Aristotel Căncescu condamnat la 7 ani cu executare. Tot pentru infracțiuni de corupție a fost condamnat și fostul deputat și om de afaceri Ion Diniță. Acesta a primit 4 ani de închisoare cu executare. Pedepsele pot fi atacate cu recurs în termen de 10 zile.
Solutia pe scurt: 1.În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului Căncescu Aristotel Adrian – pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal,cu aplicarea art. 5 Cod penal ( faptă relativ la acceptarea la plată şi decontarea de lucrări în executarea contractului de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 ).
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 7 lit. a din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. b din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. ( faptă relativ la executarea contractului de achiziţie nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa” ).
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal. ( faptă relativ la executarea contractului de achiziţie nr. 56/05.05.2008 pentru realizarea investiţiei „Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”, ).
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 291 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi art. 7 lit. a din Legea 78/2000. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal, art. 5 Cod penal, art 75 al 2 lit b C.pen şi art 76 al 1 C.pen condamnă inculpatul Căncescu Aristotel Adrian la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b şi g C.pen pe o durată de 4 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 68 lit c C.pen (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient k pentru contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 ).
În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal, art. 5 Cod penal, art 75 al 2 lit b C.pen şi art 76 al 1 C.pen condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b şi g C.pen pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 68 lit c C.pen (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient k pentru contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007).
În baza art. 47 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b şi g C.pen pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 68 lit c C.pen ( faptă relativ la atribuirea contractului de achiziţii publice ”Proiectare şi execuţie, reabilitare – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov -Consolidare şi reamenajare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Corp B). În baza art 38 al. 1 – 39 al.1 lit b C.pen si art 45 al 3 lit a C.pen aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite – respectiv 2 ani închisoare – inculpatul Căncescu Aristotel Adrian având de executat în final pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b şi g C.pen pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 68 lit c C.pen. În baza art 65 alin 1 CP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 66 alin 1 lit a , b şi g C.pen pe durata executării pedepsei.
În baza art 404 al 4 lit a C.pr.pen cu aplicarea art 72 C.pen deduce din pedeapsa indicată reţinerea de la 6.10.2014 şi arestarea preventivă şi la domiciliu de la 24.10.2014 la 22.06.2015. 2. În baza art 396 al 6 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit f C.pr.pen dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei Popescu Aurelia – pentru comiterea a două infracţiuni prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 5 Cod penal, urmare a decesului inculpatei indicate. 3.
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea inculpatului Cirică Cristian Emil – – pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 5 Cod penal (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient k pentru contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007). În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă relativ la investiţia „Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”).
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă relativ la investiţia „Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”). 4. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului Diniţă Ion – pentru comiterea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal anterior rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. b din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal. În baza art. 26 Cod penal anterior rap la art 248 Cod penal anterior şi art 248/1 Cod Penal anterior, comb. cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în forma de la data faptelor, cu aplic. art.74 al 2 Cod Penal anterior, art 76 al 1 lit b Cod penal anterior şi art. 5 din Noul Cod penal condamnă inculpatul Diniţă Ion la o pedeapsă de 3 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 al 1 lit a teza II, b C.pen anterior pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 66 C.pen anterior (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient k pentru contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 ). În baza art. 26 Cod penal anterior rap la art 248 Cod penal anterior si art 248/1 Cod Penal anterior, comb. cu art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, în forma de la data faptelor, cu aplic. art.74 al 2 Cod Penal anterior, art 76 al 1 lit b Cod penal anterior şi art. 5 din Noul Cod penal condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 al 1 lit a teza II, b C.pen anterior pe o durată de 4 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 66 C.pen anterior (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient k pentru contractul de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007 ). În baza art 33 lit a – 34 lit b C.pen anterior cu aplic art 35 al 1 C.pen anterior contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Diniţă Ion, aceasta avănd de executat pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 lit a teza II, b pe o durată de 4 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 66 C.pen anterior.
Face aplicarea art 71 – 64 lit a teza II, b C.penal anterior, ca şi pedeapsă accesorie. 5. În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal,cu aplicarea art. 5 Cod penal cu aplicarea art 75 al 2 lit b C.pen şi art 76 al 1 C.pen condamnă inculpatul Costea Viorel – la o pedeapsa de 2 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b şi g C.pen pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 68 lit b C.pen. În baza art. 91 al. 1 – 92 al. 1 cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de 3 ani . În baza art. 93 al. 1 lit. a-e, al. 2 lit. b, al. 3 cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse ori în cazul comiterii de noi infracţiuni. 6.
