Brașovenii, invitați să participe la plantările din Parcul Dendrologic Kronstadt

Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt RA a demarat lucrările privind realizarea Parcului Dendrologic Kronstadt din cartierul Noua.

Începând din această primăvară se vor planta aproximativ 630 de puieți din 111 specii, care vor completa varietatea arborilor din noul Parc Dendrologic.
În cadrul acestui proiect, regia invită persoanele interesate să participe la plantarea primilor arbori din acest parc, alături de elevi și studenți. Întâlnirea va fi și o oportunitate pentru participanți de a-și prezenta eventualele propuneri privind modul de realizare a parcului sau pe orice alte subiecte care au legătură cu specificul activității RPLP Kronstadt. Calendarul acţiunilor de plantare se va stabili ulterior în funcţie de condiţiile meteorologice.

Realizarea proiectului se face în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov.

Parcul va avea o suprafață de 25,2 hectare, din care aproximativ 3,9 hectare sunt dedicate lucrărilor de cercetare cu caracter experimental-demonstrativ, derulate împreună cu Facultatea de Silvicultură. Pe cele 25 de hectare vor fi plantați și aclimatizați aproximativ 1.066 de arbori, din 263 de specii, autohtone și exotice. În cazul speciilor exotice, s-a încercat identificarea unui număr cât mai reprezentativ pentru pădurile de pe toate continentele. De asemenea, vor fi amenajate 10 alei principale și 26 alei secundare, cu o lungime totală de 6.979 m și o lățime de 1,7 m.

În prima etapă, specialiștii silvici din cadrul regiei au identificat fiecare arbore valoros din punct de vedere științific sau care asigură o diversitate cât mai mare a speciilor din viitorul parc. Astfel, au fost identificați 223 de arbori ce vor fi păstrați în parcul dendrologic, fiind individualizați și protejați cu bandă de semnalizare.În momentul de față se extrag arborii considerați fără valoare dendrologică, pentru a fi realizat asortimentul de specii dorite pentru realizarea parcului. Lemnul rezultat ca urmare a parcurgerii acestei etape va fi valorificat către populaţie.

Valoarea totală estimată a investiției este de 3.382.781 lei fără TVA, valoare suportată din bugetul regiei, care însă caută și surse alternative de finanțare.
Regia dorește creşterea gradului de conştientizare privind importanţa pădurii şi a valorilor acesteia şi urmăreşte implicarea în activitatea de plantare a elevilor și studenților din Municipiul Braşov. Participarea la astfel de activităţi reprezintă o modalitate inedită de petrecere a timpului în aer liber, cu efecte benefice şi în ceea ce priveşte sănătatea.

În cadrul întâlnirii de joi, 27.02.2020 ora 1500 de la sediul regiei, din Braşov, str. Panselelor, nr. 23, bl.1, va avea loc o prezentare a proiectului Parcului Dendrologic Kronstadt şi vor fi comunicate și aspecte privind campania de completare a regenerării naturale ce se va desfășura în fondul forestier administrat de regie, cu sprijinul studenților din cadrul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere Brașov, precum și privind plantările ce vor fi derulate pe raza Municipiului Brașov, în colaborare cu serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Brașov. Și pentru aceaste activități, regia își dorește să coopteze elevi din cadrul unităților de învățământ de pe raza municipiului, dar și alți doritori. În cadrul campaniei, vor fi plantați peste 77.600 de arbori în fondul forestier şi peste 800 de arbori în intravilanul Municipiului Braşov.

 

[P]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.