Autoritățile sanitare au mai anunțat nouă decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, astfel că în data de 20 aprilie (ora 16.15), bilanțul victimelor a ajuns la 469. Cele mai multe dintre persoanele care și-au pierdut viața erau în vârstă și aveau și alte afecțiuni asociate, în special diabet zaharat. Printre altele, o pacientă din Focșani a fost infectată de un cadru medical.
Cazurile 461-469:
Deces 461: Femeie, 69 ani din județul Mehedinți. Internată în 5.04.2020 în Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin – secția pneumologie, transferată în 7.04.2020 în secția de boli infecțioase și apoi la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova – secția ATI. Probele i-au fost recoltate în data de 5.04.2020, iar în 7.04.2020 a primit rezultatul pozitiv. Decesul a fost înregistrat în 20 aprilie. Contact apropiat cu un caz confirmat (la domiciliu). Femeia mai avea boală renală cronică, obezitate, diabet zaharat tip II.
Deces 462: bărbat, 70 ani din județul Botoșani. A fost internat în 15.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Botoșani, cu AVC ischemic. A avut o internare anterioara (29-31.03.2020) pe Secția pneumologie a SJU Botoșani. În 16 aprilie i-au fost recoltate probele, iar în 17 aprilie a primit rezultatul pozitiv. Decesul a fost înregistrat în 19 aprilie. Bărbatul mai suferea de hemoptizii recurente, bronsiectazii, boala Parkinson
Deces 463: bărbat, 72 ani din județul Botoșani. Internat în data de 16.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Botoșani – trimis simptomatic de la Centrul de dializă Botoșani. Testul COVID-19 a fost făcut în 16.04.2020, iar în 17 a primit rezultatul pozitiv. În 19 aprilie a decedat. Bărbatul mai avea diabet zaharat tip II, nefropatie mixta, hidronefroza bilaterala, HTA.
Deces 464: femeie, 68 ani din județul Vrancea. A fost internată în secția nefrologie a Spitalului Județean de Urgență Focșani, a fost contact cu un caz confirmat din rândul personalului medical. Ulterior a fost transferată la Spitalul Adjud – spital suport COVID în data de 09.04.2020 și din 11.04.2020, pe secția ATI Spitalul Adjud. În data de 15.04.2020, este transferată pe secția nefrologie a Spitalului Județean de Urgență Focșani pentru dializă, apoi în Secția ATI. În 9 aprilie i s-au recoltat probele, iar în 10 aprilie a fost confirmată pozitiv. Decesul a fost înregistrat în 19 aprilie. Femeia mai avea boală renală cronică și era dializată cronic.
Deces 465: bărbat, 64 ani din județul Vrancea. A fost internat în perioada 03-08.04.2020 pe secția cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Focșani, iar în 12 aprilie este internat la Spitalul Monza București pentru boală cardiacă. În 12 aprilie i s-a făcut testul COVID-19, iar o zi mai târziu este confirmat pozitiv. Decesul a fost înregistrat în 19.04.2020. Bărbatul avea o boală cardiacă.
Deces 466: bărbat, 76 ani din județul Suceava. A fost internat în 3.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Suceava. În 10 aprilie i s-a făcut testul COVID-19, iar în 12 aprilie a fost confirmat pozitiv. Decesul a fost înregistrat în 18.04.2020. Bărbatul mai avea hipertensiune arterială, melanom operat cu metastaze cerebrale și pulmonare.
Deces 467: bărbat, 79 ani din județul Suceava. A fost internat în 14.04.2020, la Spitalul Județean de Urgență Suceava – secția neurologie. Probele i-au fost luate în 14 aprilie, iar în 15 aprilie a fost confirmat cu COVID-19. Î n data de 19 aprilie a fost confirmat decesul. Bărbatul mai suferise un AVC ischemic.
Deces 468: bărbat, 72 ani din județul Constanța. A fost internat în 1.04.2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, transferat în data de 07.04.2020 pe secția ATI. În data de 1 aprilie i-a fost făcut testul COVID-19, în aceeași zi primind și rezultatele. Decesul a fost înregistrat în 19 aprilie. Bărbatul mai suferea de diabet zaharat tip II și avea hipertensiune arterială.
Deces 469: femeie, 67 ani din județul Sibiu. A fost internat în 18.04.2020, după ce s-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu cu dispnee. În aceeași zi i-a fost făcut testul COVID-19, iar în 19 aprilie a fost confirmată infecția. Tot în 19 aprilie a fost înregistrat și decesul. Femeia avea hipertensiune arterială, mastectomie stânga, tiroidectomie totală.
Fii primul care comentează