Conflict în cartierul săcelean Gârcini în prima zi de Paște: 18 scandalagii, un rănit și o mașină vandalizată

Polițiștii și jandarmii au avut treabă în cartierul săcelean Gârcini, după ce mai mulți locuitori din această zonă a municipiului Săcele au de împărțit niște polițe. Conform purtătorului de cuvânt al Poliției Brașov, Nadia Olaru, duminică, în jurul orei 15.30, „Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului Săcele are loc un conflict spontan în care sunt implicate mai multe persoane. Echipaje mixte, formate din polițiști și jandarmi, s-au deplasat la fața locului, conflictul luând sfârșit. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală prin unitatea de parchet competentă”. 

După ce au băut, mai mulți indivizi s-au luat la bătaie. Unul dintre ei a fost rănit. O mașină a fost vandalizată.  Polițiștii au precizat că în scandal au fost implicate 18 persoane, acestea fiind duse la sediul poliției pentru a fi audiate în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și în vederea stabilirii răspunderii judiciare. „Cercetările se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție legală”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov. 

  

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.