În baza art 396 al 6 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit f C.pr.pen dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Boţoman Ion – pentru comiterea infracţiunii prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal,cu aplicarea art. 308 Cod penal şi art. 5 Cod penal, urmare a prescripţiei răspunderii penale. 7. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatei Gheorghieş Maria – – pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. 8. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului Ispas Radu Petru – pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 309 Cod penal şi art. 5 Cod penal (faptă relativ la actualizarea preţului cu un coeficient k pentru contractul de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 ).
În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta relativ la aprobarea spre decontare în cadrul investiţiei „Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa”) În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (fapta relativ la aprobarea spre decontare în cadrul investiţiei Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna”) În baza art. 47 Cod penal rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul Ispas Radu Petru la o pedeapsă de 2 ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 66 al 1 lit a, b şi g C.pen pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară executabilă cf art 68 lit c C.pen ( faptă relativ la atribuirea contractului de achiziţii publice ”Proiectare şi execuţie, reabilitare – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov -Consolidare şi reamenajare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov – Corp B). În baza art. 91 al. 1 – 92 al. 1 cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de 3 ani .
În baza art. 93 al. 1 lit. a-e, al. 2 lit. b, al. 3 cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul Ispas Radu Petru trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse ori în cazul comiterii de noi infracţiuni. Constată ca inculpatul Ispas Radu Petru a fost reţinut o zi la 6.10.2014. 9. În baza art 396 al 6 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit f C.pr.pen dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Popa Mircea Constantin pentru comiterea infracţiunii prev de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 308 Cod penal şi art. 5 Cod penal, urmare a prescripţiei răspunderii penale. 10. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea inculpatului Băgiu Gabriel pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 48 alin. 1 Con penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal ( faptă relativ la executarea contractului de achiziţie nr. 638/29.01.2007 pentru realizarea investiţiei „Reabilitare, amenajare refuncţionalizare Complex de agrement Tâmpa” ). În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infractiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 48 alin. 1 Con penal rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (faptă relativ la executarea contractului de achiziţie nr. 56/05.05.2008 pentru realizarea investiţiei „Amenajare suprafeţe de joc – terenuri sportive la Liceul Andrei Şaguna” ). În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit c C.pr.pen dispune achitarea aceluiaşi inculpat pentru comiterea infracţiunii de cumpărare de influenţă prev. de art. 292 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 6 din Legea 78/2000. Constată ca inculpatul Băgiu Gabriel a fost reţinut o zi la 6.10.2014. 11. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea inculpatei – SC CANARIS SRL, număr de ordine în Registrul Comerţului: J8/15/1993, atribuit la 20.01.1993, cod unic de înregistrare: 3051742, atribuit la 04.02.1993 – pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. b din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. 12. În baza art 396 al 5 C.pr.pen cu aplicarea art 16 lit b teza I C.pr.pen dispune achitarea inculpatului ,pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor prev. de art. 29 alin.1 lit. b din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.
