De luni, RATBv creşte frecvenţa pe 9 linii de transport în comun din Braşov

Începând de luni, 9 septembrie, când se deschide anul şcolar, RATBV va creşte frecvenţa de circulaţie a mai multor linii de transport public. Astfel, adaptând oferta de transport la cererea existentă, la începutul anuluişcolar, vor fi modificate orarele liniilor 5, 6, 17, 23, 23B, 32, 36, 50 şi 52. De asemenea, începând cu aceeaşi dată va fi modificat şi graficul de circulaţie al liniei 31, pentru a se realiza corelarea acestuia cu orarul liniei 32, ambele linii deservind zona Valea Cetăţii.

Noul program de circulaţie al mijloacelor de transport în comun va putea fi consultat pe site-ul www.ratbv.ro, în secţiunea „Trasee şi orare“, începând de sâmbătă, 07 septembrie. Duminică, 08 septembrie, vor fi actualizate şi afişele cu graficele de circulaţie din toate staţiile. Toate tabelele ce conţin noile orare de circulaţie ale liniilor menţionate, postate pe site sau afişate în staţii, vor conţine menţiunea „Valabil din data de 09.09.2019“.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.