264 de cetăţeni îşi petrec Vinerea Mare în centre de carantină din Brașov. Majoritatea sunt din afara municipiului

Direcția de Sănătate Publică Brașov anunță că astăzi, în județul Brașov, 264 de persoane sunt în carantină și 660 de persoane sunt autoizolate și monitorizate la domiciliu.  Cele mai multe centre de carantină, respectiv şase, se află în municipiul Braşov. Reprezentanţii Municipalităţii spun însă că cei mai mulţi cetăţeni cazaţi aici sunt din localităţi din afara oraşului. 

Practic, în acest moment, numărul persoanelor cu domiciliu în municipiul Brașov, care sunt cazaţi în cele şase centre de carantivă amenajate de Primărie este estimat cam la 25%. Majoritatea persoanelor carantinate (75%) sunt din localitățile din județul Brașov – Săcele, Codlea, Făgăraș, Apața, Augustin, Feldioara, Hoghiz, Tărlungeni, dar și din alte județe, respectiv Dâmbovița, Prahova, Constanța, Suceava şi municipiul Bucureşti.

În ultimele ore, echipele mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali verifică zilnic atât peroanele în carantică, cât și persoanele în autoizolare la domiciliu și din păcate, situația încă mai impune aplicarea unor amenzi. 

Potrivit unui raport al Instituției Prefectului, în ultimeel 24 de ore s-au efectuat 660 de verificări ale respectării condițiilor autoizolării la domiciliu, iar p entru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare, precum și pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 1/1999, privind regimul stării de urgență și stării de asediu, polițiștii și jandarmii au aplicat 366 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 517.000 lei.

**

Pe lângă misiunile specifice executate de către polițiști, pe raza județului Brașov, în data de 16 aprilie 2020, au fost organizate și desfășurate 13 acțiuni punctuale, în care s-au constituit filtre rutiere cu scopul verificării respectării măsurilor dispuse prin ordonanțele militare în vigoare, îndeosebi cele privind restricțiile de circulație auto. În acțiuni au fost angrenate peste 200 de forțe de ordine și siguranță publică. Au fost verificate astfel aproximativ 2.800 de persoane și peste 1.700 de autovehicule, fiind aplicate 158 de sancțiuni contravenționale.

Instituția Prefectului județului Brașov face în continuare apel la cetățeni să respecte normele de igienă și distanțare socială, precum și prevederile ordonanțelor militare. „Solicităm, de asemenea, să se urmeze Recomandarea din 6.04.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind purtarea măștilor sau a altor mijloace de protecție a gurii și a nasului în toate spațiile publice. Reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei”, se arată într-un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.