Mai multe primării din județul Brașov au refuzat să ofere informații despre planurile urbanistice generale

 
Mai multe filiale USR din județul Brașov au solicitat în ultima perioadă unor primării informaţii privind stadiul actualizării sau elaborării Planurilor Urbanistice Generale (PUG),  documente care definesc dezvoltarea coerentă a unei localităţi. Potrivit deputatului brașovean Tudor Benga, cererile au fost depuse la 15 primării respectiv Braşov, Codlea, Zărneşti, Predeal, Hărman, Bran, Prejmer, Râşnov, Moieciu, Făgăraş, Dumbrăviţa Cristian, Săcele, Sânpetru şi Tărlungeni. 
 
„Am făcut acest demers în condiţiile în care, pentru elaborarea acestor documentaţii urbanistice, în ultimii trei-patru ani au fost o serie de fonduri alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Numai judeţul Braşov a primit în acest an în jur de un milion de lei. Sunt puţin dezamăgit de faptul că o serie de primării nu ne-au răspuns, iar altele nici măcar nu au înregistrat solicitările noastre”, a declarat Benga. 
 
Acesta a anunțat că până acum au răspuns aproximativ jumătate dintre primării, printre care Braşov, Zărneşti, Hărman, Prejmer, Moieciu, Făgăraş, Săcele, Tărlungeni.
 
„Sunt câteva primării de la care nu am primit număr de înregistrare, printre care Codlea, Predeal, Râşnov, Dumbrăviţa şi Cristian”, a declarat deputatul braşovean. 
Prin această campanie, Benga a precizat această campanie este derulată în contextul în care Zona metropolitană Braşov se dezvoltă foarte repede.  „Avem nevoie de viziunea urbanistică generală, care să permită dezvoltarea coerentă pe termen lung. Ceea ce mi se parte important este să deschidem dezbaterea în ceea ce priveşte planificarea urbană pe termen lung. Şi în ceea ce ţine de punctele de blocaj în trafic, şi în ceea ce înseamnă dezvoltarea de infrastructura rutieră, avem nevoie de o viziune de dezvoltare pentru fiecare dintre ele. Acum, în toată ţara există practica de a se lucra pe Planurile Urbanistice Zonale, dar, la final, dacă nu există o viziune de ansamblu, este mult mai uşor să ai probleme pe terme lung”, a încheiat deputatul brașovean. 
 

1 Comentariu

  1. Asta inseamna ca pierd puterea de a decide cine poate construi sau nu . Credeti ca e asa usor sa spargeti mafia din Primarii? Eu va urez succes si astept cu nerabdare sa vad noile Planuri Urbanistice Generale.

    Succes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.