Peste 2000 de sportivi din 50 de ţări au participat la a 8-a ediţie a Campionatului Mondial de Karate Fudokan, care a avut loc în perioada 1-4 noiembrie la Sindelfingen ( Germania).
Clubul EnergyFit Karate Braşov a reprezentat România la acest campionat cu 3 sportivi la categoria de vârstă 8-9 ani: Hermel Sestacova Myriam, Cenţu Carmen Georgiana şi Spătaru Alessio Fabian.
Cei trei karateka braşoveni au confirmat aşteptările. Astfel, Hermel Sestacova Myriam a devenit dublă campioană mondială în două probe (kihon şi kumite) din cele 4 la care a participat, iar la a 3-a probă, kata individual, a obţinut medalia de bronz, iar în proba de echipă dublu mixt unde a făcut echipă cu colegul ei Spătaru Alessio Fabian, cei doi au obţinut titlul de vicecampioni mondiali!
„Un car de voinţă, muncă şi talent am văzut în micuţii karateka la acest campionat. Ani întregi de antrenament şi sacrificii enorme pe care le-au făcut copiii şi părinţii lor au înflorit la acest eveniment. Satisfacţia profesională nu o pot exprima, însă pot să spun că experienţa din momentul intonării imnului României este unică, nu am cuvinte să descriu acest sentiment”, a precizat sensei Petre Cătălin, citat de monitorulexpres.ro.
Fii primul care comentează