Connect with us

Cotidian

Patru proiecte de servicii sociale vor fi susținute în acest an prin programul Consiliului Județean Brașov. Mai puțin de 15% din bugetul pus la dispoziție a fost accesat de ONG-uri

Published

on

Patru organizații non-guvernamentale din domeniul asistenței sociale din Brașov vor desfășura, în următoarele două luni, proiecte pentru beneficiarii lor, finanțate de la bugetul Consiliului Județean. Cele patru ONG-uri, respectiv Asociația de Servicii Sociale SCUT, Asociația Rază de Speranță, Asociația pentru persoane cu dizabilități „Sf. Haralambie“ și Asociația „Îngrijire Acasă“ au fost selectate dintr-o listă de 7, care au solicitat finanțare nerambursabilă prin Programul județean pentru finanțarea proiectelor de asistență socială. Proiectele lor de asistență socială vor primi, în total 135.698 lei, deși Consiliul Județean a pus la dispoziția programului de proiecte sociale 1 milion de lei, la fel ca și anul trecut.



Fiecare dintre cele patru ONG-uri are un proiect diferit de servicii sociale pe care le va acorda propriilor beneficiari în următoarea perioadă. 

Asociația de Servicii Sociale SCUT a primit din partea Consiliului Județean suma de 31.763,94 lei, pentru proiectul „Oameni printre oameni“ ce se adresează persoanelor cu diferite probleme de sănătate psihică – de la cei cu depresii sau tulburare bipolară, la cei cu schizofrenie. Proiectul include o serie de terapii complementare pentru beneficiari, cum sunt hipoterapia, ergoterapia, terapia prin dans, psihoterapia sau dezvoltare personal, dar și cursuri de dezvoltare a competențelor digitale.

„Vorbim despre zece beneficiari în acest proiect, care vor avea parte, printre altele, de hipoterapie, ergoterapie sau lecții de dezvoltare a competențelor digitale pentru a avea o șansă mai bună să se angajeze. Avem în plan, de asemenea, tot felul de terapii individuale sau de grup pentru integrarea lor cât mai normală. În final, proiectul nostru include și o Zi a porților deschise la SCUT“, a explicat reprezentantul Asociației, Mariana Busuioc.



Asociația „Sfântul Haralambie“, care oferă servicii sociale pentru persoanele cu dizabilități fizice, va beneficia, de la bugetul județului, de suma de 36.650 de lei, pentru proiectul numit „Abilități pentru Dizabilități“. Oana Alexandru, reprezentanta asociației, spune că proiectul include o tabără de dans adaptat pentru persoanele cu dizabilități.

„S-au creat coregrafii și le-am testat competențele beneficarilor noștri, ajutându-i să treacă peste greutatea creată de dizabilitate. În finalul proiectului va fi un spectacol, pe 9 noiembrie, la Sala Patria cu momentele de dans, la care vor participa 20 de beneficiari“, a anunțat Oana Alexandru, de la Asociația pentru Persoane cu Dizabilități Fizice „Sf. Haralambie“.



 

Asociația „Rază de speranță“, care oferă servicii pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist, va desfășura în următoarele două luni proiectul Reconnect prin meloterapie și arte combinate“, pentru care va fi susținută de Consiliul Județean cu suma de 33.125 de lei. Proiectul presupune acordarea unor servicii sociale de meloterapie și arte combinate pentru copiii cu vârse între 7 și 14 ani, cu afecțiuni din spectrul autist.

„Este un proiect pilot prin care vom dota o cameră de meloterapie cu tot ceea ce este necesar și vom avea acolo inclusiv sesiuni de grup, importante pentru partea vocațională a beneficiarilor noștri“, a explicat Diana Niță, reprezentanta Asociației „Rază de Speranță“.

 

De acest proiect vor beneficia 20 de copii cu vârste de până la maxim 16 ani.   



Asociația „Îngrijire Acasă“ va primi 34.160 de lei pentru proiectul „Bătrâneți cu demnitate“, care se adresează vârstnicilor din județul Brașov.

