Refugiul RATBV de la Colegiul Nțional dr. Ioan Meșotă a fost distrus pentru a doua oară în câteva luni. Cauza a fost aceeași: un accident rutier. Mai exact, potrivit mytex.ro, accidentul s-a produs joi seara, în jurul orei 21.00, după ce s-au ciocnit două autoturisme.
„În urma impactului, unul dintre autovehicule a ricoșat în stația de autobuz. Au rezultat doar pagube materiale. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost zero”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Brașov, agent Nadia Olaru.
Refugiul de la „Meşotă” a fost distrus şi în luna mai a acestui an, însă, din nefericire, atunci o femeie a fost grav accidentată.
Fii primul care comentează