FOTO&VIDEO. Cel mai mare patinoar în aer liber din Brașov s-a deschis la Olimpia

Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia, cel mai mare în aer liber din județul Brașov, s-a deschis de azi.  El va funcționa șapte zile din șapte, seriile urmând să dureze câte 90 de minute, cu începere de la orele 10:00, 12:00, 14:00, 16:00, 18:00 și 20:00.

Baza Sportivă Olimpia, de sub Tâmpa, pune la dispoziția patinatorilor 1600 de metri pătrați de gheață de cea mai bună calitate. Tariful aplicat pentru o sesiune de patinat este de 10 lei pentru copii și 15 lei pentru adulți, iar cei care nu au patine proprii pot închiria pentru 15 lei/sesiune. 

300 de perechi de patine sunt disponibile spre închiriere, alte 50 de perechi urmând să intre în dotarea patinoarului în perioada următoare,după cum a declarat Radu Jica, directorul Consilprest – firmă care se ocupă de gestionarea bazei sportive. 

 

Patinoarul beneficiază și de o instalație nouă de nocturnă, pe led, cu consum scăzut de energie, care a fost amenajata în ultima perioadă printr-o investiție a Consiliului Judetean. 

Potrivit vicepresedintelui Consiliului Județean Brașov, Adrian Gabor, patinoarul va rămâne deschis până în aprilie, dacă timpul va permite.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.