Peședintele Academiei Române, Ioan Aurel Po,p a devenit cetățean de onoare al județului Brașov în urma unei propuneri făcute de președintele Consiliului Județean Brașov și aprobată de plenul Deliberativului.
Potrivit documentației care a însoțit proiectul de hotărâre, „activitatea și evoluția profesională a prof. Dr. Acad. Ioan Aurel Pop estre strâns legată de județul nostru, prin faptul că domnaia sa a studiat la Brașov, la Școala nr. 14, de pe strada Lungă și la Colegiul Național Șaguna, pe care l-a absolvi ca șef de promoție“
„Prof. Dr. Acad. Ionel Aurel Pop a promovat în nenumărate rânduri calitatea școlii brașovene și a rolului Brașovului în evoluția istorică a culturii naționale, subliniind în diverse alocuțiuni rolul Șcheilor Brașovului în dezvoltarea școlii românești. Prin pozițiile ocupate, de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj și de Președinte al Academiei Române, Excelența Sa, dl. Ioan Aurel Pop este un promotor al culturii, al educației și un exemplu de urmat“, se mai arată în documentație.
Ioan Aurel Pop a fost rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în două mandate la cârma instituției de învățământ superior. Este profesor universitar, doctor în Istorie, membru corespondent al Academiei de Științe, Litere și Arte (Paris) din 1999, membru titular al Academiei Române din 2010 și membru al Academiei Europene de Științe și Artă (Salzburg) din 2013. În 2015, a primit Ordinul Național „Steaua României“ în grad de Cavaler.
Pe de altă parte însă, de numele lui Ioan Aurel Pop este legată menținerea titlului de doctor pentru fostul premier Victor Ponta, după izbucnirea scandalului legat de plagierea lucrării de disertație.
„În 2012, Ioan Aurel Pop era membru în Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care a certificat plagiatul lui Ponta. Dar dl Pop s-a delimitat de verdictul colegilor săi, deși furtul nu cerea o deliberare (un copil de 10 ani îl putea depista), ci doar o simplă constatare. Mai mult, el a socotit ca <<absolut necesară>> reorganizarea Consiliului făcută de către ministrul de atunci al Educației, un acolit al lui Ponta (Liviu Pop), în urma căreia verdictul de plagiat a fost anulat. Procedând astfel, Ioan Aurel Pop a acoperit furtul lui Ponta, l-a tăinuit, i-a șters urmele. Un profesor, un rector, un academician care cauționează furtul de titlu doctoral se descalifică pentru funcția de intelectual, de profesor, de rector, de academician. Devine apărător al hoților și subminator al valorilor spirituale“, a arătat filosoful Gabriel Liiceanu.
Propunerea de acordare a titlului de Cetățean de Onoare al județului Brașov pentru academcianul Ioan Aurel Pop a fost susținută de aproape toți aleșii județului, existând un singur vot împotrivă, din partea consilierului Mariana Sebeni Comșa.
Fii primul care comentează