Guvernul vrea să mărească salariul minim net cu 100 lei, până la 1.363 lei (2.262 lei brut), potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului...
Odată cu premierul desemnat, Ludovic Orban, am avut parte şi de o premieră ȋn politica românească. Ludovic Orban a devenit primul premier care s-a întâlnit, ȋnainte...
După apariția la Victoria a unui urs, în plin oraș și în plină zi, Instituția Prefectului cere Parlamentului să intervină în „rezolvarea crizei urșilor“, dat fiind...
Proiectul de lege pentru modificarea Legii educației privind reducerea orelor pe care elevii le petrec la școală a trecut luni de Senat, care este cameră decizională....
Codlenii au un nou vecin poluator, după ce unitatea de Protanul și-a închis porțile. Mai exact, de câteva luni, la marginea orașului a apărut o unitate...
Inspectorii de la protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa produsă de KFC iar utilizarea aparatelor de producere a gheţii...
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi solicitat fostului director CFR SA , Constantin Axinia, să semneze semnat contractul privind modernizarea căii ferate dintre Braşov şi Sighişoara...
Ludovic Orban începe azi runda decisivă a negocierilor cu partidele pentru susținerea noului Guvern. După întâlnirile care vor avea loc marți și miercuri, premierul desemnat va...
In urmatorul tur al Cupei EHF, Corona Brașov va juca împotriva unei alte echipe din România. In urma tragerii la sorți care a avut loc la...
Cabina unui camion folosit la împrăştierea materialului antiderapant a luat foc în această dimineaţă, pe Ocolitoarea Braşovului. La faţa locului au intervenit o autospecială cu apă...