DNA întreabă despre contractual de modernizare a căii ferate Brașov – Sighișoara. Fost director CFR: „Ministrul Cuc mi-a zis să semnăm repede, să nu-și asume celălalt guvern rezultatul muncii noastre“

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi solicitat fostului director CFR SA , Constantin Axinia, să semneze semnat contractul privind modernizarea căii ferate dintre Braşov şi Sighişoara pentru ca viitorul Guvern „să nu-şi asume rezultatele muncii noastre“.

Axinia susține că ministrul Transporturilor i-ar fi făcut această solicitare în ciuda faptului că i-a explicat clar că nu sunt îndeplinite unele prevederi legale. „Domnul ministru (Răzvan Cuc – n.r.) mi-a zis să semnăm contractul şi i-am zis că nu sunt îndeplinite condiţiile de semnare a contractului Railworks. Dumnealui a zis că, fiind după moţiunea de cenzură şi venind celălalt Guvern, să nu-şi asume rezultatele muncii noastre celălalt Guvern şi trebuie semnat“, a spus Axinia, marți, la ieşirea din sediul DNA, unde a răspuns la unele întrebări ale procurorilor, legate de revocarea sa din funcție.

„Mi-a spus, cu câteva luni în urmă, să semnăm şi i-am spus că nu putem semna din cauză că trebuie îndeplinite nişte condiţii legale. Adică: trebuie să aşteptăm decizia Tribunalului. A venit decizia Tribunalului, m-a întrebat dacă putem semna. I-am spus că nu putem semna că nu a venit motivarea. În această perioadă de timp, Strabag-ul a depus contestaţie împotriva semnării contractului şi i-am spus: nu putem semna, pentru că s-a depus contestaţie. În acelaşi timp, şi Direcţia juridică din Calea Ferată Română, cărora le mulţumesc pentru profesionalismul lor, mi-au spus şi au scris că nu se recomandă semnarea acestui contract pentru că riscăm să avem aceleaşi efecte care s-au întâmplat cu FCC, în care, în momentul de faţă, Compania Naţională este obligată să dea FCC-ului pagube de un milion şi ceva de euro. M-am gândit: de ce trebuie să fac asta? Pentru că şi eu şi compania vom avea de suferit, suntem singurii care semnăm“, a menţionat fostul director al CFR.

Axinia a menţionat, totodată, legat de nemulţumirea lui Cuc că nu ar fi făcut restructurări în cadrul companiei, că nu poţi să distrugi ceva care funcţionează bine.

„Domnul ministru a făcut o declaraţie, duminică, de genul că e nemulţumit că nu am făcut restructurări la Calea Ferată. Eu nu am primit niciodată acest mandat de restructurări la Calea Ferată, mai ales că actuala organizare este de pe timpul dumnealui, făcută de domnul Chiper (fost director al CFR – n.r.), şi ceva care funcţionează bine nu poţi să distrugi. Mai mult decât atât, am făcut angajări şi nu am dat afară oameni, pentru că cei de la Calea Ferată au nevoie de oameni care să muncească şi, în special, muncitori şi mai puţin ingineri şi inginerii pe care i-am angajat au fost de specialitate, adică de cale ferată şi de transporturi feroviare. Deci, niciun moment nu am primit o aşa dispoziţie“, a declarat Constantin Axinia.
În luna iunie, CFR a semnat cu contractul pentru modernizarea căii fertate Brașov – Sighișoara, câștigător fiind Asocierea RailWorks ,  cu o ofertă de 2,9 mld. lei fără TVA. 

La momentul respectiv , potrivit Club Feroviar, existau „surse din cadrul licitației care au declarat că Swietelsky (ofertantul concurent, n.n) poate contesta decizia la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau la Tribunalul București, după care, în situația în care nemulțumirile sale persistă, se poate adresa Curții de Apel București. Aceasta înseamnă o prelungire a disputei”. (Întregul articol AICI).

Sursa de finanţare pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, în lungime totală de 86 de km, este asigurată din fonduri nerambursabile şi de la bugetul de stat, iar obiectivul general al contractului este dezvoltarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pentru atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.