Asociația Partida Romilor Pro Europa către primarul comunei Teliu: „Are datoria de a anunța organele abilitate și nicidecum să se lamenteze în spațiul public”

După apariția știrilor despre revolta romilor din Teliu și după ce s-a consultat cu  membri Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării,  Asociația Partida Romilor Pro Europa – Brașov i-a lansat un avertisment primarului comunei Teliu, Dorinel Blendică, cel care a afirmat la momentul respectiv că localnici care aparțin acestei etnii au ameninţat că dacă nu vor fi ajutați, vor sparge primăria sau vor lăsa copii în fața instituției. 

„Atragem atenția public domnului primar Dorin Blendică, că astfel de declarații  pot destabiliza o comunitate, cu precădere în această perioadă nefastă, și nu pot fi, sub nicio formă, modul de a comunica al unui edil ales de întreaga populație a comunei”, se arată într-un comunicat transmis de asociația amintită. 

Conform conducerii asociației, comunitatea de romi din comuna Teliu se află într-o situație dificilă din punct de vedere al asigurării traiului zilnic, probleme amplificate în urma declarării stării de urgență în contextul pandemiei de COVID 19. „Această comunitate nu se distinge de sutele de astfel de localități, de pe întreg teritoriu României, fapt care ar trebui să-i dea de gândit și de muncă domnului primar al comunei Teliu. Persoanele de etnie romă care au fost prezente la primărie în data de 6 aprilie 2020, sunt persoane care au revenit în țară în urmă cu ceva vreme și care, își terminaseră zilele de izolare la domiciliu, la data menționată anterior”, se mai arată în materialul amintit. 

Totodată, Asociația Partida Romilor Pro Europa – Brașov a precizat că „este de datoria domnului primar și a reprezentanților poliției din comună să vegheze la respectarea decretelor emise în această perioadă, de către toată populația comunei. Atunci când unele persoane nu respectă restricțiile impuse de lege, domnul primar are datoria de a anunța organele abilitate în vederea luării măsurilor legale și nicidecum să se lamenteze în spațiul public cu declarații neadevărate. Din datele asociației noastre, a reieșit faptul că doar 6 persoane au fost prezente în data de 6 aprilie la sediul primăriei Teliu, spunându-și doleanțele în modul în care au considerat că este necesar. Toate persoanele ieșiseră din izolarea la domiciliu și aveau dreptul constituțional de a-și manifesta public cerințele”.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.