Primăria Brașov a stabilit cele 6 asociații de servicii sociale pe care le va subvenționa. Suma pusă la bătaie depășește 240.000 de lei

Primăria Braşov intenţionează să subvenţioneze, de la bugetul local, şase asociaţii care oferă servicii sociale pentru braşoveni. Este vorba despre Asociaţia Copiii de Cristal, Asociaţia Rază de Speranţă, Asociaţia de Servicii Sociale SCUT, Fundaţia Creştină Diakonia, Asociaţia World Delta şi Asociaţia Aici pentru Tine. Cei şase furnizori de servicii sociale vor primi, de la bugetul local, o subvenţie totală de 248.400 lei pe parcursul anului 2021.

Subvențiile sunt propuse astfel: 

  • Asociaţiei Rază de Speranţă – 31.500 de lei, pentru îngrijirea lunară a 15 beneficiari, copii cu tulburări din spectrul autist (175 lei/persoană).
  • Asociaţia Copiii de Cristal – 12.600 de lei, pentru serviciile acordate către şase beneficiari cu TSA (175 lei/pers.). 
  • Asociaţia de Servicii Sociale SCUT – 21.000 de lei, pentru 10 beneficiari cu diferite dizabilităţi.
  • Fundaţia Creştină Diakonia – 21.600 de lei, pentru 15 beneficiari, persoane vârstnice (120 lei/pers).
  • Asociaţia Aici pentru Tine – 25.200 de lei, pentru serviciile acordate unui grup de 12 persoane.

Proiectul de HCL care stabileşte subvenţia primită de fiecare beneficiar va fi supus aprobării Consiliului Local Braşov în şedinşa din 22 aprilie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.