Consiliul Județean Brașov contribuie cu 550.000 de lei la organizarea „Cerbului de Aur“ 2020

Cerbul de Aur va avea loc și în anul 2020. Deși nu s-a stabilit exact perioada în care va avea loc evenimentul, Consiliul Județean Brașov a alocat deja suma cu care va contribui la organizarea festivalului. Este aceași sumă cu care administrația județeană a participat și la ediția anterioară a „Cerbului de Aur“, adică 550.000 de lei. 

Consiliul Județean va acoperi acordarea unui premiu, din partea administrației județene, la Cerbul de Aur, precum și o serie de cheltuieli legate de cazarea unor participanți la festival, așa cum va decide TVR. 

Primăria Brașov a anunțat, de asemenea, luni, că va contribui la organizarea ediției din 2020 a festivalului. Deocamdată însă, primarul Brașovului nu a înaintat și o sumă exactă. Anul trecut, Primăria Brașov a alocat de la bugetul propriu suma de 1,3 milioane de lei, pentru „Cerbul de Aur“, pentru un premiu din partea Municipalității dar și pentru cheltuieli de cazare și protocol.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.