„Vom avea 70 de beneficiari pe care îi vom ajuta cu consultanță pentru o viață cât mai sănătoasă, iar 20 de vârstnici vor beneficia și de îngrijiri mai consistente, constând în sprijin direct, cu materiale și pachete de îngrijire“, a spus Flavia Boghiu, reprezentanta Asociației.

Potrivit vicepreședintelui CJ, Adrian Gabor, alte trei asociații nu au primis în acest an finanțările puse la dispoziție prin Ghidul de finanțare, fie pentru că nu au ajuns la timp cu solicitările, fie pentru că nu s-au încadrat în cerințe. Este vorba despre Asociația Filantropică Medical-Creștină Christiana Brașov, care a venit prea târziu cu dosarul, și Asociația Catharsis și Asociația Aici pentru Tine, care nu s-au „calificat“.

Cotidian

FOTO. O altfel de declarație pentru mama. 8 Martie de „Cartea Recordurilor” la Școala Gimnazială nr. 2 din Brașov

Published

on

Elevii din ciclul primar de la Școala Gimnazială nr 2 „Diaconu Coresi”, alături de cadrele didactice, au decorat și în acest an gardul unității lor de învățământ, cu zeci de mii de inimioare albe și roșii, în culorile mărțișorului. Activitatea, care poate fi considerată în acest moment, un record în ceea ce privește numărul de figurine din hârtie utilizat, face parte din Proiectul educațional „Inimioare pentru mama”, aflat la a treia ediție.

Prof. înv. primar: Diumea Andreea-Roxana spune că aceasta este o activitate prin care cadrele didactice au încercat să îi facă pe elevi să lucreze cât mai bine în echipă și să colaboreze pentru a realiza o activitate inedită dedicată mamei, cea mai importantă ființă din viața fiecărui copil, din suflet pentru suflet. Și de această dată, proiectul a avut un impact deosebit asupra elevilor, mamelor, bunicuțelor  și trecătorilor, care s-au oprit să admire gardul lung de aproximativ 350 de metri, plin de cele mai frumoase și calde inimioare, care au bătut astăzi pentru toate mamele.

Proiectul educațional „Inimioare pentru mama” se află la a treia ediție și a reușit și anul acesta să aducă bucurie în inimi și zâmbet pe buze. Impactul asupra comunității locale este unul major. Acesta are rolul de a promova valorile și cultura instituțională pe care, cu mândrie, le susținem și le transmitem și elevilor noștri, elevi care vor deveni adulți la un moment dat. Bucuria celor din jur ne motivează creativitatea și trezește dorința de a fi mai buni zi de zi. Dorim ca acest proiect să rămână o tradiție, ca multe altele, și să încântăm an de an sufletele tuturor femeilor, a menționat doamna Agurița Dorinela Șerban, directorul Școlii gimnaziale nr. 2.

Continue Reading

Cotidian

Un nou episod „Dorel” în Brașov. Firma care lucra la reabilitarea rețelei de alimentare cu apă de pe strada Cloșca a rupt conducta

Published

on

Brașovenii de pe mai multe străzi din centrul Brașovului au rămas astăzi fără apă potabilă, din cauza unei avarii la conducta de alimentare. Potrivit Companiei Apa Brașov, conducta a fost spartă de muncitorii unei firme care lucrau la reabilirarea rețelei de apă din această zonă a orașului, printr-un proiect cu finanțare europeană.

Firma care efectuează lucrări pe șantierul de pe str. Cloșca a avariat conducta de apă. Pentru reparații suntem nevoiți să întrerupem furnizarea apei, pe străzile Cloșca, Crișan, Horia, Memorandului, Pădurii, Făgetului, 8 Martie, Căprioarei, Șoimului, Șirul Livezii, Ștefan Octavian Iosif, După Ziduri, B-dul Eroilor nr. 29-37. Estimăm finalizarea lucrărilor de reperații până în jurul orei 17:00”, a anunțat Compania Apa în jurul orei 11.00.

