Avocat din Baroul Brașov, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului Bătrânu Lucian, la data faptelor avocat în cadrul Baroului Braşov, sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de participaţie improprie sub forma instigării la comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (din care două în formă continuată). 



Potrivit unui comunicat de presă transmis de DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că „în perioada 2013 – 2015, inculpatul Bătrânu Lucian, în calitatea menţionată mai sus, cu ocazia a patru dosare de executare silită, l-ar fi determinat pe un executor judecătoresc să-şi încalce, fără vinovăţie, atribuţiile de serviciu prevăzute în legislaţia primară, în sensul de a-i elibera sume de bani totalizând 1.243.211 lei, cu titlu de onorariu“.  



„În acest context, inculpatul Bătrînu Lucian ar fi depus cereri în numele creditorilor la care ar fi anexat documente esenţiale care puteau să creeze convingerea, pentru executorul judecătoresc, că demersurile judiciare la care se refereau proveneau de la chiar titularii drepturilor a căror executare silită se solicita: titluri executorii, împuterniciri avocaţiale şi contracte de asistenţă juridică. Concret, inculpatul ar fi creat executorului judecătoresc falsa reprezentare că acţionează în numele şi cu consimţământul creditorilor deşi, în realitate, acesta nu a avut niciodată mandat expres, special, în temeiul căruia să aibă dreptul să încaseze sume de bani provenite din executările silite.  În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului Bătrânu Lucian şi executorului judecătoresc.  Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Braşov, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză“, se arată în comunicatul DNA. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.