Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalitații Economice, efectuează 55 percheziţii domiciliare, în această dimineață, într-un dosar penal de contrabandă cu produse accizabile.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, efectuează 55 percheziţii domiciliare pe raza județelor Brașov, Ilfov, Călărași, Ialomița, Vâlcea precum și în municipiul București.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2018 – decembrie 2019, mai multe persoane ar fi deținut/ar deţine la domiciliile lor sau în alte locaţii cu destinaţie specială de depozitare, tutun, pe care ulterior l-ar fi comercializat către persoane din toată ţara, deși cunoșteau faptul că acesta provine din contrabandă.
Alături de polițiști din cadrul I.P.J. Brașov, în acțiuni sunt angrenați polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene pe raza cărora se vor desfăşura percheziţiile, Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, precum şi luptători din cadrul SIAS -IGPR, Serviciului de Acțiuni Speciale Bucureşti şi Sserviciului de Acțiuni Speciale Braşov.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Directiei Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Fii primul care comentează