La ora 14.00, operatorul a anunțat că au fost efectuate manevrele necesare pentru reluarea alimentării cu apă pe străzile afectate de lucrările desfășurate pe șantierul de pe str. Cloșca. Furnizarea apei a fost reluată pe toate străzile menționate, cu excepția porțiunii de pe strada Cloșca nr. 41-47, 38-68, unde lucrările erau în curs.

Acesta nu este primul incident în urma căruia rețelele de apă și canalizare din Brașov sunt sparte de „Dorei”, însă, de multe ori, avariile erau produse de firmele care lucrau la alte rețele, nu de către cele contractate de Compania Apa Brașov să reabiliteze sistemele de alimentare cu apă și canalizare.

Continue Reading

Cotidian

Schimbări importante pe Liniile 16 și 23 ale RATBV, începând de mâine

Published

on

Operatorul de transport public RATBV anunță modificări ale liniilor 16 și 23 începând de miercuri, 5 martie 2026, pentru a îmbunătăți legătura cu zona industrială și comercială Bartolomeu – Brintex. Schimbările au fost analizate și aprobate de Asociația de Transport Brașov.

Cea mai importantă modificare vizează traseul liniei 16, care revine la circulația obișnuită în zona Brintex, după finalizarea lucrărilor de acces pietonal dinspre strada Mică către terminalul „Stadionul Municipal”. În același timp, traseul este prelungit până la stația „Depozitele ILF”, care devine noul capăt de linie.

Extinderea adaugă două stații după oprirea „Cărămidăriei” – „Brintex” și „Depozite ILF” – într-o zonă cu trafic intens de călători. Autobuzele nu vor mai intra pe strada Mică, măsură menită să evite eventuale blocaje, în contextul viitoarelor evenimente programate la Sala Polivalentă Brașov.

Noul traseu al liniei 16:

Dus: LIVADA POŞTEI – B-dul Eroilor – B-dul 15 Noiembrie – Str. Castanilor – Str. 13 Decembrie – B-dul Griviţei – Str. Stadionului – Calea Făgăraşului – Șos. Cristianului –  Depozite ILF;

Întors: Depozite ILF – Șos.Cristianului –  STADIONUL MUNICIPAL – Calea Făgăraşului – Str. Stadionului – B-dul Griviţei – Str. 13 Decembrie – Str. I. Maniu – Str. N. Iorga – LIVADA POȘTEI.

 În ceea ce privește punctele de îmbarcare / debarcare deservite, traseul va avea următoarea configurație:

Stații dus: Livada Poștei – Dramatic – Castanilor – Onix – Universitate – Plevnei – Tudor Vladimirescu – Stadionul Tineretului – Bartolomeu Gară – Service – Cărămidăriei – Brintex – Depozite ILF;

Stații întors: Depozite ILF  – Brintex – Cărămidăriei  – Stadionul Municipal – Complex Bartolomeu – Stadionul Tineretului – Fartec – Academia Henri Coandă – Plevnei – Universitate – Onix – Sanitas – Primărie.

Primele plecări în curse vor fi efectuate în zilele lucrătoare la orele 05.07 (06.33 în zilele de week-end și sărbători legale), iar ultimele la orele 23.05 (22.15 – zile nelucrătoare). Pentru evitarea oricărei confuzii vă rugăm să consulați afișele cu orarele postate în toate stațiile de pe traseu și pe site-ul societății.  

Linia 23 își modifică orarul

În contextul modificărilor de traseu apărute pe Linia 16, modificări vor apărea și la graficul de circulație al Liniei 23, astfel încât autobuzele să acopere orar cât mai bine stațiile deservite de ambele.

Mai exact, reprezentanții RATBV spun că noile grafice de pe Linia 23 sunt corelate cu cele ale liniei 16, pentru a elimina suprapunerile și a îmbunătăți frecvența, în special la orele de vârf. Și în acest caz, programul actualizat va fi disponibil în stații și online, cu mențiunea „Valabil din 05.03.2026”.

Continue Reading

Trending