Poliţiştii fac cercetări în cazul bătrânului din Braşov care a murit azi la Spitalul Judeţean, cu COVID-19

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov face cercetări, după ce un pacient de 81 de ani internat pentru afecţiuni nonCOVID a murit la Spitalul Judeţean şi a fost confirmat cu coronavirus cu puţin timp înainte de a muri.
 
Nepoata pacientului aciză, într-o postare pe Facebook, că atunci când a fost internat, bunicul ei se afla într-o stare bună, fără a avea probleme grave de sănătate. Spitalul declară însă că pacientul era infectat cu coronavirus când a fost internat, chiar dacă nu avea simptome şi nici nu a fost testat.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov a anunţat, azi, că a început cercetările pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi zădărnicirea combaterii bolilor în acest caz.
“Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi zădărnicirea combaterii bolilor”, au precizat reprezentanţii IPJ Braşov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.