Connect with us

Cotidian

Elevii brașoveni, bucuroși să facă parte din fenomenul „15 Noiembrie”. Șase școli din județ au participat la o activitate cu jocuri și concursuri atletice, în deschiderea crosului, la Coresi Shopping Resort

Published

on

Crosul „15 Noiembrie” tinde să devină mai mult decât o simplă competiție, un adevărat fenomen cu numeroase evenimente în jurul tradiționalei curse organizate în semn de omagiu pentru Revolta anticomunistă a muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Braşov, din 1987.

Unul dintre aceste evenimente a avut loc la Coresi Shopping Resort, o activitate cu un bogat conținut atletic, prin care s-a încercat transmiterea bucuriei mișcării organziate către cei mici.

Nu mai puțin de șase școli din județ au participat, astfel fiind promovate mijloace atractive și eficiente pentru ca elevii să simtă bucuria exercițiului fizic și o altă abordare a mișcării în masă.

„Alături de campioana olimpică Paula Ivan am reușit să transmitem informație de calitate privind atletismul, iar prezența unui public numeros a făcut să fim la un nivel emoțional ridicat. Pentru mine a fost o provocare să găsesc mijloace și metode adecvate care în timpul avut la dispoziție să transmită un mesaj puternic publicului, profesorilor și elevilor, că atletismul este baza a tot ce se formează în școală și poate fi usor transferat în ocuparea sănătoasă a timpului liber sau pentru practicatea competițională a oricărui sport. Am avut la dispoziție un grup frumos de elevi și profesori dedicați, unit prin atitudine și un scop comun, lucru pentru care le multumesc! Copiii noștri merită tot ce-i mai bun și nu voi înceta să cred cu tărie că schimbarea în mai bine este în fiecare dintre noi!”, a spus prof. Aurelian Curticăpean, de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” Făgăraș, coordonator al acțiunii.

 

Studenți de la FEFSM, implicați în proiect

Proiectul a fost inițiat de Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov și Clubul Olimpic Brașov, coordonat de prof. univ. dr. Carmen Gugu-Gramatopol, de la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane (FEFSM) din Brașov, conceput și condus de prof. Aurelian Curticăpean, de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” din Făgăraș. În proiect a fost implicată și o echipă de studenți de la FEFSM.

Activitatea „Jocuri și concursuri atletice pentru elevii din județul Brașov” a făcut parte din calendarul de evenimente organizate cu prilejul celei de-a 30-a ediții a Crosului 15 Noiembrie. Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane (FEFSM) Brașov(decan – conf. dr. Ioan Turcu) și Clubul Olimpic Brașov (președinte prof. univ. dr. Carmen Gugu-Gramatopol) sunt parteneri în cadrul proiectului „Crosul 15 Noiembrie”, dar și al altor evenimente și activități de interes comun.

La acest proiect a participat și s-a implicat ca partener și Inspectoratul Școlar Județean Brașov, prin prof. Marius Cosma, inspector școlar de specialitate – educație fizică și sport”.

Liceul Teoretic „Mihai Săulescu” Predeal, prof. Elisa Cocă: „A fost un cadru plăcut, bine organizat și profesionist, dar s-a simtit foarte bine și spiritul festiv al evenimentul, astfel copiii s-au simțit bine, exercițiile fiind demostrative, nu sub formă de concurs, dându-le ocazia să se bucure cu adevarat de experiență. Pentru ei a fost primul contact cu altletismul în afara orelor de curs. În egală măsură, au experimentat lucruri noi și au aplicat ceea ce au învățat la școală, într-un cadru aplicativ și cu siguranță au mai bine întipărită în minte semnificația zilei de 15 Noiembrie!”.

Școala Gimnazială Tărlungeni, prof. Sorin Coc: „Copiilor le-a plăcut. Recunosc că nu știam prea multe despre acest proiect. M-am bucurat că mi-am întâlnit foști colegi de facultate și pe doamna profesoară Carmen Gugu Gramatopol!”.

Școala Gimnazială Comăna de Jos, prof. Diana Haidău: „Copiii s-au simțit foarte bine, au fost foarte încântați de această activitate. Au povestiți cu mult entuziasm despre întâlnirea lor cu marea campioană Paula Ivan, pe care o cunoșteau doar din poze sau de la TV. Mulțumim pentru acesta inițiativă și speram să mai aibă loc astfel de activități, deoarece interesul pentru sport este foarte scăzut în rândul elevilor dar prin astfel de activități le putem transmite ca sportul înseamnă pe lângă sănătate și prietenie, respect, spirit de competiție!”.

Școala Gimnazială nr. 27 „Anatol Ghermanschi” Brașov, prof. Camelia Niculcea: Evenimentul a fost o oră de educație fizică «altfel», ușor atipică datorită locației, materialelor folosite și exercițiilor efectuate. Ora a fost atractivă pentru copii, care s-au jucat mult, au făcut exerciții pe care nu le făcuseră la școală. Mai mult, au fost în compania altor copii, au avut mulți spectatori, au avut un coordonator energic și profesionist, au primit indicații de la campioana olimpică Paula Ivan. Totul a însemnat o stare de bine, atât pentru copii cât și pentru cei prezenți!”.

