Site icon

Un medic de la Neuro Brasov susţine că i s-a cerut demisia. Motivul: „poziţia critică” cu privire la capacitatea spitalului de a trata pacienți cu COVID-19

După apariția declarațiilor publice făcute de managerul Spitalului de Psihiatrie și Neurologie despre demisiile pe bandă rulantă din unitatea medicală, coordonatorul secției externe de la Zărnești, dr. Simona Simion, a avut și ea o luare publică de poziție, în care spune că managerul Nicușor Bîgiu a demis-o prin telefon, pe motiv că ar avea o opinie critică referitoare la lipsa de materiale sanitare, echipamente de protecție și dotări pentru preluarea pacienților CoVID-19.

„Domnul dr. Bîgiu m-a contactat telefonic și mi-a comunicat că sunt demisă din funcția de medic coordonator al secției din Zărnești a Spitalului de Psihiatrie. Motivul, care mi-a fost sugerat, a fost numărul mare de demisii din această unitate. Prin prezenta țin să precizez că o singură asistentă și-a înaintat demisia. Eu nu am înaintat un astfel de document și nici nu mi-am exprimat în alt mod intenția de a o face. În scurtele informații, ce v-au fost transmise de către dl. manager, el precizează că spitalul de Psihiatrie și Neurologie este pregătit să primească un număr de peste 160 de bolnavi de COVID-19. Prin prezenta doresc să subliniez informațiile comunicate de către directorul medical al Spitalului de Neurologie și Psihiatrie, dr. Daniela Marinescu, publicate și de către dvs. Spitalul de Neurologie și Psihiatrie nu dispune de medici specializați în acest tip de afecțiune, dar și mai important, nu dispune de echipamentele necesare pentru acest tip de boală“, a precizat medicul coordonator al secției externe de la Zărnești a Spitalului de Neurologie și Psihiatrie, dr. Simona Simion, într-o luare publică de poziție transmisă și presei. 

Medicul susține că angajații Spitalului de Neurologie și Psihiatrie, care devine unitate suport pentru preluarea pacienților cu CoVID nu au primit până acum echipamente de protecție, lucru pe care l-a sesizat, atrăgând astfel, și decizia managrului de a o demite.

„Dacă verificați comunicatul Instituției Prefectului din data de 30 martie 2020, cu privire la distribuirea combinezoanelor și a celorlalte materiale de protecție către spitalele din Brașov, veți observa că NICI UN obiect aflat pe lista de inventar nu a fost alocat către Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov, despre care dl. manager interimar afirmă că ar fi pregătit pentru primirea pacienților afectați de COVID-19. Cunoscându-mi părerea critică cu privire la lipsa de dotări esențiale, atât pentru protejarea personalului medical, cât și pentru tratarea pacienților, dl. manager interimar dr. Nicușor-Florin Bîgiu a înțeles să îmi solicite demisia și să dezinformeze presa cu privire la numărul de demisii din cadrul secției pe care o conduc“, a transmis dr. Simona Simion.

Aceasta a solicitat public managerului să pună la dispoziția angajaților echipamentele de protecție de care dispune.

„Prin echiparea corespunzătoare nu se salvează numai viețile personalului medical, ci se asigură și continuitatea îngrijirii pacienților și se limitează răspândirea bolii. Solicit public domnului manager interimar informarea corectă a presei și susținerea adecvată a personalului, ce i se află în subordine, prin solicitarea de echipamente de protecție și prin dotarea adecvată a secțiilor de primire a urgențelor COVID-19. Consider că o situație de criză, cum este aceasta, nu este momentul pentru plata unor polițe sau pentru dezinformarea publicului, ci, dimpotrivă, cere verticalitate și un simț al răspunderii ridicat“, a încheiat medical coordonator al secției exterioare de la Zărnești, a Spitalului de Psihiatrie și Neurologie.

Exit mobile version