Ramai la curent!

Investitii

Telenovela fostului depozit de deșeuri menajere de la Timiș – Triaj. Groapa e pe lista pentru care România este în infrigement, iar închiderea ei se lasă așteptată

Publicat

in

Chiar dacă nu mai este folosită din anul 1994, fosta groapă de deșeuri menajere a Brașovului de la Timiș-Triaj nu este închisă nici acum. Încercări au fost, dar nu s-a trecut niciodată de stadiul proiectelor sau a studiilor. Anul acesta, municipalitatea brașoveană a fost la un pas să obțină o finanțare nerambursabilă prin Administrația Fondului de Mediu, însă nu a fost rezolvată problema terenului de sub rampă.



 

Mai exact, aproximativ 25 % din groapă era pe un teren al CAP Săcele (Cooperativa Agricolă de Producție, înainte de anul 1989 – n.red), astfel că a fost nevoie de discuții cu autoritățile locale din municipiul vecin. Reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat că zilele trecute situația juridică a terenului a fost reglementată, dar acest lucru s-a făcut după termenul limită de depunere a dosarelor la Administrația Fondului de Mediu (data limită a for 30 septembrie). 

Noul plan: declararea depozitului ca fiind „inert”

În aceste condiții, municipalitatea brașoveană va încerca o altă strategie: să demonstreze că groapa de gunoi nu mai reprezintă un pericol pentru mediu. 



„Având în vedere că la această rampă nu s-au mai depus deşeuri de mulţi ani, groapa este inertă şi nu mai are impact negativ asupra mediului. De altfel, pe ea crește de mulți ani vegetație. Vom face un bilanţ de mediu, pentru a vedea care este situaţia rampei. Apoi, vom merge la Ministerul Mediului, pentru a demonstra că depozitul este inert. În funcţie de concluziile acestei evaluări şi de decizia ministerului, vom include proiectul în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Braşov, pentru ca în cazul în care e nevoie de finanţare europeană să facem demersurile în acest sens”, a declarat primarul Brașovului, George Scripcaru. 

În ceea ce privește eventualele lucrări, viceprimarul Barabas Laszlo, a declarat că se vor încerca intervenții minimale. 

„Prin astfel de lucrări nu ar mai fi nevoie de realizarea straturilor de impermeabilizare ci ar mai trebui să facem numai acele intervenții prin care să dăm o anumită formă depozitului şi să asigurăm scurgerea apelor”, a explicat viceprimarul Barabas.



 În primăvara acestui an, Administrația Fondului pentru Mediu a organizat o sesiune de depunere a dosarelor de finanțare, în cadrul „Programului privind închiderea depozitelor de deșeuri municipale neconforme”. Din judeţul Braşov, eligibile au fost depozitele de deşeuri neconforme din Braşov, Zărneşti, Râşnov, Făgăraş, Săcele, Victoria şi Codlea.



Cu excepţia municipiului Braşov, celelalte localităţi au obţinut finanţare pentru închiderea fostelor rampe de gunoi. 

Investitii

Mai puțini bani de la bugetul de stat în conturile Consiliului Județean Brașov. Veniturile din impozitul pe venit vor fi mai mici

Publicat

in

Consiliul Județean Brașov va primi în acest an mai puțini bani de la bugetul de stat din impozitul pe veniturile realizate de agenții economici din județul Brașov.

Minusul estimat este de 6 milioane de lei, bani ce ar fi fost utili pentru acoperirea cheltuielilor administrației județene.

„Diminuarea nu este cauzată de formula de calcul, care este aceeași, ci de modificarea bazei de calcul”, a anunțat în timpul dezbaterii publice a județului pe anul 2026.

Anul acesta, Consiliul Judțean Brașov ia în calcul suma de 438,2 milioane de lei pentru dezvoltare și investiții și de 348.373.000 lei pentru cheltuielile de funcționare.

Cele mai consistente investiții, în rețeaua de drumuri județene

Anul acesta, cele mai mari investiții vor fi făcute în rețeaua de drumuri județene. Astfel, în acest an, este programată începerea lucrărilor la rețeaua de drumuri județene care formează „Ocolitoarea mare a Brașovului”.

Astfel, directorul general în Consiliul Județean Brașov, Mihai Pascu a declarat că în această perioadă este în derulare licitația de lucrări, iar anul acesta ar urma să înceapă lucrările.

„În bugetul pe acest an am alocat peste 30 milioane de lei, parte din cofinanțarea Consiliului Județean Brașov, valoarea estimată totală a întregului proiect fiind de aproximativ 500 milioane de lei”, a precizat Pascu.