În baza art 397 al 1 C.pr.pen şi art 19 C.pr.pen admite în parte acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov şi obligă inculpaţii Căncescu Aristotel Adrian si Diniţă Ion, în solidar, la plata către această parte civilă a urmatoarelor sume de bani : – 2.228.483,35 lei ( cu titlu de actualizare de preţ nelegală aferentă contractului de achiziţii publice nr. 8798/10.11.2006 ) la care se adaugă suma de 1.970.533,76 ( cu titlu de dobandă aferentă primei sume indicate pana la data de 23.11.2017 ) precum şi dobanda legală aferentă acestei prime sume indicate de la data de 23.11.2017 şi pană la achitarea integrală a debitului, toate aceste sume cu titlu de despăgubiri civile reprezentănd daune materiale . – 18.042.939,27 lei ( cu titlu de actualizare de preţ nelegală aferentă contractului de achiziţii publice nr. 69/20.09.2007 ) la care se adaugă suma de 19.470.781,41 ( cu titlu de dobandă aferentă primei sume indicate pană la data de 30.10.2018 ) precum şi dobanda legală aferentă acestei prime sume indicate , de la data de 30.10.2018 si pană la achitarea integrală a debitului, toate aceste sume cu titlu de despăgubiri civile reprezentănd daune materiale . Respinge restul pretenţiilor civile solicitate de către partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Braşov. În baza art 404 al 4 lit c C.pr.pen menţine măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale relativ la bunurile inculpatilor Căncescu Aristotel Adrian si Dinita Ion şi anume : 1. a – măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului Căncescu Aristotel Adrian deschise la BRD – Group Societe Generale, Raiffeisen Bank SA, Credit Europe Bank SA şi Banca Comercială Română, masura instituita prin ordonanţa procurorului din data de 06.10.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. b – măsura asiguratorie a sechestrului asupra celor 62 de părţi sociale reprezentând 100% din capitalul social al SC CANARIS SRL Braşov (J 08/151/1993, CUI RO 3051742), cu o valoare totală de 620 de lei, aparţinând inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, instituita prin ordonanţa procurorului din 08.10.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. c – măsura asiguratorie a sechestrului asupra celor 6 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Banat Crişana SA(CUI 2761040), 5 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Moldova Bacău SA(CUI 2816642), 32 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Transilvania SA(CUI 3047687), 38 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Muntenia SA(CUI 3168735) şi 10 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Oltenia SA(CUI 4175676), aparţinând inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, instituita prin ordonanţa procurorului din 04.12.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. d – măsura asiguratorie a sechestrului asupra cotei de 1 din imobilul (construcţie şi teren) situat în municipiul Braşov, str. Stâncii nr. 8 în suprafaţă de 321,44 mp şi anexe 42 mp înscris în CF nr. 12315 nr. topo 2205-2206/1/1/1/3, teren în suprafaţă de 1800 mp înscris în CF nr. 12315 nr. topo 2205-2206/1/1/3 şi teren în suprafaţă de 739,13 mp înscris în CF nr. 12315 nr. topo 2205-2206/1/1/2 aparţinând inculpatului Căncescu Aristotel Adrian, ce a fost pusă în aplicare prin procesul verbal din data de 04.12.2014, instituita prin ordonanţa procurorului din 04.12.2014, asa cum s-a specificat si in procesul verbal din data de 11.12.2014, de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul ordonanţei de instituire a sechestrului din data de 04.12.2014 şi a procesului verbal de aplicare a sechestrului din data de 04.12.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. 2. a – măsura asiguratorie a popririi asupra conturilor bancare aparţinând inculpatului Diniţă Ion deschise la Banca Comercială Română şi Banca Transilvania SA. Până la acest moment au fost indisponibilizate la Banca Comercială Română sumele de 6.426,86 GBP; 15,01 RON; 0,53 RON şi 12.561,03 RON, dispusa prin ordonanţa procurorului din data de 07.10.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. b – măsura asiguratorie a sechestrului asupra celor 179.367 acţiuni reprezentând 99,8441387833% din capitalul social al SC GOTIC SA Braşov(J 08/1248/1994, CUI RO 5685797), cu o valoare totala de 179367 lei, asupra celor 12 părţi sociale reprezentând 60% din capitalul social al SC ATRIA GREEN ENERGY SRL Braşov(J08/1511/2011, CUI RO 29129438), cu o valoare totala de 120 lei şi asupra celor 900 acţiuni reprezentând 3% din capitalul social al SC FOREX SA Braşov(J08/1010/2007, CUI RO 21533324), cu o valoare totala de 9000 lei aparţinând inculpatului Diniţă Ion, dispusa prin ordonanţa procurorului din data de 08.10.