Ramai la curent!

Cotidian

Ștefan Bănică jr. și Irina Rimes, recitaluri la Cerbul de Aur. Biletele s-au pus deja în vânzare

Publicat

in

 Doi dintre cei mai apreciaţi artişti din România, Ștefa Bănciă jr. și Irina Rimes, deschid seria recitalurilor ediţiei 2019 a Cerbului de Aur.



În prima seară, pe 22 august, Ştefan Bănică jr. va concerta pe scena din Piața Sfatului. Cu 16 discuri de autor, peste 30 de videoclipuri, piese devenite hituri clasice şi mii de concerte sold out în toată ţara, Ştefan Bănică jr. revine pe scena de la Braşov, într-un recital electrizant. „Mă bucur că se continuă tradiţia Festivalului Cerbul de Aur. Mă leagă multe amintiri frumoase de Festivalul de la Braşov, fie că am avut recitaluri sau am văzut şi am ascultat artişti internaţionali la care nici nu visam, mai ales la începutul anilor ’90”, declară celebrul artist. „Anul acesta am răspuns cu mare plăcere invitaţiei de a susţine un recital. O să cânt alături de Rockn roll band şi grupul vocal The 50’s şi sper să fie un concert de care să se bucure toate generaţiile prezente la spectacol, dar şi telespectatorii. Aşadar, s-o facem lată, încă o dată!”, încheie Ştefan.

A doua zi, pe 23 august, este rândul Irinei Rimes să urce pe scena din Piaţa Sfatului! Singurul artist român care a lansat un proiect special – prima trilogie muzicală „Iubiri secrete”, Irina mărturiseşte că a visat de mică să cânte la Cerbul de Aur. „Să cânt în concurs. Dar uite că viaţa a aranjat şi mai frumos, să vin în recital. Mulţumim pentru invitaţie. Promitem să facem un show de muzică original, inspirat şi interesant”, spune tânăra artistă.



Acestea nu vor fi singurele recitaluri şi momente muzicale speciale, organizatorii promit şi alţi artişti îndrăgiţi, români şi străini, pe scena Festivalului.  Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro. 

Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 şi Categoria 3 şi abonamente, cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj – în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.



În acest an, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22 – 25 august, iar echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Încep „raziile” polițiștilor locali în autobuzele RATBV. Brașovul pregătește controale mai dure pentru transportul public

Publicat

in

Polițiștii locali din Brașov ar putea primi, chiar de la finalul acestei luni, atribuții extinse în mijloacele de transport în comun, inclusiv dreptul de a interveni în timpul controalelor desfășurate de RATBV. Decizia urmează să fie votată de Consiliul Local Brașov în ședința din 31 martie.

Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței de plen de marți, Regulamentul de organizare și funcționare al Poliției Locale Brașov va fi modificat astfel încât agenții să poată acționa direct în autobuzele RATBV și în stațiile de transport public. Mai exact, polițiștii locali vor putea să îi însoțească pe controlorii RATBV în timpul verificărilor și să intervină atunci când situația o impune.

Sprijin pentru controlori și sancțiuni pentru pasagerii-problemă

Noile atribuții vin în contextul înăspririi măsurilor privind respectarea regulilor în transportul public local. Conform documentelor oficiale care însoțesc proiectul, scopul acestei măsuri este „asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică” în autobuze și stații, precum și prevenirea și combaterea faptelor care afectează disciplina în utilizarea serviciului de transport local.

În practică, asta înseamnă că polițiștii locali vor putea interveni în cazul călătorilor care circulă fără bilet valabil, dar și împotriva celor care creează probleme în autobuze.

Astfel, agenții vor avea posibilitatea să sancționeze:

  • persoanele care urcă în mijloacele de transport în stare de ebrietate;
  • călătorii cu comportament agresiv;
  • persoanele care distrug sau vandalizează bunurile din autobuze;
  • cei care fumează în mijloacele de transport în comun.

Măsuri și în capetele de linie

Modificările nu vizează doar interiorul autobuzelor. Poliția Locală Brașov va putea aplica sancțiuni și pentru oprirea sau staționarea neautorizată a altor vehicule în capetele de traseu destinate exclusiv transportului public local.

Cu alte cuvinte, autoritățile vor să limiteze și blocajele sau folosirea abuzivă a spațiilor rezervate autobuzelor RATBV.

Extinderea atribuțiilor Poliției Locale vine după ce, în luna februarie, Consiliul Local Brașov a modificat regulamentul privind constatarea și sancționarea contravențiilor în transportul public local de persoane.

Citește mai departe

Cotidian

Panoramicul funcționează fără autorizație de mediu. Administratorii unui dintre cele mai luxoase restaurante ale Brașovului nu au depus documentația la Direcția Județeană de Mediu

Publicat

in

Chiar dacă este deschis de multe luni, una dintre cele mai luxoase unități de alimentație publică din Brașov, Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, nu deține o autorizație de mediu, chiar dacă este amplasat într-o arie protejată. În lipsa acestei autorizații, potrivit legislației de mediu, operatorul economic este pasibil de amenzi.

Pentru a putea funcționa în condiții de legalitate, restaurantul ar fi trebuit să depună la Direcția Județeană de Mediu dosarul pentru obținerea autorizației de mediu. Acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat directorul Direcției Județene de Mediu Brașov, Ciprian Băncilă.

„În aceste condiții, nu putem derula procedura de autorizare a unității”, a explicat Băncilă.

Reprezentantul Direcției Județene de Mediu Brașov a mai spus că în documentația de reglementare, trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora pe drumul ce leagă Valea Cetății de Restaurantul Panoramic.

„Pentru a putea face aprovizionarea cu mijloace auto, este nevoie de o convenție semnată între Direcția Județeană de Mediu, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt și unitatea de alimentație publică. Acest document nu ne-a fost prezentat”, a precizat Ciprian Băncilă.

Restaurantul Panoramic a fost redeschis în 19 octombrie 2025, după ce a fost renovat și modernizat.

Citește mai departe

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Publicat

in

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Citește mai departe

Trending