Proiectul „Ocolitoarei mari” prevede modernizarea a cinci tronsoane din drumurile judeţene DJ 103B, DJ 103A, DJ 112, DJ 112A, şi DJ 112B, a căror lungime totală este de 53,129 km. Această rețea de drumuri tranzitează 11 localități, respectiv Teliu, Budila, Tărlungeni, Săcele, Hărman, Bod, Hălchiu, Codlea, Vulcan, Râşnov Cristian.

Tot din surse nerambursabile, prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny sunt modernizate două sectoare de drum județean de pe traseul Făgăraș-Șoarș – Bărcut – limita cu județul Covasna.

„Pentru fiecare sector, de la bugetul național, este alocată suma de 70 milioane de lei, iar potrivit legislației, noi asigurăm o cofinanțare de 20% din valoarea eligibilă”, a mai spus Pascu.

La unul dintre sectoarele acestui drum, Şoarş – Bărcut – limită jud. Sibiu, lucrările au început anul trecut, în luna noiembrie. Celălalt lot, Făgăraș – Șoarș, este în etapa de proiectare.

Citește mai departe

Investitii

BNR plătește 7,3 milioane pentru a securiza Palatul Czell din Piața Sfatului

Palatul Czell din Piața Sfatului, clădire istorică în care funcționează sucursala BNR Brașov, va intra în reparații urgente după ce degradările fațadei și ale acoperișului au devenit un pericol pentru trecători. Investiția depășește 7 milioane de lei.

Publicat

in

Una dintre cele mai cunoscute clădiri istorice din Brașov, Palatul Czell din Piața Sfatului, va intra în lucrări de reabilitare după ce degradările fațadei și ale acoperișului au ajuns să pună în pericol trecătorii. Imobilul-monument istoric, în care funcționează sucursala locală a Banca Națională a României, urmează să fie reparat în regim de urgență printr-un proiect estimat la 7,3 milioane de lei fără TVA.

Potrivit documentației de licitație, lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ cinci luni și vizează consolidarea și punerea în siguranță a fațadei principale, a pereților laterali și a acoperișului clădirii. Intervențiile sunt considerate urgente după ce expertizele tehnice au identificat fisuri, desprinderi de tencuială și degradări severe ale ornamentelor arhitecturale. Problemele au fost cauzate de infiltrațiile de apă, lipsa lucrărilor de întreținere și deteriorarea sistemului de colectare a apelor pluviale.

Fațada principală va fi refăcută integral, inclusiv elementele decorative și vitrina de la parter. Totodată, tâmplăria existentă va fi înlocuită cu ferestre din lemn stratificat de stejar, iar intrarea principală va primi o nouă ușă realizată din același material.

Acoperișul palatului Czell este puternic deteriorat

Lucrări importante sunt prevăzute și la acoperiș, unde specialiștii au descoperit grinzi afectate de putrezire și infiltrații majore în zona șarpantei. O parte dintre țiglele deteriorate s-au desprins deja în ultimele luni, existând risc de accidente în zona pietonală din centrul vechi.

Starea avansată de degradare a clădirii a generat incidente și la începutul acestui an, când bucăți de tencuială s-au desprins și au căzut în apropierea trecătorilor. În urma incidentului, Poliția Locală Brașov a amendat Banca Națională și a impus măsuri urgente pentru eliminarea pericolului.

Palatul Czell este una dintre clădirile reprezentative ale centrului istoric brașovean și figurează pe lista monumentelor istorice de importanță locală.

Citește mai departe

Investitii

Bod, prima comună independentă energetic, în județul Brașov. parcul fotovoltaic al primăriei a intrat în funcțiune

Comuna Bod a devenit independentă energetic după punerea în funcțiune a unui parc fotovoltaic de 400 kW, primul proiect de acest tip realizat de o primărie din județul Brașov. Energia produsă va alimenta iluminatul public, școlile și instituțiile locale.

Publicat

in

Bodul este, din această săptămână, prima comună din județul Brașov, independentă din punct de vedere energetic. Primăria Bod a anunțat punerea în funcțiune a propriului parc fotovoltaic, proiect care asigură independența energetică a instituțiilor și serviciilor publice din comună.

Potrivit datelor prezentate de Primăria Bod, instalația produce energie electrică începând din 6 mai 2026, când a fost pusă oficial în funcțiune. proiectul în care a investit administrația locală este gândit astfel încât energia produsă să acopere consumul pentru iluminatul public, clădirile administrative, unitățile de învățământ și infrastructura sportivă din comună. Mai exact, curentul electric obținut din surse regenerabile va alimenta iluminatul stradal, sediul primăriei, căminul cultural, școlile, grădinița și baza sportivă din Bod.

Parcul fotovoltaic de la Bod este primul proiect de acest tip din județul Brașov implementat și pus în funcțiune cu succes de o administrație locală, investiția fiind menită să reducă dependența de rețeaua clasică de energie și să utilizeze surse regenerabile pentru consumul public.

Citește mai departe

Trending