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. c – măsura asiguratorie a sechestrului asupra celor 146 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Banat Crişana SA(CUI 2761040), 122 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Moldova Bacău SA(CUI 2816642), 772 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Transilvania SA(CUI 3047687), 895 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Muntenia SA(CUI 3168735) şi 247 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Oltenia SA(CUI 4175676) aparţinând inculpatului Diniţă Ion, dispusa prin ordonanţa procurorului din data de 05.12.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. d – măsura asiguratorie dispusa prin ordonanţa procurorului din data de 05.12.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului Diniţă Ion: – Imobil(apartament) situat în municipiul Braşov, şi teren în cota de 10/1182 înscris în CF nr. ; -Imobil(clădire şi teren) situat în municipiul Braşov, şi teren în suprafaţă de 9500 mp înscris în CF nr. ; -Imobil(clădire şi teren) situat în municipiul Braşov, şi teren intravilan în suprafaţă de 1341 mp măsuraţi(pe hârtie 1340,687 mp) înscris în CF nr. ; -Imobil(apartament şi teren) situat în municipiul Braşov , apartament compus din doua camere şi dependinţe cu o cotă de 2,73% din părţile de uz comun şi teren în suprafaţă de 12,85 mp înscris în CF nr. ; -Imobil(apartament şi teren) situat în municipiul Braşov, str. apartament cu trei camere , bucătărie, cămară, debara, baie, wc serviciu, hol două balcoane cu o suprafaţă de 62,28 mp şi teren în cota de 247/7100 înscris în CF nr. şi în CF nr. ; -Imobil(teren) intravilan situat în Poiana Braşov, str. în suprafaţă de 1000 mp înscris în CF nr. Braşov ; -Imobil(teren arabil) extravilan situat în comuna Vulcan, judeţul Braşov, în suprafaţă de 1720 mp înscris în CF nr. ; -Imobil(teren fâneaţă) extravilan situat în comuna Vulcan, judeţul Braşov, în suprafaţă de 3750 mp înscris în CF nr.; -Imobil(teren fâneaţă) extravilan situat în comuna Vulcan, judeţul Braşov, în suprafaţă de 3460 mp înscris în CF nr. ; -Imobil(teren arabil) extravilan situat în comuna Hălchiu, judeţul Braşov, în suprafaţă de 8400 mp, identic cu tarla 94, parcela 1213/2, înscris în CF nr. ; -Imobil(teren arabil) extravilan situat în comuna Hălchiu, judeţul Braşov, în suprafaţă de 8500 mp, identic cu parcela A1213/1, înscris în CF nr. ); -Imobil(teren arabil) extravilan situat în comuna Hălchiu, judeţul Braşov, în suprafaţă de 1500 mp, identic cu parcela A1215/1, înscris în CF nr. ; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 8700 mp, în punctul numit ”Dalghiu-Pârâul porcului” cu vecinătăţile Croiala Gheorghe, Hermenean Gheorghe, Ardelean Gheorghe şi drum, înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr. 1261/2004, achiziţionat potrivit contractului cu nr. 2004; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 5565,50 mp, în punctul numit ”Dalghiu-Pârâul porcului”, înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr. 1165/2003, achiziţionat potrivit contractului cu nr. 2003; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 7103 mp, în punctul numit ”Dalghiu-Pârâul porcului”, înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr. 1164/2003, achiziţionat potrivit contractului cu nr. 2003; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 6600 mp, în punctul numit ”Dălghiu-Pârâul porcului” cu vecinătăţile Ardelean Gheorghe şi Buzea Constantin, înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr. 2004, achiziţionat potrivit contractului cu nr. 2004; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 5602,30 mp, în punctul numit ”Dălghiu-Pârâul porcului” cu vecinătăţile Solomon Ioan şi Diniţă Ion, înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr. 2004, achiziţionat potrivit contractului cu nr. 2004; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 13790 mp, în punctul numit ”Dălghiu-Pârâul porcului” cu vecinătăţile înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr. 2003, achiziţionat potrivit contractului cu nr. 2003; -Imobil(teren agricol fâneaţă) extravilan situat în comuna Vama Buzăului, judeţul Braşov, în suprafaţă de 14500 mp, în punctul numit ”Sărmal” cu vecinătăţile Tohănean Salvina, păşunea comunală şi , înscris în evidenţele Primăriei Comunei Vama Buzăului conform adeverinţei nr.2004, achiziţionat potrivit contractului cu nr. .2004; -Imobil(apartament) situat în municipiul Bucureşti, compus din trei camere şi dependinţe cu cota din părţile de uz comun inclusiv terenul aferent construcţiei, înscris în CF nr. Bucureşti Sector 1, la A+1, sub număr cadastral/topografic nou; -Imobil(clădire şi teren) situat în municipiul Sighişoara, str. judeţul Mureş format din teren intravilan în suprafaţă de 351 mp şi clădire înscrise în CF nr.; -Imobil(clădire şi teren) situat în municipiul Sighişoara, str. Mihai Viteazu nr. 5B, judeţul Mureş format din teren intravilan în suprafaţă de 778 mp şi clădire înscris în CF ; -Imobil(teren şi construcţie) situat în oraşul Năvodari, judeţul Constanţa, compus din teren intravilan în suprafaţă de 502 mp şi locuinţă: P+1E+Pod circulabil în suprafaţă totală de 187 mp înscris în CF nr. ;
