Ștefan Bănică jr. și Irina Rimes, recitaluri la Cerbul de Aur. Biletele s-au pus deja în vânzare

 Doi dintre cei mai apreciaţi artişti din România, Ștefa Bănciă jr. și Irina Rimes, deschid seria recitalurilor ediţiei 2019 a Cerbului de Aur.



În prima seară, pe 22 august, Ştefan Bănică jr. va concerta pe scena din Piața Sfatului. Cu 16 discuri de autor, peste 30 de videoclipuri, piese devenite hituri clasice şi mii de concerte sold out în toată ţara, Ştefan Bănică jr. revine pe scena de la Braşov, într-un recital electrizant. „Mă bucur că se continuă tradiţia Festivalului Cerbul de Aur. Mă leagă multe amintiri frumoase de Festivalul de la Braşov, fie că am avut recitaluri sau am văzut şi am ascultat artişti internaţionali la care nici nu visam, mai ales la începutul anilor ’90”, declară celebrul artist. „Anul acesta am răspuns cu mare plăcere invitaţiei de a susţine un recital. O să cânt alături de Rockn roll band şi grupul vocal The 50’s şi sper să fie un concert de care să se bucure toate generaţiile prezente la spectacol, dar şi telespectatorii. Aşadar, s-o facem lată, încă o dată!”, încheie Ştefan.

A doua zi, pe 23 august, este rândul Irinei Rimes să urce pe scena din Piaţa Sfatului! Singurul artist român care a lansat un proiect special – prima trilogie muzicală „Iubiri secrete”, Irina mărturiseşte că a visat de mică să cânte la Cerbul de Aur. „Să cânt în concurs. Dar uite că viaţa a aranjat şi mai frumos, să vin în recital. Mulţumim pentru invitaţie. Promitem să facem un show de muzică original, inspirat şi interesant”, spune tânăra artistă.



Acestea nu vor fi singurele recitaluri şi momente muzicale speciale, organizatorii promit şi alţi artişti îndrăgiţi, români şi străini, pe scena Festivalului.  Pe lângă recitalurile vedetelor invitate, 12 finalişti ai concursului internaţional de interpretare vor cânta pentru premii de peste 55 de mii de euro. 

Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 şi Categoria 3 şi abonamente, cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro, UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj – în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.



În acest an, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 22 – 25 august, iar echipa TVR a pregătit un format cu două zile de concurs, o Gală de premiere şi evenimente adiacente.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.