Asociațiile de proprietari din Brașov, obligate să asigure dezinfecția spațiilor comune din blocuri

Asociațiile de proprietari au obligația să dezinfecteze suprafeţele de contact din părţile de uz comun ale blocurilor (balustrade, mânerele ușilor de acces în bloc, lifturile etc.), să pună la toate intrările scărilor de bloc covoraşe îmbibate cu soluţii pe bază de clor sau alcool și să afişeze la intrările scărilor de bloc măsurile de combatere a răspândirii virusului Covid-19, pe care fiecare cetăţean este obligat să le respecte. Decizia a fost luată la ultima ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov.  

Primăria va continua dezinfecția în oraș

În paralel cu această obligație impusă asociațiilor de proprietari, Municipalitatea va continua activitățile de dezinfecție la nivelul întregului oraș, începând cu străzile și trotuarele, odată ce vremea va permite. „Vom continua cu dezinfecția mijloacelor de transport în comun, capetelor de linii, refugiilor de călători, platformelor de depozitare a deșeurilor și piețelor, astfel încât să reducem la minimum riscul răspândirii acestui virus. La fel de important este ca brașovenii să respecte toate reglementările impuse în această perioadă și să iasă din casă doar atunci când acest lucru este necesar și, dacă o fac, să își ia toate măsurile pentru a se proteja pe ei și pe ceilalți”, a declarat primarul George Scripcaru, în calitate de președinte al CLSU.

Un grup de voluntari va sprijini Serviciul Local pentru Situații de Urgență

O altă decizie la nivel local este aceea de a forma un grup de voluntari care să sprijine Serviciul Local pentru Situații de Urgență, în această perioadă, în distribuirea de alimente, astfel încât această activitate să se desfășoare organizat și să nu comporte riscuri pentru persoanele vulnerabile. De asemenea, Municipalitatea va veni cu o colplată pentru hrana asigurată persoanelor aflate în carantină. „Am solicitat aprobarea CLSU de coplată pentru hrana asigurată persoanelor aflate în carantină, având în vedere, mai ales în contextul creșterii unor prețuri, că suma prevăzută pentru acestea nu acoperea toate nevoile persoanelor în cauză. Astfel, diferența va fi acoperită din bugetul local“, a declarat primarul George Scripcaru, după ședință.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.