-Imobil(teren arabil) extravilan situat în Comuna Jirlău, Judeţul Brăila, în suprafaţă de 2492mp din acte(2459 măsuraţi) adică cota de 1 din 4984 mp din acte(4918 mp măsuraţi) înscris în Cartea Funciară nr. ; -Imobil (teren arabil) extravilan situat în Comuna Jirlău, Judeţul Brăila, în suprafaţă de 900 mp (cota de 1/6 din totalul de 5400 mp) înscris în Cartea Funciară nr. ; -Imobil (teren arabil) extravilan situat în Comuna Jirlău, Judeţul Brăila, în suprafaţă de 766 mp (cota de 1/6 din totalul de 4600 mp) înscris în Cartea Funciară nr. măsura asiguratorie ce a fost pusă în aplicare prin procesul verbal din data de 05.12.2014, in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. În baza art 404 al 4 lit c C.pr.pen dispune ridicarea măsurii asiguratorii : -sechestrului asupra celor 90 părţi sociale reprezentând 45% din capitalul social al SC E.C.T. EDYL COMPOSITES TECHNOLOGY SRL Braşov(cu o valoare totala de 900 lei, asupra celor 50 părţi sociale reprezentând 50% din capitalul social al SC NOVA CALOR SRL Braşov cu o valoare totala de 500 lei şi asupra celor 33 părţi sociale reprezentând 33% din capitalul social al SC RAMB CONSTRUCT GmbH SRL Bucureşti(,cu o valoare totala de 330 lei aparţinând inculpatului Bâgiu Gabriel, masura dispusa prin ordonanta din 8.10.2014 . -măsurii asiguratorii a sechestrului asupra sumelor de 31.400 lei, 5105 euro şi 4603 USD aparţinând inculpatului Bâgiu Gabriel, ridicate de la acesta cu ocazia percheziţiei domiciliare, masura masura dispusa prin ordonanta din 7.10.2014 . – măsurii asiguratorii a sechestrului asupra celor 6 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Banat Crişana SA(5 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Moldova Bacău SA(), 4032 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Transilvania SA(), 38 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Muntenia SA() şi 10 instrumente financiare(acţiuni) la SIF – Oltenia SA() aparţinând inculpatului Bâgiu Gabriel masura dispusa prin ordonanta din 3.12.2014 in dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov.
În baza art 404 al 4 lit c C.pr.pen dispune ridicarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra următoarelor bunuri imobile ce aparţin SC CANARIS SRL Braşov () : – Imobil(două case de lemn şi teren) prima suprafaţă utilă de 86,20 mp şi cea de-a doua casă din lemn cu anexă pentru centrală termică cu suprafaţa utilă de 146,20 mp edificate pe terenul în suprafaţă de 17400 mp înscris în CF nr; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov,judeţul Braşov în suprafaţă de 9100 mp înscris în CF ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 10.700 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 4740 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 259 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 1875 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 3750 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 7500 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 1875 mp înscris în CF nr. ; – Imobil(teren) fâneaţă situat în Râşnov, Glăjerie Râul Mare, judeţul Braşov în suprafaţă de 5711,20 mp înscris în CF nr. ; măsura dispusă prin ordonanţa din 4.12.2014 în dosarul nr. 49/P/2014 al D.N.A – Serviciul Teritorial Brasov. Mijloacele materiale de probă rămăn ataşate la dosarul cauzei. Onorariile pentru avocaţi din oficiu se vor înainta din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art 273 al 4 C pr.pen, art 274 al 1, 2 C pr.pen cu aplicarea art 175 al 5 C pr.pen obligă inculpatii Căncescu Aristotel Adrian si Diniţă Ion, în solidar, la plata către expert contabil Bercea Camelia a sumei de 73.800 lei , cu titlu de onorariu definitiv expert. În baza art 274 al 1, 2 C pr.pen obligă inculpatul Căncescu Aristotel Adrian la plata către stat a sumei de 20.000 lei, inculpatul Diniţă Ion la plata către stat a sumei de 10.000 lei, inculpatul Costea Viorel la plata către stat a sumei de 3.000 lei, inculpatul Ispas Radu la plata către stat a sumei de 3.000 lei, aceste sume cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art 275 al 3 C pr.pen restul cheltuielilor judiciare răman în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică azi 30.04.2020.
Document: Hotarâre 44/2020 30.04.2020
Fii primul care comentează