurat acţiunea un raport cu privire la acţiunea derulată, în termen de şapte zile de la data recoltării sau capturării.
În plus, gestionarii fondurilor cinegetice care au recoltat un exemplar în baza derogării stabilite prin prezentul ordin au obligaţia să recolteze probe biologice pentru analize genetice de la exemplarele recoltate şi să le transmită autorităţii ştiinţifice CITES – Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură “Marin Dracea” – Staţiunea Braşov.
Precedentul Ordin de derogare pentru recoltarea/capturarea populaţiei de urşi a fost emis de Ministerul Mediului în septembrie 2017.
Statisticile oficiale arată că, pe teritoriul României, trăieşte 40% din populaţia de urs brun din Europa, cu excepţia Rusiei. Ursul brun este strict protejat la nivel european şi naţional prin Directiva Habitate, iar derogările privind relocările sau extragerile anumitor indivizi din populaţia de urs (sau a altor animale strict protejate) este foarte bine reglementată. Practic, rămâne la latitudinea fiecărui stat membru cum gestionează aceste populaţii.
Populaţia de urşi din România este estimată la aproximativ 8.000 de exemplare, deşi neoficial numărul acestora ar putea ajunge şi la 10.000 de exemplare.
Nu sunt de acord cu această măsură inumană , de a ucide bietele animale ! Dacă populația de urși si lupi e prea mare ,propun să fie capturați si transferați in țările care nu mai au astfel de animale mari ,din cauza vânatului excesiv! Sunt multe țări in astfel de situație pe care acum o deplâng și își doresc o repopulare a pădurilor !