Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Liniile 1, 2 și 3 de la Gara Brașov sunt gata, dar nu și peroanele. Lucrările fac parte dintr-un proiect cu finanțare europeană

Publicat

in

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA a anunțat că, începând de joi, 27 noiembrie 2025, ora 13.00, se redeschid circulației trei dintre liniile de cale ferată reabilitate din Stația CF Brașov. În ciuda acestui anunț, două zile mai târziu, sâmbătă, trenurile opreau tot la liniile 4, 5, 6, 7, 8 și 9.

În schimb, liniile 1, 2 și 3 erau, încă, în șantier. Lucrările la linii și la rețelele de alimentare păreau finalizate sâmbătă, însă nu același lucru se putea spune despre peroane. Lucrările erau îngreunate de vremea nefavorabilă, bălțile și ploaia făcând imposibilă turnarea stratului de asfalt pe porțiunile descoperite ale peroanelor. Cel mai probabil, lucrările vor mai dura câteva zile, după care se vot putea demonta gardurile de la pasajul subteran, astfel încât cele trei linii să poată fi reintroduse în circuitul feroviar.

Conform anunțului CFR SA, în cadrul Stației CF Brașov, au fost finalizate lucrările de reabilitare pentru trei linii esențiale:

  • Linia 1 : lungime de 541 m ;
  • Linia 2 : lungime de 593 m ;
  • Linia 3 : lungime de 828 m .

Intervențiile fac parte din proiectul de modernizare a căii ferate Brașov – Sighișoara și au vizat refacerea integrală a terasamentelor și a suprastructurii căii, modernizarea liniei de contact, protecția instalațiilor feroviare, precum și execuția de construcții civile și lucrări auxiliare necesare integrării noilor sisteme de management al traficului. Aceste modernizări permit optimizarea fluxurilor de intrare și ieșire din gară, contribuind direct la creșterea capacității de garare și tranzit.

Modernizarea căii ferate Brașov – Sighișoara, finalizată în proporție de 52,71%

Modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara este realizată de Asocierea RailWorks, având ca lider compania Alstom Transport S.A., alături de partenerii Aktor Technical Societe Anonyme (AKTOR S.A.), Arcada Company S.A. și Euro Construct Trading 98 S.R.L. Valoarea totală a contractului de lucrări este de 3.437.453.580,88 lei fără TVA.

Investiția are ca obiectiv central îmbunătățirea semnificativă a confortului și siguranței pasagerilor, precum și asigurarea interoperabilității depline cu rețeaua feroviară europeană. CFR SA a menționat că stadiul fizic de execuție al proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov – Simeria, componentă a Coridorului Pan-European IV, pentru circulația trenurilor cu viteza maximă de 160 km/h, Secțiunea Brașov – Sighișoara, Subsecțiunile 1 Brașov – Apața și 3 Cața – Sighișoara” a atins procentul de 52,71% .

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Pisoi curioși, blocați într-o gură de canalizare din Brașov. Au fost adoptați de salvator

Publicat

in

Pompierii de la ISU Brașov au avut ieri o misiune inedită. Printr-un apel telefonic au fost anunțați că pe strada Institutului din Brașov este un pisoi blocat într-o gură de canalizare. Pompierii au mers la fața locului cu o autospecială de stingere și au constatat că într-o conductă greu accesibilă erau blocați doi pisoi.

Cum spațiul era foarte îngust, pentru a scoate pisicii captivi, pompierii au găsit o soluție ingenioasă: a fost introdusă cu grijă o cantitate mică de apă în conductă, iar pisoii au fost așteptați la ieșire.  Planul a funcționat.

Pisoii au fost predați personalului de la CATTIA, care are grijă și de mama lor. Acolo au primit hrană, căldură și toate îngrijirile necesare.

