FOTO. DIICOT, detalii despre reuniunile unde se consumau droguri, în dosarul în care a fost arestat fostul șef al serviciului secret al MAI. Participanții achitau minim 550 de euro și veneau în România printr-o agenție de turism

DIICOT dă detalii despre reuniunile la care se consumau droguri, respectiv ceremoniile spirituale cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog de mare risc. La aceste evenimente participanții trebuiau să achite între 550 de euro și 1.100 de euro de persoană. În acest caz au fost arestați preventiv Gelu Oltean, fostul șef al serviciului secret al MAI, concubina sa și un cetățean britanic.



Gelu Oltean, fost șef al DIPI, concubina sa și un cetățean britanic au fost arestați pentru 30 de zile într-un dosar de trafic de droguri instrumentat de DIICOT Brașov. 

DIICOT a anunțat luni că cele trei persoane, cărora nu le sunt făcute publice numele, sunt cercetate pentru infracțiunile de punere la dispoziție, cu știință, cu orice titlu a unui local pentru consumul ilicit de droguri şi deţinerea şi desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc. 
 



Procurorii spun că în 9 decembrie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un cetățean britanic ( T. I. M. L.) urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu inculpata Y. A.-V. o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca, băutură tradițională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine. Acesta este un drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor. Evenimentul era organizat prin intermediul a două companii globale internaţionale, într-un loc care urma să fie comunicat ulterior participanților. 
 
 

Ce spun procurorii DIICOT:

  • Inculpatul își promova evenimentele de acest gen prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.
  • Pentru participarea la evenimentul din România, participanții trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană dacă aceptau să fie cazați în camere pentru două persoane sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur, iar sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de către organizator.
  • Înscrierea participanților se efectua prin completarea mai multor date personale pe respectivul website și ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.
  • În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene utilizate în cadrul ritualurilor sunt interzise.



Sâmbătă, a fost făcută o percheziţie domiciliară la Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar în imobilul percheziţionat au fost identificate spaţii de cazare în clădirea principală a clinicii unde se afla 42 de persoane printre care şi inculpaţii O. G. M., T. I. M. L. şi Y. A.-V. În urma percheziţiei au fost ridicate trei kilograme ayahuasca, ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – drog halucinogen de mare risc, precum şi două kilograme de fragmente vegetale care conţin aceleaşi substanţe. Duminică, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a celor trei persoane pentru o perioadă de 30 de zile.   

 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.