Școala Gimnazială nr. 2 „Diaconu Coresi” Brașov, prof. Florența Caval: „A fost un eveniment frumos, iar copiii s-au simțit foarte bine, ca de altfel la orice eveniment de acest gen. Nu sunt atâtea astfel de întâlniri pe cât și-ar dori cei mici. Sunt binevenite și ne vom prezenta și data viitoare, cu siguranță!”.

(Foto: Dan Străuți/ La Pas prin Brașov)

 

 

Cotidian

Modificări temporare pe ruta Gara Centrală Brașov – Bartolomeu: Trenuri anulate, trasee modificate și transbordări între cele două gări

Published

on

Lucrările la infrastructura feroviară dau peste cap, pentru câteva zile, circulația trenurilor în zona Brașov, inclusiv pe segmentul intens circulat dintre Gara mare și Bartolomeu. Intervențiile programate în perioada 21–24 aprilie vin la pachet cu anulări, modificări de traseu și, pe alocuri, înlocuirea trenurilor cu autobuze.

Potrivit CFR Călători, în anumite intervale, legătura feroviară între Brașov și Bartolomeu va fi suspendată, iar pasagerii vor fi nevoiți să-și continue drumul cu mijloace auto puse la dispoziție de operator.

Printre cele mai afectate sunt trenurile internaționale. Astfel, în 21 și 22 aprilie, trenul IR 76 pe relația Budapesta – Brașov va întoarce mai devreme, la Sibiu, segmentul Sibiu – Brașov fiind anulat. O situație similară este programată și pentru trenul IR 77 (Brașov – Budapesta), care, în 22 și 23 aprilie, va pleca practic din Sibiu, după anularea tronsonului Brașov – Sibiu.

Nici legăturile interne nu scapă de reorganizare. Trenurile spre și dinspre București vor circula pe rute modificate sau cu indicativ schimbat, iar în unele cazuri vor ocoli anumite stații. De exemplu, trenul IR 1621 (București Nord – Sibiu) va circula normal până la Brașov, după care pasagerii vor fi transferați cu autobuzele până la Bartolomeu, de unde călătoria continuă pe calea ferată.

Același scenariu este valabil și pentru sensul invers, în cazul trenului IR 1622, unde transbordarea călătorilor se va face între Bartolomeu și gara centrală din Brașov.

Operatorul feroviar avertizează că și trenurile regio ar putea suferi modificări punctuale, informațiile urmând să fie afișate în stații.

Pentru cei care nu mai doresc să călătorească în noile condiții, compania anunță că biletele pot fi returnate integral sau parțial, în funcție de distanța neefectuată.

Continue Reading

Cotidian

Planul Urbanistic Zonal în care este inclusă noua catedrală din Brașov, în dezbatere publică. Brașovenii pot transmite observațiile până în 3 aprilie

Published

on

Primăria Brașov a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Urbanism”, anunțul privind derularea etapei e consultare publică a Planului Urbanistic Zonal „Centrul Civic”. În documentația de amintită este inclusă și catedrala ortodoxă ce ar urma să se construiască în Centrul Civic, proiect susținut de unii dintre brașoveni, dar contestat de alții.

Documentația poate fi consultată în format electronic (pe site-ul Primăriei) și în format fizic, la sediul Primăriei Brașov, Bulevardul Eroilor nr. 8, cam. 1, Centrul de Informare pentru Cetățeni (program luni și miercuri: 14.00 – 16.00; marți și joi: 10.00 – 12.00; vineri: 12.00 – 13.00).
Publicul este invitat să transmită observații sau propuneri până la data de 3 aprilie 2026. Observațiile se pot transmite pe e-mail (contact@brasovcity.ro) sau prin poștă, la sediul Primăriei (Bulevardul Eroilor, nr. 8, Brașov, Județul Brașov, Cod poștal 500007).

Catedrala ar urma să se construiască pe o parcelă cu suprafața de 3.765 mp, iar Primăria Brașov a dat asigurări că pentru această investiție nu se vor aloca bani de la bugetul local.

Continue Reading

Cotidian

Transport gratuit în „Vinerea verde”, pe două linii metropolitane deservite de RATBV. Programul va fi operațional de luna viitoare

Published

on

Asociația de Transport Brașov a anunțat că „Vinerea Verde”, prin care se acordă gratuitate pe liniile operate de RATBV în localitățile care se înscriu în program, se va aplica și în Predeal și Feldioara. Aleșii locali din cele două localități au hotărârile de Consiliul Local, iar gratuitatea de vineri se va acorda începând cu data de 3 aprilie.

Amintim că în acest program s-a înscris și Primăria Brașov, astfel că, din luna aprilie, în fiecare zi de vineri, pe durata întregii zile, toți călătorii vor putea utiliza transportul public fără obligația de a deține un titlu de călătorie. Operatorul RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor în consecință. Costurile generate de acordarea gratuității vor fi suportate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale participante.

Reprezentanții Asociație de Transport Brașov au precizat că în perioada următoare, programul „Vinerea Verde” va fi extins și la nivelul altor unități administrativ-teritoriale deservite de RATBV.

Continue Reading

Trending