„Povestea are și un final fericit: unul dintre colegii noștri s-a atașat atât de mult de unul dintre micii buclucași, încât mâine va merge să îl adopte”, a anunțat ISU Brașov.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul și Nürnbergul pregătesc noi proiecte comune în educație și cultură. Târgul de Crăciun, printre temele discutate

Reprezentanți ai administrațiilor din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării în domeniul educației și culturii. Pe agenda întâlnirii s-au aflat parteneriate între școli, participarea la Festivalul Românesc din Nürnberg și colaborarea pentru organizarea târgurilor de Crăciun.

Publicat

in

Reprezentanți ai administrației locale din Brașov și Nürnberg au discutat despre extinderea colaborării dintre cele două orașe, cu accent pe proiecte educaționale, schimburi între instituții de învățământ și inițiative culturale, în cadrul vizitei unei delegații din orașul german. Întâlnirea a fost coordonată de viceprimarul Brașovului, Dan Ghiță, și Werner Henning, consilier local în Nürnberg, care a venit în România însoțit de Bernhard Palm, directorul școlii profesionale Berufliche Schule 1 din orașul german.

Vizite la școli și la unul dintre cei mai mari angajatori din județ

Potrivit Primăriei Brașov, discuțiile au vizat dezvoltarea unor parteneriate între unități de învățământ din cele două orașe și identificarea unor noi proiecte comune în domeniul formării profesionale.

Astfel, în cadrul vizitei la Brașov, delegația germană a participat la întâlniri la Școala Profesională Germană Kronstadt și a analizat proiectul educațional MiniTechnicus, destinat familiarizării elevilor cu domeniile tehnice. Programul a inclus și o vizită la compania Schaeffler, unul dintre cei mai importanți investitori din județul Brașov, grup care își are originile în regiunea Nürnberg.

Brașovul, invitat la Festivalul Românesc de la Nürnberg

Unul dintre subiectele abordate în cadrul întâlnirii a fost participarea Brașovului la Festivalul Românesc organizat luna viitoare în Nürnberg. De asemenea, reprezentanții celor două administrații au discutat despre colaborarea privind organizarea târgurilor de Crăciun. Cu această ocazie, municipalitatea brașoveană a transmis o invitație oficială primarului din Nürnberg pentru a participa la ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Brașov.

Potrivit administrației locale, orașul german ar urma să fie prezent cu un stand propriu și să participe la programul artistic al evenimentului.

Consilier local la Nurnberg, născut în Mureș

Werner Henning, membru al Consiliului Local Nürnberg, s-a născut în localitatea Nadeș, județul Mureș, și s-a stabilit în Germania în anul 1983. În ultimii ani, acesta a fost implicat în proiecte care au contribuit la dezvoltarea relațiilor dintre Brașov și Nürnberg, în special în domeniile educației profesionale și schimburilor culturale.

Citește mai departe

Cotidian

Angajații Direcției Județene de Mediu Brașov ies vineri la curățenie. Acțiunea de ecologizare este organizată în Ziua Mondială a Mediului

Publicat

in

În fiecare an, în 5 iunie, este marcată Ziua Mondială a Mediului, dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.

Este un eveniment mondial însemnat, celebrat începând cu anul 1974, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU). Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o țară diferită, cu activității axate pe o temă anume. 

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător – 2026 are loc în Coreea de Sud, iar evenimentele desfășurate pentru marcarea acestei zile au vor viza  schimbările climatice și vor atrage atenția asupra fenomenelor tot mai frecvente precum valuri de căldură, incendii, creșterea nivelurilor mărilor, topirea ghețarilor, etc.

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov marchează aceasta zi printr-o acțiune de igienizare a unei zone turistice din municipiul Brașov, implicând atât angajații instituției, cât și alte persoane care vor să ni se alăture.

Celebrarea Zilei Mondiale a Mediului constituie un bun prilej pentru creșterea gradului de conștientizare ecologică, promovarea acțiunilor individuale și colective pentru protejarea planetei, precum și pentru încurajarea guvernelor, companiilor și societății civile să adopte politici și practici sustenabile”, a declarant Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

Citește mai departe

Trending